Medicii si tabloidele

Am primit in urma cu ceva vreme un e-mail de la un grup restrans de cercetatori romani care lucrau in strainatate. Ma rugau sa-i ajut sa atraga public atentia asupra afirmatiilor false si senzationale ale unui anumit personaj, prezentat de televiziuni ca specialist intr-o anumita arie medicala. Cercetatorii nu aveau niciun interes personal sau institutional in demascarea individului. Erau, pur si simplu, nervosi.

Se saturasera sa vada acele ineptii, acele jumatati de adevaruri, preluate de toata presa. Se temeau ca multi oameni vor incepe sa si asculte sfaturile incorecte ale personajului. Si se intrebau de ce niciunul dintre expertii redutabili si recunoscuti in domeniul respectiv in Romania nu critica public acele afirmatii incorecte. Dar aceasta este doar prima jumatate a realitatii.

In anumite cercuri, e de bonton sa refuzi discutia despre tabloide. Sa ridici scarbit spranceana la auzul titlului „Cancan“. Sa strangi buzele atunci cand vezi la televizor „Un show pacatos“. Dar, dincolo de aceasta atitudine, exista un fapt crud: sute de mii de oameni privesc sau citesc zilnic tabloidele. Acolo gasesc adesea informatii si sfaturi medicale. Unele le influenteaza viata, obiceiurile alimentare sau alegerea unei terapii in detrimentul alteia.

Fie ca ne place, fie ca nu, cuvintele unui farsor care vorbeste in tabloide sunt auzite de mult mai multi oameni decat cuvintele celui mai respectabil profesor universitar.

Informatiile medicale nu sunt un domeniu ingust, destinat unei elite restranse. Despre diabet sau osteoporoza nu se vorbeste doar in biblioteci si la conferinte, ci si in inghesuiala autobuzelor, acolo unde oamenii schimba intre ei informatiile si sfaturile auzite de la altii. In decizia de a opri alaptarea copilului, de pilda, conteaza mai mult ce spune soacra sau vecinele decat ce spune medicul.

Cine sunt in Romania acesti altii? Cine sunt cei care intermediaza transmiterea acestor informatii? De cine depinde puritatea si rigoarea lor stiintifica? De cele mai multe ori, acesti altii sunt jurnalistii care se ocupa de sectiunea „Sanatate“ si invitatii lor.

Un studiu publicat in 2011 („Health Journalism in Europe: situation and needs“ – A Veloudaki, D. Zota), care a chestionat 176 de jurnalisti din sapte tari UE, printre care si Romania, a constatat ca 66,5% din jurnalistii care se ocupa de sectiunea medicala nu au participat niciodata (!) la cursuri specializate pe jurnalism de sanatate. Dar 98,8% dintre ei considera ca astfel de cunostinte specializate sunt necesare atunci cand scrii despre subiecte medicale.

Cu toate acestea, desi nu beneficiaza de aceste cunostinte si sunt constienti de carenta, jurnalistii scriu. Si multi dintre ei sunt victime sigure in fata unor farsori carismatici precum personajul care i-a enervat pe cercetatorii mai sus amintiti.

Ajungem insa la a doua jumatate a realitatii. Intrebati care sunt cele mai importante obstacole pe care le intalnesc atunci cand scriu sau transmit despre subiecte medicale, majoritatea jurnalistilor au spus ca prea putini medici si experti sunt dispusi sa le furnizeze informatii sau sa stea de vorba cu presa. Avem asadar de-a face nu doar cu o lipsa de educatie medicala a jurnalistilor, cu o goana dupa senzational de multe ori lipsita de scrupule, ci si cu o retragere a medicilor si specialistilor din spatiul public.

Toate aceste ingrediente formeaza un amestec cu un potential periculos. Amintesc doar popularitatea de care se bucura tot mai mult miscarea antivaccinare in Romania si nefericita experienta britanica cu acelasi fenomen, din urma cu mai bine de un deceniu.

Atunci, urmare a unui articol fals publicat eronat de o revista stiintifica si preluat apoi de media centrala, mai multe mame au refuzat sa-si mai vaccineze copiii (intamplarea este cunoscuta drept scandalul Wakefield). Peste cativa ani, in Marea Britanie numarul cazurilor de pojar se dublase din cauza erorii din trecut si totul risca sa devina o problema de sanatate publica.

Intotdeauna apare un astfel de pericol atunci cand un numar incontrolabil de informatii medicale false ajunge la un numar mare de potentiali pacienti insuficient informati.

“Cred ca medicii ar trebui sa se preocupe mult mai mult sa introduca ratiunea in discursul pubic, ratiunea medicala, logica stiintei, ceea ce nu prea se intampla”, spune Lucian Mindruta intr-un interviu pentru Viata Medicala, care a publicat un dosar intreg pe acest subiect. “Medicii au pierdut batalia cu pseudomedicii, cu bioenergoterapeutii”, mai constata Mindruta (interviul integral aici), si e greu sa-l contrazici atunci cand privesti la abundenta de informatii pseudomedicale din media romaneasca.

Este oare nevoie ca medicii sa colaboreze si cu tabloidele, nu doar cu presa serioasa sau de specialitate? Au datoria profesionala sa faca asta? “Eu sunt interesat sa particip la emisiuni cu caracter tabloid pentru ca acolo se aduna publicul care are nevoie de educatie”, spune dr. Cristian Andrei, psihiatrul care a moderat o populara emisiune TV.

“Televiziunea comerciala e o jungla in care moralitatea este in putrefactie. Ca sa transmiti mesaje educative in acest domeniu trebuie sa cunosti in egala masura stiinta educatiei adultului si mass-media. Eu m-am bagat in noroiul in care un medic specialist roman nu prea se baga si nu voi renunta la munca asta. E usor sa te arati scarbit de ce spune ala la televizor si sa te delimitezi de asta. Cred ca atata vreme cat intelectualii acestei tari se vor uita doar unii la altii, aceasta tara nu va vedea”, incheie Cristian Andrei (interviul integral aici).

Sa ridici spranceana sau sa strangi buzele e cel mai facil. Mai complicat e sa incerci sa gasesti un compromis intre rigoarea limbajului medical si accesibilitatea celui jurnalistic. Atunci cand cercetatorii romani din strainatate nu au reusit sa faca asta, au reactionat firesc si au cautat un jurnalist. Iar atunci cand exista onestitate si bunavointa de ambele parti, efectul poate fi de mii de ori mai benefic decat discursul celui mai respectat profesor universitar.

Trebuie sa incercam, impreuna, sa facem putina curatenie in spatiul public romanesc. Avem mare nevoie de asta. Si nu vad de ce nu am incepe de aici.