Ce zice FMI de finantarea gaurii negre "biserica", de la buget?
Biserica Ortodoxa Romana nu vrea concurenta pe piata lumanarilor si a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii si catedrale. Oare FMI stie?, se intreaba Dollo, pe blogul ei.
Aflam zilnic de la politicieni ca FMI (si UE) ne obliga sa fim competitivi, sa inchidem gaurile negre ale economiei, sa restructuram bugetul, sanatatea, educatia, sa privatizam marile monopoluri astfel incat intreaga noastra economie sa se aseze pe piloni sanatosi, capitalisti, numiti cerere si oferta.
Biserica Ortodoxa Romana s-a transformat demult intr-un monopol economic ghidat dupa cele mai naturale reguli de piata. Totusi, statul roman continua sa o subventioneze masiv, de la buget, de parca ar fi o regie pe pierderi. Ma gandesc ca tot avem petitia pe care v-am rugat s-o semnati acum o luna, catre primarii vostri – si pe care pana acum au semnat-o numai 2.200 de oameni – n-ar strica sa o trimitem si la FMI, ca poate ii impune Guvernului sa nu mai acorde ajutoare de stat unei corporatii care e deja privatizata, e condusa de un manager priceput, si a avut in 2011 si un profit mai mare decat McDonalds sau baietii destepti din energie.
Avem asadar o companie privata cu peste 18.000 de filiale in toata tara, cu tot atatia angajati titlulari plus alte cateva zeci de mii pe langa (personal neclerical, preot „mana a doua” sau asa zisi profesori de religie). Pentru salarizarea acestor angajati ai unor companii private statul a alocat de la bugetul general, numai in 2012, o subventie de 246.680.000 lei (peste 57 de milione de euro), conform informatiilor afisate pe site-ul Secretariatului de stat pentru culte. Iar CEO-ul BOR, preafericitul Daniel, are un salariu egal cu al primului ministru, platit tot de la buget, adica 8.214 lei net lunar.
Sume considerabile aloca si bugetele locale pentru salarizarea personalului neclerical – adica tarcovnici si lumanarese – iar parlamentarii se pregatesc si anul acesta sa depuna sute de amendamente pentru dirijarea banilor de la buget catre sustinerea lacaselor de cult din „parohiile” care i-au ales (in 2012 au depus peste 1600 de amendamente la buget pentru finantarea bisericilor). Anual, statul laic roman pompeaza cateva sute de milioane de euro numai pentru sustinerea cultelor religioase, din care partea leului (peste 80%) revine BOR.
La randul ei, BOR isi consolideaza pozitia de monopol economic privat:
- le interzice ortodocsilor sa se incinereze, desi este o practica civilizata, mai ieftina, si e treaba omului cum alege sa scape din aceasta lume – ultimul scandal a fost refuzul de a-i citi o rugaciune la sicriu lui Sergiu Nicolaescu, pentru ca a vrut sa fie incinerat;
- nu numai ca incinerarea e lucrarea diavolului, dar acum si ingropatul intr-un cimitir privat este la fel de interzis si diavolesc – dupa cum zice ProTV, citand o dispozitie data se Sfantul Sinod – BOR face presiuni asupra primariilor sa retraga certificatele de urbanism acordate investitorilor care construiesc cimitire private, in conditiile in care in cimitirele locale din marile orase abia mai sunt locuri in picioare;
- BOR are monopol si pe lumanari si pe obiectele de cult, de parca biserica ar fi inventat ceara, dar nu taie chitante, nu ofera bon fiscal si este scutita de impozitare pentru afacerile pe care le deruleaza;
- BOR le cere tuturor primarilor din marile orase sa contribuie anul asta cu cate un milion de euro de la bugetele locale ca sa sprijine constructia Catedralei Neamului.
Deci biserica face presiuni asupra politicienilor ca sa o subventioneze de la bugetul de stat, asupra primarilor ca sa contribuie la constructii de noi biserici si catedrale, asupra enoriasilor sa nu se incinereze, sa nu se ingroape la privat unde e mai ieftin, sa nu cumpere lumanari de la supermarket, unde e mai ieftin, sa nu produca nimeni lumanari si icoane, ca nu sunt „sfinte”, sa nu deschida nimeni cimitire private, ca nu ajungi in Rai daca te ingropi acolo.
In timpul asta noi toti, din impozitele noastre, contribuim cu sute de milioane de euro anual la veniturile, salariile, constructiile religioase, dar nu avem libertatea nici de a refuza sa platim aceste sume, nici de a beneficia de serviciile alea religioase acolo unde vrea osul nostru sa fie ars sau ingropat. Desigur ca se poate spune ca daca nu esti credincios, nu e musai sa te supui regulilor impuse de biserica. Foarte adevarat. Precum si ca numarul de atei declarat la recensamant este prea mic pentru a fi luat in seama. OK, minoritatea se supune majoritatii. Totusi, nu vi se pare ca de banii pe care-i primesc lunar de la stat preotii refuza sa presteze chiar si un serviciu minimal obligatoriu: acela de a ingropa oamenii fara sa mai puna tot felul de conditii si piedici?
Ori biserica n-ar trebui sa fie finantata din bugetul tuturor (credinciosi, necredinciosi), ori n-ar trebui sa puna bete in roate afacerilor la fel de private ca si ea, nascute din necesitatea evidenta ca oamenii trebuie sa fie dusi undeva dupa moarte: fie la crematoriu, fie intr-un cimitir privat. Iar familiile lor vor sa faca asta si pe ritmuri aromate cu tamaie, cantate de un preot.
Cum e la altii
Pentru aceia care se intreaba cum o fi la altii, daca tot ne place sa ne raportam la civilizatia altora: in Germania si Austria statul colecteaza un impozit de la cetateni, pe baza propriilor declaratii ca apartin unui anume cult religios, si varsa strict acei bani in contul cultului respectiv. Cetatenii care se declara fara religie si ies voluntar din randurile credinciosilor unei parohii, nu mai platesc nimic, prin urmare nici nu mai beneficiaza de serviciul religios. La inmormantarea lor exista firme specializate care desemneaza un cetatean sa le vorbeasca rudelor mortului, langa sicriu, despre cat de bun sau rau a fost omul respectiv. Si gata. Bisericile nu primesc bani de la stat, nu sunt obligate sa presteze servicii decat acelora care le doneaza procent din impozitul lor pe venit.
Si ca sa raspund la intrebarea din titlul, e putin probabil ca FMI si-ar permite sa zica ceva despre subiectul asta, pentru ca s-ar considera un atentat la libertatea religioasa a poporului. Numai ca ce face biserica in cardasie cu statul roman nu e libertate religioasa, e cumparare de bunavointa. Ca sa nu-i spunem coruptie la nivel inalt.
In timpul asta, de exemplu cel mai mare spital de neurochirurgie din Romania, Bagdasar-Arseni, are un pavilion nou nout care sta nefolosit de un an de zile din cauza ca nu are paturi. I-ar mai trebuit de la buget infima suma de 5 milioane de euro ca sa fie pus in functiune.
Comenteaza Dollo.ro