Teorema tortului de ciocolata – numerologia esecului

Teorema tortului de ciocolata – numerologia esecului

Daca ati sti ca acest tort reprezinta guvernarea dupa 2012 atunci sunt convins ca v-ati uita la el cu si mai mult jind.

Dupa 1990 doar FSN a mancat singur tortul.

Celelalte partide au fost nevoite sa il imparta cu altii, felii mai mari sau mai mici.

Si asta pentru ca nici un partid sau alianta de partide nu a reusit sa ia mai mult de 37% in alegerile parlamentare pe vot proportional. In 1992, FDSN a luat 28%, pragul de acces fiind 3%. In 1996, CDR a luat 31%, in 2000, PDSR -37%, in 2004 PSD – 37%, in 2008 PSD – 33%. Din anul 2000 pragul parlamentar a fost crescut la 5%. In toate cazurile am avut un sistem de vot proportional, chiar si in 2008, cand, desi s-a votat uninominal, sistemul a fost compensat de scorul partidelor obtinute la nivel de circumscriptie.

Pornind de la aceste rezultate pot sa afirm ca, pastrand votul proportional, nici un partid sau alianta politica din Romania nu va lua mai mult de 40% la alegerile parlamentare.

O sa incerc sa arat de ce USL se va destrama cel mai tarziu dupa alegerile locale din 2012. Daca nu cumva mai devreme…

Spirala tacerii – cei multi, tacuti si rusinati

De ce totusi, daca nici un partid nu a reusit sa obtina mai mult de 37% in alegeri, in anumite perioade, sondajele de opinie creditau partidul de pe primul loc cu 50% sau chiar mai mult? O asemenea perioada a fost anul 2000, cand PDSR, castigator previzibil si detasat al alegerilor, avea in toate sondajele de opinie undeva la limita a jumatate plus unu din optiunile exprimate.

Am prezentat intr-un articol anterior (Alba ca Zapada, Populistii si Opozitia. Anno Domini 2000) un grafic cu rezultate ale sondajelor IMAS din 2000. In vremea respectiva pregateam exit-poll-ul CURS-CSOP si rezultatele erau similare. PDSR avea in jur de 50% din optiuni pana in ultima clipa. Scorul final a fost 37%, cu o crestere rapida in ultima luna de campanie a PRM, care aproape si-a triplat scorul din sondaje. Chiar si la alegerile locale din 2000, in sondaje PDSR era creditat cu 50%, dar pe componenta politica, la votul pentru consilii judetene PDSR a obtinut tot 37%.

Greseau sondajele? Nu neaparat. Limita sondajelor este ca nu pot capta fenomenul numit in literatura de specialitate „spirala tacerii”. Exista metode prin care efectul de spirala poate fi surprins. Dar in vremea respectiva noi nu aveam stiinta identificarii lui. Asa se intampla ca, imi amintesc, Dick Morris a realizat un sondaj pentru candidatul Marian Munteanu si culegerea datelor a fost facuta de CURS. Daca imi amintesc bine, era cu cateva luni inainte de alegerile parlamentare. Evaluarea arata printre altele potentialul enorm al PRM si al candidatului Vadim Tudor. Asta era cel putin evaluarea consultantului american.

Dar ce este misterioasa „spirala a tacerii”? E vorba , de fapt, despre o teorie a comunicarii de masa lansata pentru prima oara de Elisabeth Noell-Neumann. In esenta teoria spune ca o persoana va evita sa isi spuna opinia despre un anumit subiect daca va simti ca este in minoritate, de teama unor posibile represalii sau sanctiuni din partea majoritatii. Astfel este posibil ca o parte numeroasa a unei societati sa isi falsifice in mod deliberat opiniile sau si le ascunda daca exprimarea lor implica anumite costuri simbolice sau de alta natura.

In anul 2000 nemultumirea populatiei era crescanda, asa cum aratam intr-un articol anterior, iar vocea cea mai proeminenta si mai radicala, care se facea din cand in cand auzita, era aceea a lui Vadim Tudor. Un discurs justitiar, extremist, care promitea pedepse exemplare pentru toti cei vinovati de prabusirea nivelului de trai si hotia din tara, ea insasi cauza a pauperizarii populatiei, in viziunea tribunului.

Vadim Tudor nu era un personaj tocmai frecventabil. Invectivele si injuriile neaose din saptamanalul Romania Mare, pe atunci cu o mare audienta, precum si accentele xenofobe si antisemite il pusesera la zid in dese randuri pe liderul PRM nu numai de catre vocile lucide din tara, dar si de comunitatea internationala.

In acest context, Vadim era cel care exprima cel mai plastic si mai exact nemultumirea oamenilor, dar nu putea fi un personaj cu care cineva sa se identifice deschis, avand in vedere ca era repudiat de majoritate. Evident ca, in sondaje, cei care ar fi votat cu PRM sau presedintele sau nu isi exprimau o asemenea optiune, fie declarandu-se nehotarati, fie mistificandu-si optiunea, cel mai probabil indicand PSD ca preferinta.

Cred ca si acum suntem in aceeasi situatie, poate chiar mai accentuata decat in anul 2000. Acum avem doua partide in situatia PRM. Primul este Partidul Poporului infiintat anul trecut de Dan Diaconescu, celalalt este insusi PDL, partidul aflat la guvernare.

Partidul Poporului este stigmatizat de o majoritate a populatiei pentru ca reprezinta de fapt mediul considerat nefrecventabil al audientei OTV.

OTV si patronul sau Dan Diaconescu au devenit celebri prin senzationalismul exacerbat si prezentarea unor „stiri” mai mult sau mai putin fictive dintr-o zona marginala a societatii. In general audienta sa este formata din creduli, bigoti, lumpen-proletari, casnice plictisite, perdanti ai tranzitiei, etc.

Stigmatizat dintru inceput, Dan Diaconescu a devenit la randul sau un personaj controversat dupa ce procurorii l-au retinut pentru presupuse fapte de santaj. Diaconescu a dezvoltat un soi de manie a persecutiei, care de altfel ii foloseste de minune pentru propria victimizare si cresterea numarului de simpatizanti. Acestia insa, identificandu-se la randul lor cu mentorul, sunt si ei cuprinsi de sentimentul ca sunt vanati de autoritati sau supravegheati de establisment. Partidul creste undeva silentios in clandestinitate. Ma indoiesc ca toti cei care ar vota maine cu PP isi declara optiunea in sondaje.

PDL, la randul lui, este vanat de cele doua trusturi media ostile presedintelui si premierului. Facut responsabil pentru suiciduri, tentative de suicid, greva foamei, cresterea barilului de petrol si, cine stie, curand, de incalzirea globala, PDL nu poate fi partidul cu care sa te afisezi in asemenea vremuri fara sa ti se spuna in fata ca esti „pupinbasist” sau „vandut puterii”. Tehnicile sofisticate de stigmatizare ale haitasilor din trusturile ostile nu e obligatoriu sa indeparteze electoratul de PDL cat sa il faca sa se retraga in carapacea lui pana cand vremurile vor fi mai bune.

In aceste conditii, nou infiintata alianta social-liberala poate fi un refugiu la fel de comod precum optiunea de a te arata nehotarat in fata operatorului de sondaj. Ca si in natura, nimic nu se pierde totul se transforma.

Realitatea votului s-ar putea sa reprezinte un dus rece pentru liderii USL. Amagindu-se ca 1+1 ar putea sa faca macar 1,7, nu iau in calcul si posibilitatea ca suma sa fie tot 1.

Cum se taie tortul?

Ceea ce a suprins de la inceputul procesului de negociere intre PSD, PNL si PC a fost inclinatia euforica a liderilor spre o constructie care foarte probabil va lua mai putin decat suma componentelor.

Vocile autorizate ale negocierilor au justificat sacrificarea procentelor pentru partidele lor prin nevoia de a avea o coalitie solida care sa obtina 50%+1 la urmatoarele alegeri, in asa fel incat, conform Constitutiei, seful statului sa nu le poata refuza dreptul de a da premierul. Un alt obiectiv declarat a fost nevoia de a intinde navodul pentru parlamentari mai slabi de inger din actuala coalitie la guvernare. Cu alte cuvinte, suntem atat de puternici si avem sanse atat de mari sa venim la guvernare din 2012 incolo, incat singura voastra salvare este sa va alaturati de pe acum noua si sa dam jos impreuna guvernul.

Irationalitatea demersului, daca facem abstractie de scenariul unei capcane intinse de PSD partenerului de opozitie mult mai vocal in 2010, trebuie sa aiba totusi niste limite. Cu alte cuvinte alianta trebuie sa aiba un criteriu de performanta pentru a-si justifica existenta. Acest criteriu nu este greu de intuit. El poate fi scris sintetic astfel:

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro