„Părintele de la sală” sau cum respectăm drepturile copiilor în sport
- Un important webinar internațional pe tema intervenției martorilor va avea loc în 27 aprilie
„Am văzut că deodată antrenoarea s-a oprit în fața copilului, i-a spus ceva și a ridicat mâna. Trebuia să strig, să fac un pas, cu riscul de a strica relația cu colega mea”.
Relația dintre un antrenor și sportivul copil poate fi adesea comparată cu cea dintre părinte și copil. Parentingul primește în ultima vreme foarte multă atenție, în schimb, antrenoratul -un rol adesea foarte delicat în viață copilului- nu intră sub reflectoare decât în cazuri extreme: când apar rezultate de excepție sau când apar scandaluri. Antrenorul este însă și în restul timpului „părintele” de la sală, cel care îl învață pe copil lecții esențiale: să-și echilibreze efortul și să spună nu, când să fie perseverent și când să renunțe. Drumul spre performanță e foarte lung și greu de gestionat de ambele părți, dar există cineva care îi ajută concret pe antrenori să facă toate acestea cu grijă față de copii și conștient în față pericolelor psihologice. Fundația Terre des hommes România face parte dintr-o alianță de organizații și institute care au elaborat resurse diverse și utile tocmai pentru a veni în sprijinul profesioniștilor și a-i proteja pe copii de orice tip de agresiune în mediul sportiv. Un interviu cu Cristina Vlădescu, manager al proiectului.
- Pentru cine sunt aceste resurse și de ce le oferiți sub forma aceasta?
Resursele educaționale dezvoltate în cadrul proiectului Safe Sport Allies se adresează atât managementului cluburilor sportive, cât și antrenorilor, tinerilor sportivi și părinților lor. Aceste resurse constau în infografice, un scurt video de promovare a safeguarding-ului în sport, precum și două seturi de carduri conversaționale cu antrenorii, respectiv și cu tinerii. Safeguardingul este prevenirea oricărei forme de violență asupra copiilor. (Safeguarding, în traducere „siguranţa în sport” este responsabilitatea unei organizaţii de a se asigura că sportul este o experienţă sigură, pozitivă și care aduce bucurie tuturor copiilor și că toţi copiii sunt protejaţi și feriţi de a trăi experienţe abuzive sau cu potenţial vătămător și/sau dăunător atunci când sunt implicaţi în activităţi sportive. )
Aceste materiale educaționale au un scop educativ, de informare și atrag atenția asupra potențialelor forme de abuz care apar în mediul sportiv și modalitățile adecvate de răspuns în caz de incident. Au fost realizate așa încât să fie accesibile unui public cât mai larg, astfel să permită transmiterea informațiilor esențiale referitoare la safeguarding și promovarea comportamentului proactiv din partea tututor celor implicați în mediul sportiv. Pentru mai multe exemple și explicații, așteptăm orice persoană din domeniul sportiv sau educațional la webinarul de pe 27 aprilie, la ora 12 CET, adică 13.00 ora României. Link pentru înscriere aici https://us02web.zoom.us/webinar/register/WN_In7pbuKYTb-U9VtUSxYwQg#/registration , iar detalii, în articolul https://childhub.org/ro/webinarii-protectia-copilului/interventia-martorilor-la-violenta-mediul-sportiv-cum-asiguram-protectia-copiilor
Suntem foarte mândri că printre speakerii de la webinarul din 27 aprilie se numără un criminolog și un cercetător în psihologie judiciară, ambii de la specialiști de la Thomas More University of Applied Sciences (Belgia).
- De ce este nevoie de aceste sfaturi, de vreme ce cluburile sportive au propriile seturi de reguli?
Copiii trebuie să fie protejați de orice formă de violență și exploatare care poate apărea în contextul activităților sportive. Iar situațiile pot fi numeroase: fie că personalul comunică intimidant cu copiii, fie că un spațiu neadecvat oferă acces nedorit la intimitatea copiilor sau antrenamentul depășește anumite limite fizice și psihologice nedorite. Acest set de materiale educaționale practice va permite cluburilor sportive locale să perfecționeze /crească siguranța sportivilor lor. Ei vor înțelege modurile variate în care se poate manifesta violența în sport, cum sunt afectați copiii și cât de important este să intervenim pentru a preveni.
Specialiștii români vor avea acces la materiale ușor de adaptat în propriul club sportiv în care activează, indiferent de disciplină sportivă. Sunt materiale realizate într-un format accesibil și prietenos, iar informația pe care o includ este deosebit de prețioasă.
- Ce se va schimba concret în comportamentul cuiva care parcurge toate aceste resurse?
Antrenorii, sportivii, dar și părinții vor avea acces la sfaturi concrete despre cum să reacționeze în cazul unui comportament de hărțuire și a oricărei forme de abuz. De asemenea, antrenorii și tinerii vor fi mai informați despre modalități adecvate de intervenție în cazul în care sunt martorii unor potențialele situații de abuz. E important ca ei să reflecteze asupra comportamentelor pe care le au și să știe cum să adopte noi comportamente proactive.
Iată și câteva exemple de situații de risc care au dus la crearea acestor resurse: comentarii asupra imaginii și corpului sportivilor, lovituri între sportivi, părinți care forțează copiii să joace în ciuda unor răni suferite, antrenori care forțează anumite exerciții, accesul la vestiare și fotografierea copiilor…
- Cine sunt autorii resurselor și cum au fost ele create ?
Materialele au fost elaborate în cadrul proiectului Safe Sport Allies, finanțat prin Programul Erasmus. Safe Sport Allies este cel de-al doilea proiect prin care Fundația Terre des hommes abordează în România importantul subiect al siguranței și protecției copiilor în sport (în engleză – safeguarding).
Safe Sport Allies este și o alianță colaborativă formată din patru institute de cercetare (Thomas More University of Applied Sciences, Open University, Mulier Institute, Haaga-Helia University of Applied Sciences), două organizații sportive (Cyprus Sport Organisation și Athletic Club Foundation Bilbao), un dezvoltator de practici de siguranță în sport (Center Ethics in Sport), o organizație a supraviețuitorilor violenței (De Stilte Verbroken) și organizația internațională de protecție a drepturilor copilului Terre des hommes. Aceste organizații au tradiție, experiență și expertiză complementare în domeniul politicilor de siguranță și protecție în și în afara sportului.
Fundația Terre des hommes România a dezvoltat recent primele politici de safeguarding în mediul sportiv în Romania, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protectia Drepturilor Copilului, Federația Română de Fotbal și Federația Română de Gimnastică în cadrul proiectului Mediu Sigur Pentru Copii in Sport. Împreună, aceste entități au dezvoltat un document complex ce descrie procedurile de protejare a siguranţei și a protecţiei copilului în sport. Semnarea acestei Politici (septembrie 2021) de către 20 de cluburi din diferite sporturi din țară a adus măsuri concrete de protejare a copiilor de orice formă de violență (fizică, verbală, psihologică). Printre acestea, desemnarea unei persoane resursă, la care copiii pot merge pentru a vorbi în siguranță și pot găsi sfaturi și îndrumare. Aproape 200 de antrenori români au fost formați în ultimii doi ani pentru a preveni orice formă prin care un copil poate fi afectat negativ – emoțional, verbal sau fizic în context sportiv.
Articol susținut de Terre des hommes România