Plicul din halatele albe: viciu sau necesitate?

Fie ca suntem dispusi sa admitem, fie ca nu, Plicul este cel care mentine functional sistemul medical romanesc. In absenta lui, aparatele vor fi scoase din priza, chirurgii vor pleca cu totii din tara, iar facultatile de medicina se vor inchide.

Plicul din halatele albe: viciu sau necesitate?

E cel mai mare succes al sistemului medical romanesc din ultimul deceniu: 40% dintre medicii straini inregistrati in anul 2008 in Franta sunt romani. Jumatate dintre anestezistii acreditati in ultimii trei ani in Franta sunt tot romani. E dovada unei adaptabilitati si competente crescute in randul medicilor pregatiti in sistemul universitar din Romania. Pare o afirmatie riscanta, dar 2010 – 2011 sunt anii in care se coace si ultima generatie de medici tineri care a trebuit sa trudeasca pentru calitatea de student la Medicina. Caci, incepand cu anul 2003, concurenta pentru un loc intr-o Facultate de Medicina romaneasca s-a prabusit, ajungand ca, in prezent, sa fie suficienta si o nota de 6 pentru a intra la cursul de anatomie.

Regimul de teroare

Motivul pentru care s-a ajuns aici e limpede: un sofer din cadrul Ministerului Sanatatii este mai bine platit in 2010 decat un chirurg rezident in ultimul an. Banii sunt sursa si rezolvarea tuturor problemelor din sistem. De altfel, adaptabil in Franta, medicul roman s-a adaptat de mult si in Romania. Organul nou aparut pentru a-i asigura supravietuirea este Plicul. Plicul, nume odios atat pentru pacienti cat si pentru medici, dar pe care cu totii il folosesc tacit. Pana de curand, cand Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a instaurat un “regim de teroare” (cum este descris intr-un comunicat al Societatii Nationale de Medicina de Familie) prin care se amendeaza sever concediile medicale (o forma evoluata a “plicului”) acordate suspect. Este primul gest practic prin care o institutie de stat atribuie Plicului insusiri penale. Il trateaza adicatelea ca pe un furt.

Medicul-haiduc si mecanicul-hotoman

Aici a intervenit comentariul foarte interesant al cititorului MedLive care semneaza „nu sunt idealist, ci specialist” – il gasiti aici -, un exemplu perfect al asteptarilor nerealiste pe care multi dintre noi le avem de la breasla medicala. Iata, pe scurt, opinia domniei sale referitoare la “practica plicului”: “Astazi furtul nu mai este o necesitate vitala, ci doar una dintre modalitatile de a ne satisface cat mai repede placerile si capriciile”. O afirmatie corecta daca generalizam, discutabila daca particularizam la cazul rezidentilor care traiesc cu salarii de aproximativ 300 euro pe luna. De remarcat este ca acesti rezidenti sunt cei care profita cel mai putin de pe urma Plicului, fiind ultima veriga din lantul puterii intra-spitalicesti.

“Nu toti au informatii suficiente pentru a-si intelege locul in societate si pentru a intelege ca, daca marea majoritate a indivizilor nu isi indeplinesc BINE rolul social, atunci toti indivizii din societate vor suferi de pe urma derapajelor fiecaruia dintre noi”,mai scrie „nu sunt idealist, ci specialist„. “Asta din pur mimetism social, mimetism care functioneaza in ambele sensuri: 1. Daca cei mai multi fura, eu de ce sa fiu prost si sa nu fur? 2. Daca cei mai buni / de calitate NU fura, atunci eu de ce sa fiu prost si SA fur?”. Un rationament fara fisura dar neaplicabil in cazul medicilor romani din simplul motiv ca, pentru cei mai multi dintre ei, Plicul nu este expresia unui furt, ci ceea ce lor li se cuvine de drept. Impotenta Statului (o entitate greu identificabila si consecutiv greu de tras la raspundere) de a-i rasplati pe masura rolului lor social este compensata de catre individul-pacient silit sa acopere lacuna ramasa. Astfel, in prezenta unui Stat nerespectat si lipsit de autoritate, medicul isi cere dreptul divin (“Eu iti ofer viata, tu ce-mi oferi?”) iar individul-pacient isi indeplineste voluntar datoria naturala (“Iti ofer rodul muncii mele pentru ca tu sa-mi dai zile mai multe”). Extremele exista, dar sunt minoritare: cunosc cazuri de profesori universitari care castiga 4000 euro pe luna din operatii, dar si cazuri de specialisti celebri care nu cer un leu in plus. Majoritatea medicilor primesc cat li se ofera si opereaza si daca li se da si daca nu. Precum in formele primare de organizare sociala, mercurialul este intocmit pe baza unor criterii subiective si variabile. Imprevizibilul ajunge astfel sa caracterizeze viitorul material al unui medic roman.

Mecanismul malfunctional aici nu este adaptarea medicilor la sistem prin practica Plicului (daca aceasta adaptare nu ar exista, Romania ar fi lipsita complet de medici) ci interpretarea pe care societatea o da acestei conduite. Mimetismul social capata in acest caz valente de autojustificare, ca o penicilina care nu ucide bacilul hotiei ci il face mai putin agresiv, permitand constiintei sa supravietuiasca in prezenta lui. Daca medicul ia spaga ca sa-si faca treaba bine, isi spune mecanicul auto, de ce sa nu iau si eu? Pentru ca mecanicul este platit corect si pe masura rolului sau social, exercitarea competenta a meseriei in aceste conditii este o datorie, nu un favor. Cu alte cuvinte, aceasta este diferenta dintre medicul-haiduc si mecanicul-hotoman.

Care elita?

In sfarsit vine si ultimul argument al cititorului „nu sunt idealist, ci specialist„: “Unul dintre rolurile elitelor sociale este adoptarea unui comportament care sa duca la schimbarea in bine a societatii noastre (adica a renuntarii la practica Plicului, n.r.). Din aceasta elita faceti parte dumneavoastra, domnule medic, iar daca dumneavoastra veti adopta un astfel comportament atunci si cel de la coada cheii de 17 va copia comportamentele pentru a nu se simti mai prejos”. Poate ca in imaginarul colectiv medicii inca fac parte din elita, dar realitatea contrazice, viguros din pacate, aceasta afirmatie. Faptele sunt numeroase si le reiau pe scurt:

• recompensa financiara redusa prin care Statul “apreciaza” personalul medical;
• scaderea vertiginoasa a calitatii per ansamblu a studentimii inscrise la Medicina;
• cresterea usurintei cu care se patrunde in breasla si cresterea numarului absolventilor de Medicina;
• perceptia negativa a breslei medicale de catre opinia publica;
• frecventa situatiilor de imoralitate profesionala (vezi cazul “ministrului plagiator” mentinut la catedra);
• conditiile dificile de la locul de munca.

Niciuna dintre aceste fapte nu se numara printre atributele care caracterizeaza o elita.

Acest decalaj intre perceptie si realitate este specific generatiilor care au fost educate intr-un anumit sistem valoric si care traiesc intr-un prezent guvernat de alte norme. Nu este o inadecvare periculoasa atata timp cat nu te afli intr-o functie de raspundere, precum Cseke Attila, ministrul actual al Sanatatii, care a declarat de curand ca viseaza “la acel medic de familie, pe care il tin minte din copilarie, un medic de la mine din oras, care umbla in fiecare dupa-masa, cu o gentuta micuta, pe strada si mergea la pacienti acasa”. Un vis ce developeaza atat inactualitatea principalului generator de politici de sanatate cat si o necunoastere a principiilor de organizare a medicinei moderne.

O imbecilitate canibalica

In prezent, scaderea veniturilor medicilor simultan cu inasprirea controalelor este una dintre cele mai canibalice imbecilitati aplicate vreodata in sistemul medical romanesc. Acest duo monstruos nu va face altceva decat sa-i impinga in afara Romaniei pe tinerii profesionisti. Plicul, ca mecanism de adaptare la un sistem imprevizibil, isi va intari existenta in detrimentul confortului moral al medicilor si al bunastarii materiale a pacientilor, dar spre acoperirea incompetentei implicari a Statului in sistem. Un sistem caruia ii este imposibil sa se schimbe din interior atata timp cat nu exista o delimitare clara intre sfera privata si cea publica a serviciilor medicale (nu putini sunt sefii de clinica intr-un spital de stat care sunt simultan managerii unor clinici private). Singura solutie ar fi repetarea experimentului de succes realizat in 1853 de catre Barbu Stirbei: plasarea in principala pozitie de influenta si putere din sistemul medical a unui specialist strain independent de interesele locale, bun organizator si bun diplomat. Omul chemat de Stirbei in Romania este Carol Davila, cel care a adus inapoiata medicina romaneasca a secolului 19 in modernitate.

Scoaterea Plicului din buzunarele halatelor albe si aducerea lui la vedere pe masa ar fi eficienta doar in cazul privatizarii masive a aparatului medical (privatizarea asigurarilor medicale, inchiderea numeroaselor spitale orasenesti, interzicerea activarii simultane a medicilor si la privat si la stat, etc). Altfel, fie ca suntem dispusi sa admitem, fie ca nu, Plicul este cel care mentine functional sistemul medical romanesc. In absenta lui aparatele vor fi scoase din priza, chirurgii vor pleca cu totii din tara, iar facultatile de medicina se vor inchide. Pentru ca, nu doar in Romania ci in lumea intreaga, medicina nu mai este o vocatie, ci o meserie dificila care se cere recompensata.

Citeste tot articolul si comenteaza pe MedLive.ro.