Directorul TVR Cultural, Daniela Zeca-Buzura: “In Romania, toate femeile care cocheteaza cu puterea isi ascund fragilitatea!”

Ea este o femeie puternica. La trecerea ei pe coridoarele Televiziunii Romane se inclina capete. Studentii scriu despre ea pe forumuri ca este protejata de o carcasa asexuata. Zilnic poate face si desface gloria unui muzician sau a unui scriitor. Este Regina-soldat!

Dar catre finalul dialogului Hotview, Daniela Zeca-Buzura mi-a spus ca “interviul asta m-a provocat si am spus mai multe lucruri decat voiam”. Cu incetul Regina-soldat isi lepadase armura si am descoperit astfel femeia. O femeie care scrie minunat, care are trufii, are temeri. O femeie puternica care isi expune acum fragilitatea.

Vlad Mixich: Sunteti directorul TVR Cultural. In lumea culturala asta inseamna ca sunteti un fel de Regina inconjurata de fel de fel de curteni mierosi. Dar spune cineva adevarul la curtea Reginei?

Daniela Zeca-Buzura: Nu pot sa nu ma amuz de intrebarea asta pentru ca ecuatia e complet transformata. Regina nu mai e regina decat exceptional si imi pare rau cand spun asta. Regina s-a transformat in soldat si la curtea Reginei-soldat tot Nebunul spune adevarul.

V.M.: Ce este o Regina-soldat?

Daniela Zeca-Buzura: In Romania, toate femeile-manager, femeile care cocheteaza cu puterea, incearca sa-si ascunda fragilitatea. Acest exercitiu de deshidratare si aceasta ascundere in spatele unei masti sociale rigide este si experienta mea personala. Tocmai de aceea ne vine greu sa vorbim la feminin despre o astfel de persoana.

“La un moment dat ajunsesem la un scor foarte exact al dusmanilor mei.”

V.M.: Sunteti o femeie puternica sau nu?

Daniela Zeca-Buzura: (ofteaza)…Cred ca sunt o femeie puternica dar fara niciun fel de feminism si segregatie de gen in afirmatie. Oricum diferenta dintre barbati si femei imi place pentru ca asta impinge lumea inainte. Chiar daca uneori se transforma in scrasnire, in razboi. M-am gandit atat de mult la tema asta incat am inceput sa scriu despre ea, am prefigurat o parabola a vanatorii dintre sexe si as vrea sa recidivez cu ideea.

V.M.: Acum nu mai sunteti doar Regina TVR Cultural ci si autorul unui roman cu succes la public. Cum rezista Regina-soldat in fata lingusirilor de la curte?

Daniela Zeca-Buzura: Cu scriitura sunt la inceputul experientei. Inca invat si sper sa nu ma incurc in astfel de obstacole. Cu manageriatul e mai simplu fiindca am facut deja “bolile copilariei”. Mi se intampla asta deja de 5 ani si am constatat ca, printre alte retete eficiente, cea mai sigura e aceea de a impune eu un firesc al comportamentului. Asta il obliga pe interlocutor sa se comporte asemanator. In clipa in care nu ma agat de o pozitie care oricum e efemera, atunci, desi la inceput e mai greu, interactiunea devine mai fluida si interlocutorul meu se poarta firesc.

V.M.: De cate ori pe zi primiti telefoane de interventie?

Daniela Zeca-Buzura: Cam o data pe zi. Oricum e mult mai putin decat in primii ani cand imi era uneori greu sa contabilizez si mai ales sa ma descurc cu asta. La un moment dat ajunsesem la un scor foarte exact al dusmanilor mei: daca ma sunau cinci oameni, ma alegeam cu trei dusmani si doi prieteni. Si asa am dus-o multa vreme si s-a vazut pentru ca, spre deosebire de alti omologi ai mei, am avut parte si de un “scandal” in spatiul public. Acum a trecut, desi nu a fost confortabil. Cred ca asta s-a intamplat si datorita ezitarilor mele pentru ca ba am intrat, ba n-am intrat in armura de Regina-soldat si orice compromis se plateste.

V.M.: Erati prea umana? Nu erati suficient de Director?

Daniela Zeca-Buzura: Da, da. Dar la un moment dat a trebuit sa ma decid si am ales partea umana in urma unui rationament. M-am gandit ca daca intru in otel voi pierde disponibilitatea de a scrie. In plus, mi-am dat seama ca mi-ar fi dificil sa ma impac cu mine insami.

V.M.: E adevarat ca oamenii pot fi condusi numai cu biciul?

Daniela Zeca-Buzura: Nu pot sa cred asta. Au fost cateva perioade acute in care situatia a fost asa: cu biciul. Dar cred ca e si pacat si nerealist sa generalizam. Mi-am pastrat intotdeauna convingerea ca, lucrand cu intelectuali, cu lume pretentioasa, reteta asta poate merge la dresura dar nu la oameni sensibili…

V.M.: E o lume sensibila, dar nu e si o lume plina de orgolii si razboaie?

Daniela Zeca-Buzura: Da, fotografiind de sus peisajul pare monocrom si descurajant. Dar exista destul de frecvent insulite care, dintr-odata, lumineaza contextul. Astfel de surprize placute rastoarna axa si chiar nu-mi vine a spune ca in general lucrurile stau asa cum ne place sa credem: ca sunt invidii, sunt razboaie si ca totul e negru.

Cel mai tare ustura gloria. Gloria celuilalt.

V.M.: Cum se explica coexistenta intr-un singur om a sensibilitatii artistice si a “intunericului” despre care vorbeam?

Daniela Zeca-Buzura: Toate aceste lucruri obscure ne vin din frustrari acumulate. In zona artistica frustrarile acestea sunt cu atat mai nerezolvate si dureroase. Dar pe masura ce ele se rezolva lucrurile se calmeaza. Mai rau e in situatiile in care insul respectiv chiar nu detine ceea ce afiseaza, adica spiritualitate, educatie de acasa… Atunci nu mai putem diferentia intre umoare si accident. Din pacate, de 20 de ani incoace cantitatea fariseilor e cel putin egala cu a celor autentici.

V.M.: Care sunt sursele acestor frustrari ale artistilor si intelectualilor?

Daniela Zeca-Buzura: Prima si de departe cea mai vizibila este gloria. As putea sa judec rapid si superficial ca primul imperativ ar fi banul, castigul. Sa nu uitam ca sunt artisti in Romania care aduna pe drepturi de autor chiar si un miliard de lei vechi. Asta are si o parte de bravada, e foarte bine. Insa e ceva care se mai suporta. Ceea ce ustura rau de tot si nu poate fi indurat de anturaj e gloria. Chiar daca tine cat o flama de chibrit, chiar daca e o glorie fada pe un post regional, tot glorie inseamna si ea este tinta si rana. Asta e cutia Pandorei.

V.M.: Iar dumneavoastra conduceti institutia care imparte gloria. Sunteti cea care tine in mana fulgerul lui Zeus.

Daniela Zeca-Buzura: Asa pare, dar fulgerul lui Zeus este in mana mai multora. Nu numai eu decid, exista si decizii administrative, conjuncturale. Sigur, am o parte importanta de decizie dar dincolo de asta nu e deloc o fericire sa fii singurul care ia o decizie. In primii doi ani de manageriat ma umflam in pene spunand despre TVR Cultural ca emite “singurul jurnal cultural”. Era o prostie si o recunosc pentru ca in clipa in care nu ai un rival nu functioneaza metabolismul natural al comparatiei si atunci esti un caraghios care canta singur in afara corului.

“In Romania, orice mecena se da cu capul de tavan.”

V.M.: Care este mecanismul prin care se ajunge la glorie in lumea culturala?

Daniela Zeca-Buzura: In Romania, sistemul de promovare in cultura e neglijabil. Agentul literar nu ar trebui sa fie doar o mascota in vitrina. In mecanismul de obtinere a gloriei exista niste resorturi care in Romania nu sunt solide. Sarcina acestui mecanism este de a simti si palpa cu vizionarism un anumit potential artistic. In masura in care putem risca mizand pe un cal de cursa, fara a avea prea multe garantii, atunci gloria nu mai e asa o himera cum credem noi, toti aspirantii, tragand de ea ca de un zmeu de hartie. Gloria devine astfel cuantificabila si programabila.

V.M.: Si ce e stricat la motorul romanesc al acestui mecanism?

Daniela Zeca-Buzura: In clipa in care un promotor depisteaza artistul cu potential, acel artist trebuie sustinut cu bani, orice am face. A aduna finantari in cultura e pe de-o parte un talent, pe de alta parte o profesie bine perfectata si exersata si o indeletnicire care are nevoie de un cadru juridic normal. In Romania legea sponsorizarii e atat de volatila si perisabila incat orice mecena se da cu capul de tavan. In plus, profesionistii din aceasta bransa nu sunt recunoscuti. Noi credem ca sintagme precum “comunicatorul” sau “ofiterul de brand” sunt doar niste capricii. Dar eu am vazut corporatii mai mari, mai mici, care au astfel de specialisti si lucrurile merg datorita lor. Pur si simplu.

V.M.: Exista marketing cultural in Romania?

Daniela Zeca-Buzura: A inceput sa existe pe zone mici. Filmul si muzica stau cel mai bine si teatrul vine din urma. Din pacate literatura este orfana deocamdata. Acolo lucrurile se intampla cu sincope. Nu exista coerenta. Exista cateva varfuri vandabile, dar atat.

V.M.: Vi s-a reprosat de multe ori ca TVR Cultural are o audienta prea mica…

Daniela Zeca-Buzura: Da. E un slagar, m-am obisnuit.

V.M.: …dar pe de alta parte, daca audienta TVR Cultural ar creste asta nu ar aduce “trivializarea” culturii?

Daniela Zeca-Buzura: S-a vorbit la un moment dat chiar despre ghetoizarea culturii. Eu stiu ca Iosif Sava proiecta un radio si o televiziune culturala 100%. Tuturor li se parea ca fiind un lux. Si in parte era pentru ca noi nu aveam si nu avem apetit pentru asemenea consum. Dar am pus caruta inaintea boilor. Am facut o nisa tematica de televiziune fara sa stim ce e aia. Nimeni nu a venit sa ne spuna si nici noi nu am vrut sa ascultam. Foarte multi dintre noi, si aici nu ma exclud, ne-am apucat sa fim manageri, directori si alte pozitii de putere fara sa stim ca nisa aceasta are un prime-time al ei, o audienta anume, o latenta de fabricatie care e exasperanta. Foarte multi au ignorat faptul ca nu poti compara un post generalist cu un post de nisa care, si asa, nu emite decat de 7 ani. O nisa tematica, cum e TVR Cultural, prin sine este o alternativa si nu risca sa expandeze cultura intr-atat incat sa o faca sa devina de masa. TVR Cultural domesticeste cultura, e o zona de refugiu in fata consumerismului generalizat.

V.M.: La TVR Cultural se uita doar o anumita minoritate, una prestigioasa ce-i drept, dar o minoritate care primeste un produs finantat din bani publici. E justificata o astfel de cheltuiala?

Daniela Zeca-Buzura: Investitia merita pentru ca acolo punem deoparte, ca in seiful unei banci, niste resurse pentru viitorul apropiat sau mediu si, nu in ultimul rand, pentru ca astfel se creeaza etaloane, varfuri, intr-un peisaj de masa global. Nu stiu daca acest peisaj de masa e deprimant caci nu-mi place sa am o voce apocaliptica, dar am tot repetat ca televiziunea de orice fel, chiar si una de nisa precum TVR Cultural, creeaza apetente nu competente. Excita papilele dar nu pune mancarea pe masa.

V.M.: Pe ce buton e TVR Cultural pe telecomanda de acasa?

Daniela Zeca-Buzura: E pe 7, dar dintr-o mistica personala. Mie imi place cifra 7. Nu exista o motivatie valorica pentru asta.

Trufiile.

V.M.: De ce multe dintre cronicile de teatru, cronicile literare care apar in media romaneasca folosesc un limbaj adeseori pretios, criptic?

Daniela Zeca-Buzura: Eu insami am facut astfel de abuzuri, deliberat sau nu. Am o explicatie bruta: expertii sunt repudiati de oriunde, atat de urgent, pentru ca sa vina generatia reality-show, incat sigur ca incercam sa ne varsam undeva excesul de limbaj.

V.M.: Le gasiti asadar scuze?

Daniela Zeca-Buzura: Mmmm…in parte da. De fapt, da. Ceea ce nu inseamna ca nu ma straduiesc sa-i desfac din acest ambalaj ghipsat care nu trece sticla.

V.M.: Care dintre cele doua roluri e mai dificil astazi in Romania: cel de director de institutie publica sau cel de scriitor de roman cu succes la public?

Daniela Zeca-Buzura: Director de orice fel de institutie. Si aici pun cu toata lejeritatea si TVR Cultural pentru ca are mecanismele cunoscute. E o postura de pugilist care trebuie sa pareze. Aceea de scriitor cu succes nu cred ca e neaparat o pozitie favorabila. Eu as alege rolul de rentier care sta si face ce vrea el. As vrea sa primesc o renta pentru contemplatie.

V.M.: Scrieti zilnic? Saptamanal?Cat de des?

Daniela Zeca-Buzura: In acesti 9 ani in care am tacut obligat, mi-am impus sa scriu zilnic. Spuneam ca trebuie sa scriu macar putin in fiecare zi caci altfel imi va ingheta mana. Orice scriitor cinstit poate sa recunoasca ca nu poti fi scriitor in reprize. Eu am debutat cu poezie, am crezut in asta, dar apoi lirismul s-a sublimat. Am convingerea ca nu ma voi mai intoarce la poezie dar nici nu mi-a convenit sa ma despart de ea. A trebuit sa invat sa-mi controlez scrisul. Am exersat in toti acesti ani cu rezultate nu tocmai profitabile. Putea sa mearga mai repede.

Fricile.

V.M.: Dar ce sau cine v-a obligat sa taceti?

Daniela Zeca-Buzura: Asta nu stiu sa explic prea bine. Ma tem foarte mult de impostura. Am multe trufii si mi le recunosc. Dar mi-am dat seama ca ar fi imposibil sa fac din start atatea lucruri deodata si sa le fac bine. Tocmai de aceea mi-am autoimpus o tacere in ceea ce priveste pretentia mea de a fi scriitor.

V.M.: De ce ati scris un roman “pentru domnisoare” si nu ati scris o carte serioasa, grea?

Daniela Zeca-Buzura: Eu nu am vrut sa fie “pentru domnisoare” si, apropo de trufii, am crezut cu orgoliu ca va face gaura in cer si ca toata lumea va vedea toate straturile acestui roman in etaje. Nu m-a intrebat nimeni de Abrah Sabir, vrajitorul din “Safari”. Si neintrebandu-ma nimeni, am suferit. De doua luni jumatate incoace am tot dat interviuri asteptand sa ma intrebe cineva providential despre sotul musulman care isi plange tardiv sotia europeana ingropata sub o stela funerara musulmana. Nu am vrut sa fie “pentru domnisoare” dar faptul ca a fost repede bine primita de ele m-a facut sa fiu mai putin dezamagita. Stiti, interviul asta m-a provocat si am spus mai multe lucruri decat voiam, asa ca mai adaug o confesiune: daca aceasta carte ar fi ramas intr-o zona de umbra as fi renuntat la scris. Ar fi fost pentru mine un semnal a faptului ca nu acesta e drumul. Si recunoscand asta cu toata incarcatura afectiva, daca feedback-ul cititorilor ar fi intarziat eram hotarata sa inchid acest drum.

V.M.: Femeile din “Istoria romantata a unui safari” traiesc si dupa modelul cel clasic, conservator, dar si dupa cel modern. Daca ati avea o fiica ce tip de model ati alege pentru educatia ei?

Daniela Zeca-Buzura: Ma tem ca voi da un raspuns dezamagitor. Nu am o fiica. Mi-ar fi placut sa am. Faptul ca nu am este o optiune 100% asumata, oricat de crud ar suna. Nu am o fiica sau un fiu nu din comoditate sau egoism ci pur si simplu din spaima. Nu am reusit in ultimii 15 ani sa ma conving ca as putea fi un parinte bun. Si atunci, nerezolvand asta cu mine nu am facut pasul.

V.M.: Am auzit ca va plac foarte mult bijuteriile…

Daniela Zeca-Buzura: Daaa. Cred ca e o preferinta care merge mult in fata mea si dupa mine ca o trena. Ea mi-a adus si nefericiri pentru ca, din ce am castigat cu truda am cumparat bijuterii in toate calatoriile si, la un moment dat, am avut hoti in casa si toate au pierit. Asta a fost o mare durere. Imi pare rau ca o spun pentru ca de fapt e vorba de obiecte. Dar erau atat de afective pentru mine… Nu m-am vindecat. Am aceeasi pasiune si cred ca o voi pune intr-o retorta din care sa iasa o carte. Dar stii ce carte? Pe cuvant ca va fi cel putin la fel de exotica ca si “Safari”-ul.

V.M.: Si ce ascunde pasiunea aceasta pentru bijuterii?

Daniela Zeca-Buzura: Sunt masca unei vulnerabilitati. Am stiut intotdeauna asta fara prea multe notiuni de psihanaliza. Imi plac bijuteriile cu pietre, chiar daca aceste pietre sunt imperfecte. Asta rezoneaza cu mine. Chiar daca pare ceva ocult, le simt, comunic cu ele mai bine decat cu oamenii. Am de pilda cercei pentru orice ocazie: cercei de conflict, cercei de aparare.

V.M.: Sunteti un specialist in comunicare care e dezamagit de comunicare…

Daniela Zeca-Buzura: Da. E adevarat ca am o deceptie controlata in privinta asta. Cred ca, la un moment dat, dezamagita sau dezarmata de alte feluri de comunicare, ca sa nu pierd teren m-am indreptat spre aceste zone in care nu primeaza mesajul verbal explicit.

Daniela Zeca s-a nascut la Ploiesti si s-a maritat in 1999 cu clujeanul Mihai Adrian Buzura, fiul scriitorului Augustin Buzura.

Daniela Zeca-Buzura este licentiata in litere si in stiintele comunicarii si preda la Facultatea de Jurnalism din Bucuresti. Este directorul postului TVR Cultural si membru in consiliul de conducere al Institutului Cultural Roman.

Uniunea Scriitorilor i-a acordat in 1997 Premiul National de Televiziune. De-a lungul anilor a publicat mai multe carti de poezie, proza si de specialitate. Tirajul ultimului ei roman, “Istoria romantata a unui safari” (ed.Polirom, 2009), s-a epuizat in intregime la mai putin de doua luni de la aparitie.