Ion Vianu: Ne-am contaminat de virusul occidental al necomunicarii

Ion Vianu are parte de un destin deosebit: a fost unul dintre cei mai buni medici psihiatri romani din a doua jumatate a secolului 20, iar astazi este una dintre cele mai placute surprize ale literaturii anilor 2000. Carcotasii ar putea spune: “cu gene de o asa calitate, era si normal”. Sa fie un varf in profesia si vocatia sa a fost o obligatie de familie pentru Ion Vianu. In cazul sau, exceptionalul s-a turnat in cu totul alte forme: forma curajului si a autenticitatii. De multe ori, gandurile creierelor stralucite sunt corecte, dar faptele lor nu sunt intotdeauna drepte. Ion Vianu a mostenit genele stralucite al familiei sale. Dar curajul si dragostea de libertate sunt lucruri care nu se mostenesc.

Vlad Mixich: Eu fac parte dintr-o generatie (cea a copiilor revolutiei din ’89) pentru care era absolut normal sa traiasca permanent in interstitiul dintre doua dorinte. E poate un lucru specific oamenilor educati in vremuri de „tranzitie”. Dar si dumneavoastra ati copilarit in „vremuri de trecere”, insa niste vremuri mitice: reuniuni cu prietenii din liceu in care ascultati muzica clasica, prelegerile de logica tinute de tatal dumneavoastra, un targ de fete inca viu pe muntele Gaina… Diferentele dintre cele doua epoci sunt multe si fascinante. Dar cat de diferite gasiti ca sunt dorintele copilariei dumneavoastra de cele ale copiilor de astazi, asa numita “generatie messenger”?

Ion Vianu: Apartin – sunt nascut la Bucuresti in 1934 – unei generatii pe care as numi-o a instabilitatii. Primele mele amintiri sunt plimbarile in “otomobil” la Baneasa. Bunica mea purta palarie cu voaleta, un fel de “val islamic” discret, sub pretextul ca o apara de soare. Societatea romaneasca era ea insasi una recenta (cei care au traversat primul razboi mondial socoteau ca dupa 1918 avusese loc o revolutie), se trecuse de la o Romanie guvernata de cateva sute de familii la una complexa, prin adaugirea noilor provincii, prin promotia sociala.

– S-a nascut in 1934 la Bucuresti. A urmat vreme de doi ani cursurile Facultatii de Filologie din Bucuresti, devenind apoi student al Facultatii de Medicina din capitala si medic psihiatru.

– In 1977 a fost nevoit sa emigreze in Elvetia ca urmare a sustinerii publice a grupului Goma si a Cartei 77.

– De la microfonul Europei Libere a vorbit de nenumarate ori despre folosirea in Romania a psihiatriei ca forma de represiune politica.

– Ion Vianu a revenit in Romania dupa 1989 pentru a scrie. A publicat mai multe romane si un volum de eseuri, dar premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut l-a primit in tinerete. Cartile sale scrise dupa 1989 au fost primite foarte bine de critici, dar in special de catre public.

– Ion Vianu este fiul criticului literar Tudor Vianu si nepotul profesorului Stefan Irimescu, medicul care a pus bazele ftiziologiei in Romania.

Carte de vizita Ion Vianu

Or, tocmai aceasta lume recenta, cu identitati imprecise, convulsionata, care nu intrase complet in matca ei a facut experienta razboiului, a dictaturilor si, mai departe, a ocupatiei rusesti cu al ei corolar: instalarea regimului democrat-popular si a teroarei aferente. Banuiesc deci ca, mai mult decat copiii si adolescentii din ziua de astazi, noi am trait sub semnul schimbarii… Si al catastrofei, caci pentru cei mai multi ceea ce se petrecuse avea aceasta alura. Indiferent de clasa sociala.

Prin comparatie, copiii si adolescentii de azi traiesc intr-o lume mai stabila, atat cat putem vedea. La optsprezece ani vazusem atatea: aveam amintirea pacii, a razboiului, a revolutiei si a teroarei (teama de arestare, oricine avea un apropiat in inchisoare, iar in scoli erau elevi, aproape copii, arestati). Un tanar de optsprezece ani de azi a vazut o lenta crestere si atat.

Dar generatia noastra era si una a respectului pentru cultura “mare”. Exista cenzura, existau oprelisti stricte, exista falsificarea propagandistica a sensurilor; pe de alta parte, exista sentimentul unor valori eterne. Si chiar cei dintre noi care nu citeau pe Eminescu sau pe Dostoievski stiau ca, undeva, exista o referinta inalta.

Apoi, din punct de vedere practic, o diploma universitara era o valoare sigura, dorita de toti. Oare mai e asa azi? Tentatia businessului reduce valoarea relativa a culturii livresti. Virtualul, prin media, mai vechi si mai noi, covarseste realul, si in cunoasterea lumii si in relatiile umane. Dar, una peste alta, tineretea inseamna fericire, oricare ar fi imprejurarile, oricum ar arata lumea, si asta unifica puternic generatiile succesive.

FOSTII TURNATORI SI CALITATEA ELECTORATULUI

V.M.: Ati parasit Romania in 1977 dupa un episod de revolta fatisa impotriva regimului. Ati fost curajos. Ce a declansat acest curaj, ce v-a facut sa renuntati la „instinctul de conservare”? Va intreb ca pe un om care a trait, nu doar a citit, despre asta. Care este praful de pusca care produce explozia comportamentala numita curaj?

Ion Vianu: Va referiti la faptul ca am luat pozitie, fiind in tara in 1977, impotriva regimului comunist, declarand ca vreau sa plec. Mi-ar fi rusine in comparatie cu actele de eroism ale celor care au luptat cu arma in mana, a celor care si-au asumat riscuri enorme in conditii de maxima violenta, sa vorbesc de curaj. As vorbi mai de graba de exasperare.

Cand traiesti in libertate nu esti liber decat in mod pasiv. Numai sub regimul opresiunii ai prilejul sa te eliberezi

Ion Vianu

Sentimentul ca societatea aceea a “construirii socialismului” nu corespundea intru nimic cu felul in care-mi imaginam eu ca ar trebui sa traim a fost detonatorul. Cu sase ani mai devreme ma intorsesem din Occident inca plin de iluzii, refuzand solutia exilului, pe care nu putusem sa nu o iau in considerare, dar pana atunci mi se paruse prea facila. Sa plec fara a fi epuizat toate sansele pe care mi le oferea aceasta societate, nu-mi convenea!

De data asta, sase ani mai tarziu, bausem cupa pana la fund. Aceasta senzatie de satietate, nu numai fata de societatea aceea, dar si fata de propriile mele perspective, de-a ceda pana la urma, de-a ma compromite in proprii mei ochi, a contat si a facut talgerele sa se aplece. Dar este adevarat ca odata ce am putut vorbi liber, fiind inca in tara, am inceput si sa ma intreb: la ce bun plecarea?

Libertatea nu e o stare, ci o miscare. Insusi faptul de-a te opune in mod deschis te face liber. Cand traiesti in libertate nu esti liber decat in mod pasiv. Numai sub regimul opresiunii ai prilejul sa te eliberezi, sa faci in asa fel incat libertatea ta sa fie un proces continuu si creator. A trai liber sub un regim opresiv este o senzatie delicioasa: sa fii in mijlocul minciunii, avand certitudinea ca tu nu minti; pe cat de chinuitoare ar deveni atunci senzatia ca va trebui sa cedezi, ca vei fi obligat sa cedezi ispitelor, pe de o parte, teroarei, pe de alta.

Marturisesc ca nu stiu cat as fi rezistat daca as fi ramas in Romania. Forta “Organelor”, ca masina de corupt sau de zdrobit constiintele, era colosala. Cati au rezistat, nu o luna, nu un an, ci mai mult? Poate ca au existat, dar au fost naturi mai putin sceptice decat mine, oameni ai unor alte iluzii. Dar si aceia, daca nu au murit, au plecat pana la urma. Rationand asa, am continuat ce planuisem, am plecat in exil.

V.M.: Aceasta forta a “Organelor” a reusit sa pateze destinul unor intelectuali romani de prestigiu. Unii dintre ei au disparut de pe scena publica, altii insa nu. Asteptand de multa vreme pasul lor in spate, si acesta nemaivenind, credeti ca ar trebui sa adoptam o atitudine mai radicala in privinta lor?

A fi fost turnator indica o slabiciune morala care te face impropriu pentru a ocupa anumite functii inalte, ministru, diplomat

Ion Vianu

Ion Vianu: Trebuie sa fiu clar: faptul ca cineva a fost informator al Securitatii mi se pare condamnabil. Dar, inainte de toate, oprobriul care trebuie sa stea asupra acestor oameni este de ordin moral, nu judiciar. Si aici intervin diverse nuante. Nu poate fi considerat de aceeasi gravitate sa fi semnat un angajament, santajat fiind si fara sa fi dat nici o informatie, sau sa fii, sa zicem, medic turnandu-ti pacientii, dupa ce i-ai tras de limba (exemplul nu este imaginar).

Una este de-a fi fost turnator timp de doi ani intre optsprezece si douazeci de ani, si alta de-a fi slujit cu zel „Organele” toata viata. Intre aceste extreme sunt diferite nuante. Oricum, a fi fost turnator indica o slabiciune morala care te face impropriu pentru a ocupa anumite functii inalte, ministru, diplomat. In ce priveste functiile elective, de pilda deputat, este bine ca alegatorii sa stie ca cel pe care se pregatesc sa-l aleaga a denuntat oameni la Securitate.

Daca nu au nimic de obiectat, sa-l aleaga! Dar si mai bine ar fi sa fie urmat exemplul doamnei Mona Musca (dansa a renuntat sa candideze, pentru a curma orice discutie, dovedind astfel ca, de data asta, refuza orice carierism). Daca totusi se vor gasi candidati fosti informatori, trebuie sa precizam ca sistemul democratic nu se poate impiedica de prea multe oprelisti. Dar reusita unui astfel de candidat va spune ceva despre calitatea electoratului.

Constat ca retorica anti-comunista si anti-securista este oarecum in pana de motor: nu prea convinge. Pe de o parte, trecutul pare nesemnificativ in raport cu prezentul. Oamenii gasesc ca societatea noastra actuala este destul de cinica pentru a ne mai ocupa de viciile societatii trecute.

Daca vrem sa combatem un trecut tulbure printr-un prezent tulbure, am pus-o in cui

Ion Vianu

Ceea ce este o greseala: “Comisia Tismaneanu” a atras atentia in mod oportun asupra perioadei comuniste, in care a functionat un sistem pe drept cuvant criminal. Dar de aici pana la a organiza o vanatoare de vrajitoare este un pas mare. Mai ales cand anticomunistii de profesie sunt persoane cu inima de aur si par de argint care s-au distins printr-o totala tacere in perioada dictaturii.

Cand ar fi putut sa protesteze cu demnitate asumand un risc, cat de mic, au ratat ocazia. Cu regret, trebuie sa constat ca dezbaterea de idei este sufocata de aceasta unica problematica a condamnarii comunismului. Si asta intr-o tara unde toata lumea este convinsa ca ofiterii sub acoperire infiltreaza toata viata politica (“Nici noi nu mai stim cati suntem” suna antologicul lapsus al domnului Mircea Geoana). Daca vrem sa combatem un trecut tulbure printr-un prezent tulbure, am pus-o in cui. Si, sincer vorbind, mi se pare ca pe calea asta suntem angajati.

PARTIDELE POLITICE SUNT DEPOLITIZATE

V.M.: Se pare ca suntem in fata primelor alegeri uninominale din Romania post-decembrista. Credeti ca va reusi acest nou sistem sa modifice ceva din structura si felul de a gandi al politicienilor romani?

Ion Vianu: Partidele politice actuale traiesc inca sub dominatia conducerilor lor centrale. Spiritul reformei electorale, al promovarii votului uninominal, este acela ca alesii sa fie reprezentantii reali ai alegatorilor. Pentru ca alesii sa fie in mijlocul electoratului “ca pestele in apa” ei ar trebui sa provina din randurile acelui electorat local.

La ce asistam noi azi? Candidatii sunt “parasutati” de la Centru. Cei din conducerea partidului trebuind sa fie neaparat alesi sunt propusi in circumscriptiile unde calculul hartiei le da cele mai multe sanse. Cu cat candidatii sunt mai putin agreati de conducerile centrale, cu atat sunt trimisi in circumscriptii unde au mai putine sanse. Asta implica si anumite aranjamente mai mult sau mai putin discrete intre conducerile partidelor, peste capul alegatorilor, dar si al candidatilor.

Electoratul roman este sau indiferent, sau, in cel mai bun caz, considera alegerile drept un fel de joc de societate in care pariaza, de obicei, pe favorit sau pe candidatul care-i produce asteptarea cea mai lipsita de anxietate.

Ion Vianu

Pentru a reprezenta in mod ideal populatia locala, partidele politice ar trebui sa fie federatii ale unor partide locale, iar conducerile centrale – simple instante de coordonare ale acestor federatii. Altfel, uninominalul este doar praf in ochi. Insa o asemenea reforma ar presupune, intai de toate, un real interes al alegatorilor pentru politica. De la periferie, si nu de la centru, va veni, daca va veni, reforma reala a ceea ce se numeste, oarecum pompos, “clasa politica”.

In realitate, electoratul roman este sau indiferent, sau, in cel mai bun caz, considera alegerile drept un fel de joc de societate in care pariaza, de obicei, pe favorit sau pe candidatul care-i produce asteptarea cea mai lipsita de anxietate. “Un vot pentru linistea noastra” a fost cel mai abil slogan electoral din cate au fost elaborate in Romania post-comunista.

In afara de asta, candidatii n-ar trebui apreciati pentru discursurile pe care le fac. Promisiunile electorale fabuloase sunt un simplu joc retoric, si asta nu numai in Romania. Candidatii ar trebui votati pe criteriul ca sunt direct cunoscuti de votanti, prin personalitatea lor, prin actele lor anterioare, concrete, in favoarea cetateanului.

Ideea unei “Aliante Civice” ar trebui reluata, inteleasa in acest sens. Dar asta ar presupune o populatie activa, angajata, solidara. Pe termen lung, are viitor in Romania acel partid care va sti sa-si formeze organizatii locale cu radacini bine implantate in solurile locale, partide cu structura federativa. In lipsa acestora demagogia va fi mereu preponderenta.

V.M.: Intotdeauna ati avut un interes solid pentru politica. Astazi se vorbeste insa despre intrarea intr-o epoca post-politica in care ideologiile nu mai sunt atat de importante. Populatia in general, si tinerii in special, pun din ce in ce mai putin accent pe importanta politicului. Si nu doar in Romania. Pe seama cui puneti aceasta lipsa de interes?

Ion Vianu: Dezinteresul pentru politica este, pentru a ma exprima in termeni medicali, un “sindrom” care poate proveni din multe cauze. El apare in statele cu sisteme politice bine rodate – in Satele Unite, in Elvetia, pentru a nu da decat doua exemple – dar si in tarile care au avut in trecutul recent un regim totalitar si in care trezirea la democratie se face cu incetul. Nu mai e nevoie sa spun din ce categorie face parte Romania. Dar nu trebuie pusa slaba atentie acordata politicului exclusiv pe seama unui electorat somnolent.

Ce este o decizie politica? – una care se face nu numai in virtutea ratiunii ci, mai ales, pornind de la un sistem de valori. De pilda, ce ne poate face sa decidem ce este mai important intr-o societate: libertatea sau dreptatea? – Liberalismul va considera ca libertatea are intaietate, socialismul, dimpotriva, va proclama prioritatea dreptatii sociale.

Partidele politice seamana mai mult cu un sistem de nasii si de cumetrii, vaste organizatii de “clanuri” cu multiple antene

Ion Vianu

Publicului, electoratului, ii ramane sa arbitreze intre aceste doua tendinte. La noi (dar nu numai la noi), partidele politice ele insele sunt depolitizate. Seamana mai mult cu un sistem de nasii si de cumetrii, vaste organizatii de “clanuri” cu multiple antene. Singurul partid care profeseaza o doctrina articulata este partidul Liberal, dar nici el nu este scutit de arborescentele mentionate.

Este clar ca, printre alegatori, numai cei ce joaca acest joc vor fi interesati de viata politico-clanica. Restul se vor refugia in apolitism si chiar daca vor vota, eventual, o vor face sub influenta, fara convingeri articulate. Pe termen lung, acest tip de atitudine este daunator. El duce la dezvoltarea unor forte oculte, la captarea puterii de catre intriganti si profitori.

Revin asupra raspunsului anterior: politica se face de jos in sus. Politica incepe in comune, in municipalitati. Democratia se construieste pe o baza cetateneasca solida, nu prin discursuri de la Centru. Mai trebuie spus ca activitatea politica nu este unica forma de participare la viata sociala. Nu trebuie sa asteptam totul de la politica. Viata unei comunitati se poate ameliora si prin alte initiative decat cele politice.

SOCIETATEA NEINCREDERII

V.M.: Dar Romania este o tara dominata in mare masura de initiativele politice sau cele ale mass-media. Organizatiile societatii civile sunt concentrate cu predilectie in capitala, iar in rest domnesc organizatiile de tineret ale partidelor si una-doua organizatii studentesti prin care tinerii pleaca cu burse in Europa. Vorbiti despre alte initiative, dar ele nu exista inca… de ce? Ce mecanisme de biochimie sociala ne lipsesc pentru aparitia unor astfel de coagulari sociale?

Ion Vianu: O mare parte a fortelor vii ale natiunii se gaseste in strainatate. Emigratia, element indispensabil al echilibrului social, este in acelasi timp si un element de anemiere continua a societatii. Nu ramane mai putin adevarat ca tara continua sa existe si sa produca. Am impresia ca romanii au fost atat de dominati de factorul politic in timpul dictaturii incat nu au devenit constienti ca libertatea nu presupune doar exprimare, dreptul de-a critica, dar si cel de-a se organiza…

Observ ca neincrederea in cuvantul dat, suspiciunea permanenta ca indaratul cutarei actiuni sau declaratii s-ar putea ascunde o intentie rauvoitoare s-au generalizat. Traim intr-o societate a neincrederii. Si intr-una din ce in ce mai putin solidara, din ce in ce mai individualista. Chiar si sociabilitatea romaneasca, proverbiala, este pe cale sa se topeasca.

Traim intr-o societate a neincrederii. Si intr-una din ce in ce mai putin solidara

Ion Vianu

Nu mai ai curajul sa mergi la cineva neinvitat. Oamenii comunica din ce in ce mai putin. De acest virus occidental, necomunicarea, ne-am contaminat si noi. In schimb, ne contagiem mai greu de anumite calitati ale acestei lumi, respectul cuvantului dat. Solidaritatea e un cuvant pentru prosti.

Pentru mine, binele va incepe cand toata lumea o sa curete trotuarul din fata casei cand a nins, dar si pe acela al vecinului bolnav sau batran. Pentru a reveni la intrebare, cred ca increderea poate fi restabilita pornind de la grupuri mici, de la solidaritatile locale. Nu stiu daca e posibil, dar aceasta este sansa noastra. Perspectivele trebuie sa fie largi, dar totul incepe cu grija pentru proximitate. “Gandeste global, actioneaza local” a spus cineva.

V.M.: Domnule Ion Vianu, sunt ispitit sa va intreb care este acel principiu de la care nu ati abdicat niciodata de-a lungul vietii, dar voi particulariza intrebandu-va ce a fost mai important pentru dumneavoastra: libertatea sau dreptatea?

Ion Vianu: Cand eram adolescent mi-am jurat sa raman entuziast si increzator in valorile tineretii, in spontaneitate, in puterea de creatie. Imi spuneam: „sa nu devii niciodata un batran inacrit”. Sper sa-mi pot duce la capat fagaduinta pe care mi-am facut-o atunci.

Pentru mine, libertatea este mai importanta decat dreptatea. Daca libertatea lipseste, dreptatea se converteste in despotism, iar acesta duce la suprema nedreptate, la calcarea in picioare a demnitatii omului. Dar o libertate care nu este in relatie cu dreptatea, care nu o are in vedere ca finalitatea ei ultima, duce la anarhie si la domnia arbitrariului. Cele doua valori sunt complementare.