Skip to content

Razboi in Caucaz / Dmitri Medvedev: Militarii rusi au preluat controlul asupra capitalei Tshinvali

Redactia Hotnews

Presedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat luni ca fortele armate ruse de mentinere a pacii din Tshinvali – capitala Osetiei de Sud – ar fi preluat controlul asupra capitalei regiunii separatiste, scrie ITAR-TASS.

Medvedev a avut luni dimineata o intilnire cu principalii oficiali guvernamentali si ai fortelor armate din Rusia.

Presedintele Rusiei a afirmat ca operatiunile militare din Osetia de Sud sunt aproape finalizate: „O parte semnificativa a operatiunii care a avut drept scop sa oblige autoritatile georgiene sa faca pace in Osetia de Sud a fost finalizata. Tshinvali este sub controlul fortelor rusesti de mentinere a pacii”.

Saakasvili: Rusia vrea sa controleze rutele energetice

In replica, liderul georgian Mihail Saakasvili a declarat ca Moscova vrea sa inlocuiasca actualul regim de la Tbilisi pentru a controla rutele de transport a hidrocarburilor din Caucaz.

„Rusia nu este interesata de Osetia de Sud … totul se reduce la controlul rutelor energetice”, a declarat luni Saakasvili.