Romania, un caz de autoaparare europeana (de Tom Gallagher)
Capturarea lui Radovan Karadjici a survenit intr-un moment deloc oportun din punctul de vedere al celor ce doresc conjugarea intereselor politice si economice ale Romaniei, determinati a controla destinele tarii pentru o perioada cat se poate de indelungata. Cat de puternica se va dovedi pana la urma stransoarea lor depinde in buna parte si de Uniunea Europeana, respectiv de gradul ei de permisivitate fata de foste si viitoare conduite veroase.
Karadjici a fost un impostor verbos si prezumtios, care a reusit sa constranga oameni de stat precum Cyrus Vance si David Owen la negocieri, in timp ce fortele sale paramilitare comiteau atrocitati inimaginabile impotriva musulmanilor bosniaci, amenintand, in plus, fatis orice sarb care indraznea sa se opuna planurilor de epurare etnica. A umilit Occidentul in vremuri in care acesta ar fi trebuit sa se poata bucura de roadele victoriei repurtate in Razboiul Rece, a expus ca nimeni altul in aceste ultime decenii slabiciunea democratiilor atunci cand se vad confruntate cu triumful Raului – localizat, de aceasta data, la doar cateva ore distanta de München.
Dupa ce a fost inculpat de justitia internationala, in 1995, pentru crime de razboi, crime impotriva umanitatii si genocid, a disparut subit, fiind descoperit de curand intr-o suburbie a Belgradului, unde activa in liniste ca vajnic reprezentant al miscarii New Age, mai exact ca lecuitor. La fel de linistit a calatorit si in Occident – cel putin intr-o ocazie –, pacalind fara probleme politia vieneza, care nu avea nici cel mai mic habar ca sub masca batranelului cu aspect de guru hipiot se ascundea cel mai cautat lider terorist al Balcanilor, ale carui atrocitati au dominat, la inceputul anilor ’90, buletinele de stiri din intreaga lume.
Banuiesc ca in Romania exista cel putin cativa politicieni de notorietate care il vor fi admirat, tacit, pe Karadjici, atat pentru epica sa desfidere a Occidentului, cat si pentru anii de interminabile subterfugii servite demnitarilor internationali – ca doar si politicienii neaosi dau dovada de aceeasi sfidare a Vestului, avand, in schimb, atata minte sa inteleaga ca nationalismul fanatic poate fi prescris si in doze mai mici, mult mai discrete.
Imediat dupa prezentarea raportului CE asupra starii deplorabile a justitiei din Romania, un alt politician cu aplecare spre melodramatic a iesit la rampa cu o declaratie impetuoasa, mai mult sau mai putin de denuntare a UE pentru impertinenta de a se fi amestecat in treburile unui stat balcanic aparent decis sa se lipseasca de sfaturi din exterior, deoarece stie prea bine si singur ce are de facut. Recomandarea lui Adrian Severin facuta CE de a mai tacea dracului din gura a fost, indubitabil, una in stil pur Karadjici, care va fi evocat liderilor UE cu o anumita experienta balcanica obtinuta in anii ’90 destule amintiri extrem de neplacute. Din multiple puncte de vedere, Romania aminteste in prezent nu de vreo bomba nucleara alimentata de nationalism si aflata in fata iminentei explozii – cum a fost cazul Serbiei –, ci de una cu actiune intarziata, alimentata de crimele economice ale elitei, detonarea urmand insa a avea un impact devastator mult dincolo de granitele Balcanilor.
Daca cel de-al saptelea stat membru ca marime din UE continua sa aduca alarmant a stat cleptocrat, atunci va ajunge sa prejudicieze grav intreaga UE, in special atunci cand devalizarile sistematice si coruptia endemica vor conduce la deteriorarea sa rapida. Gunther Krichbaum, presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, se declara in acest sens atat de ingrijorat incat recomandase UE, cu putine saptamani in urma, sa aiba in vedere adoptarea unor masuri de autoaparare impotriva Romaniei prin sanctiuni impuse liderilor ei.
Daca in cazul Serbiei exista, de acum, sperante legate de stabilitatea ei politica, nu acelasi lucru se poate afirma in privinta Romaniei. Din punct de vedere european, tara ramane, deocamdata, cel mai flagrant exemplu de debandada balcanica. Iar de fiecare data cand Severin va mai acuza UE de obscurantism in materie de justitie romaneasca, va aminti, vrand-nevrand, de Radovan Karadjici insistand cu o similara inversunare asupra faptului ca trupele sale nici n-au asediat Sarajevo si nici n-au torturat sau ucis vreodata musulmani.
Ceea ce ii alarmeaza din ce in ce mai mult pe numerosii oficiali europeni care au avut de-a face cu demnitarii de la Bucuresti este deceptia sistematica, ridicata la rang de doctrina atat de politicienii romani, cat si de membrii CSM insarcinati cu managementul sistemului juridic. Intr-o mare trupa de circari, indubitabil, talentati, Adrian Severin ramane unul dintre saltimbancii cei mai crianti. Fie datorita, fie in pofida acestui atribut, a reusit sa urce pe scara sistemului UE, iar daca Bruxelles-ul nu se va trezi curand, alti indivizi sinuosi ce detesta valorile care au asigurat succesul Uniunii timp de jumatate de secol vor invada si polua organizatia. Ziua in care ne va fi dat sa aflam ca Severin s-a decis sa-si incerce talentele in alte domenii – de exemplu, in calitate de filosof New Age – va fi una benefica pentru Europa. N-ar conta unde anume isi enunta reflectiile: la Calafat sau in California, ar fi totuna. Europa ar duce-o mai bine fara el.