Sari direct la conținut

Un expat olandez pe forumul Rezidential.net: "Criza imobiliara tocmai incepe"

HotNews.ro

„Povestea prabusirii pietei imobiliare este copiata din Japonia in SUA, Marea Britanie, Spania, China si Europa Centrala si de Est, pe masura ce acest fenomen ia amploare. La inceput, cele mai mari pierderi le vor suferi apartamentele vechi, din perioada comunista. Daca ati avut nenorocul sa investiti intr-un astfel de apartament in ultimele sase luni, cand preturile au atins apogeul, luati-va gandul acum, intrucat ceea ce va urma v-ar putea pagubi enorm”, suna avertismentul facut de un utilizator pe forumul Rezidential.net, Steve80, care se prezinta drept expat olandez lucrand pentru o banca olandeza in Romania.

Ideile pe scurt:

  • „Declinul (preturilor pentru apartamentele vechi) ar putea atinge 30-40% in doi ani”
  • Ministrii romani „ar trebui sa avertizeze tinerele familii” in legatura cu riscurile creditelor pentru cumpararea unor proprietati ce pierd din valoare
  • „Crestere mult mai nebuneasca decat in America, Marea Britanie, Spania, Republica Ceha, Ungaria sau tarile baltice”
  • „In Romania, proprietarii de locuinte vor vedea cum valoarea proprietatilor lor va scadea cu circa 2.000 de euro pe luna, pe masura ce costul vietii va creste, iar salariile lor vor stagna”

Steve80 plaseaza propriile evaluari ale pietei imobiliare din Romania in contextul pierderilor suferite de mai multe piete europene, inclusiv din Europa Centrala si de Est. El apreciaza ca „nu mai e niciun dubiu ca in prezent are loc o corectie majora a pietei imobiliare. In primele sase luni, am inregistrat o scadere de peste 10% a preturilor pentru apartamentele vechi. Cred ca declinul ar putea atinge 30-40% in doi ani”.

„FMI estimeaza ca preturile locuintelor in Romania sunt supraevaluate cu 50%… Asadar puneti-va centurile de siguranta pentru aterizare”, avertizeaza Steve80, atragand atentia ca „desi multi specialisti si guvernul accepta ca preturile vor scadea cu 10-15% doar anul acesta, guvernul si asa-zisii specialisti incurajeaza inca in mod activ cumparatorii aflati la prima lor achizitie sa intre pe o piata despre care stiu ca se prabuseste”.

„Ministrii ar trebui sa faca exact contrariul: sa avertizeze tinerele familii sa nu se angajeze in credite ipotecare pentru apartamente care in mod sigur ii vor aduce in situatia in care valoarea proprietatii este mai mica decat cea a imprumutului luat pentru a o achizitiona”, apreciaza utilizatorul Rezidential.net.

Acesta continua apreciind ca preturile locuintelor in Bucuresti, cu o medie de 110.000 de euro, sunt mult peste capacitatea de plata a multor romani. „Alimentate de imprumuturi bancare iresponsabile si de manipularea preturilor, locuintele s-au scumpit de 6-10 ori in ultimi 8-9 ani”, „crestere mult mai nebuneasca decat in America, Marea Britanie, Spania, Republica Ceha, Ungaria sau tarile baltice”. Preturile romanesti, raportate la veniturile medii, sunt de 25-30 de ori mai mari. „Acest lucru nu avea cum sa fie durabil, iar corectia preturilor la imobiliare tocmai a inceput”, afirma Steve80.

Acesta prevede ca „in primul rand, bancile au descoperit ca, din cauza dezordinii sub-prime din SUA, nu mai pot imprumuta ieftin bani de pe pietele internationale sau de la bancile-mama, asa ca vor reduce imprumuturile si vor creste dobanzile”. Apoi, in conditiile in care Banca Centrala Europeana tocmai a marit dobanda de referinta, iar majoritatea imprumuturilor bancare sunt in euro, bancile comerciale vor transfera povara pe umerii clientilor. Si toate acestea, in conditiile in care preturile in general au ajuns acum sa creasca cu o viteza fara precedent in ultimii zece ani, mai spune utilizatorul.

Pe de o parte, mai spune Steve80, scaderea preturilor este „un lucru bun, o revenire la normal pe piata imobiliara este buna pentru toata lumea, inclusiv pentru agentii imobiliari”. Pe de alta parte, „in Romania, proprietarii de locuinte vor vedea cum valoarea proprietatilor lor va scadea cu circa 2.000 de euro pe luna, pe masura ce costul vietii va creste, iar salariile lor vor stagna”.

Concluzia lui Steve80: „”Nu cumparati la actualele preturi… veti deveni sclavii bancii”.

Alte consideratii ale acestuia, pe forumul Rezidential.net:

  • In prezent, cererea pe piata imobiliara este semnificativ mai mare decat oferta, dar aceasta cerere nu este sustinuta de o putere de cumparare durabila, avand in vedere salariile medii actuale si perspectivele in acest sens.
  • Scaderea preturilor pe piata imobiliara a fost simtita, pe rand, in Franta, Marea Britanie, Spania, in Europa Centrala si de Est fenomenul simtindu-se inca dinainte: in prima jumatate a lui 2007, preturile locuintelor au scazut cu 20% in Letonia si cu 10% in Estonia, dupa o crestere similara celei prin care a trecut si Romania in ultima perioada.
  • Scaderea masiva a preturilor si lipsa cumparatorilor afecteaza si numeroase proiecte de dezvoltare imobiliara in zonele turistice din Bulgaria.

Citeste intreaga argumentatie a lui Steve80 pe forumul Rezidential.net

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro