Sa nu bagam in urna isteria si murdaria

Pana mai ieri, ma gandeam la alegerile din 1990 ca la preistoria politico-electorala a Romaniei. Racnetele de atunci, iesirile nervoase la limita dementei, frustrarile urlate pe post de doctrine, ciocnirile de strada mi se pareau destinate pentru totdeauna memoriei benzilor magnetice prafuite si ziarelor ingalbenite in raft.

A fost halucinant sa aud si sa vad ecoul lor sumbru astazi, in Romania anului 2004, tara NATO si in prag de UE. Ziare mari si care se pretindeau serioase si-au acoperit pagina intai cu explozii propagandistice de fotomontaje si cuvinte cu litere cat sarmaua.

A trebuit sa citesc rugi electorale pe post de editoriale, racnete de disperare sublimate in avant mistic, indemnuri apocaliptice tinand locul analizei politice. Nu mai vorbesc de „destainuirile” distinsei mahalagioaice Mioara Roman sau abjectiile subumane din „Romania mare”. O lectura intristatoare pentru un gazetar profesionist.

In acelasi timp insa, o dovada ca presa din Romania e ceva mai libera decat cea din Burkina Faso, Congo sau Namibia, in pofida raportului Reporters sans Frontieres.

Isteria electorala a ajuns insa, in aceste ultime zile de campanie, pana la punerea Romaniei alaturi de Ucraina postelectorala aflata in pragul razboiului civil: asta nu mai e libertatea presei si expresiei, este libertatea trogloditismului politic, iresponsabilitatii, a batjocurii electorale la adresa propriei tari, aflata cu cel putin un deceniu inaintea Ucrainei pe scara civilizatiei politice.

Nevoit sa faca fata presiunii casunistilor de tot felul, ziarul Adevarul s-a straduit sa-si mentina sobrietatea, linia de echilibru, de descriere critica, dar impartiala, a realitatii acestor zile, cu care si-a obisnuit cititorii ani de-a randul.

Nu intamplator, singura publicatie din aceasta tara unde candidatii la Presedintie au acceptat sa se intalneasca intr-o dezbatere la redactie, a fost, ca si in 1992, 1996 si 2000, ziarul Adevarul. Am dedicat acestei dezbateri trei pagini de ziar: nu acelasi lucru am facut cu maldarul de „stenograme secrete” ale sedintelor PSD primite la redactie.

Dupa ce am publicat niste extrase ceva mai interesante, am considerat ca textele acestea, de altfel neautentificate de benzi audio, nu au nimic senzational, dimpotriva, ii prezinta pe politicienii PSD intr-o lumina de-a dreptul idilica fata de duritatea analizelor si socul dezvaluirilor la adresa lor publicate in Adevarul in ultimii ani.

Ca pesedistii sunt cinici, ca vor sa controleze totul, inclusiv Justitia, ca sunt obsedati de presa, in speta de ziarul Adevarul, dupa cum arata chiar zisele stenograme, asta stiam foarte bine si am informat constant publicul.

Intrebarea este: credeti ca niste transcrieri asemanatoare, prelevate de la alt partid, aflat la putere, ar fi cu mult diferite? Nu am publicat, de asemenea, Armaghedonul anti Basescu de pe Internet si nici afisul contrafacut de PSD in care Basescu era alaturat unei perechi de homosexuali sarutandu-se, pentru ca nu am considerat ca trebuie sa multiplicam asemenea mizerii la tirajul Adevarului,

fie si insotite de un text critic. In aceasta campanie, partidul de guvernamant a adoptat ca tactica electorala fundamentala pomana. PSD a pravalit asupra electoratului un suvoi de ajutoare, cresteri, sporuri, subventii din bugetul de stat, fie palpabile, fie doar promisiuni, sperand sa-si acopere astfel organismul macinat de coruptie, marlanie, hotie si trufie.

Apoteoza a fost mituirea unui pumn de pensionari amarati de catre echipa lui Ion Iliescu cu cate 100 de grame de cafea, niscai bomboane si 150.000 lei. Cafeaua le-au dat-o probabil ca s-o bea de foame si sa se trezeasca.

De cealalta parte, Alianta, in primul rand prin vocea lui Traian Basescu, a acuzat de coruptie PSD din toate pozitiile, sperand sa-si acopere astfel carentele grave in materie de program de guvernare si oameni calificati, gafele politice crunte ale lui Basescu, precum si propriile personaje dubioase. Definitia acestei campanii: pomana contra coruptie.

Concluzia logica a celor de mai sus ar trebui sa impiedice ca isteria si murdaria sa fie introduse in urna odata cu buletinul de vot. Nu avem de ales intre bine si rau, intre monstri ridicati in coada si arhangheli pe cai albi, avem de ales, ca un blestem care ne urmareste de atatia ani, intre rau si mai rau. Nu au rost racnetele in avans privind frauda electorala.

Ele au fost consacrate de pacientul roman C.V. Tudor. Daca cei 3.300 de observatori ai Pro Democratia, trimisii OSCE, reprezentantii Opozitiei, societatea civila, presa isi fac datoria, orice frauda semnificativa este practic imposibila.

Prin urmare, stimati cititori ai Adevarului, sa mergem cu totii duminica la vot, sa intram in cabina, sa tragem adanc aer in piept, sa inchidem ochii un minut si pe urma sa punem stampila. Chiar daca multi nu vor fi in stare s-o „pocneasca” hotarat pe hartie si mana le va sovai pana in ultima clipa.