Cartea de identitate cu cip va putea fi schimbată oricând / Costul primelor 5 milioane de acte va fi suportat cu bani din PNRR / Ce opțiuni au cei care au plătit – VIDEO
Costul emiterii primelor cinci milioane de cărți electronice de identitate va fi suportat din fondurile PNRR, urmând ca ulterior să fie găsite alte surse de finanțare, inclusiv de la buget, pentru ca cetățenii să nu dea bani pe prima emitere a unui astfel de act, a precizat marți Cătălin Giulescu, șeful Direcției Evidența Populației din MAI.
Oficialul MAI a precizat la finalul ședinței de Guvern că prin ordonanța adoptată marți se va crea în principal cadrul legal pentru suportarea de către stat din fonduri alocate prin PNRR a costului cărții electronice de identitate pentru minim 5 milioane de cărți electronice emise.
VIDEO (de la ora 1:06) Cele mai noi informații despre cartea electronică de identitate
Principalele declarații ale directorului din MAI: Ce acte nu vor mai fi necesare din vara acestui an
- Un al doilea element esențial este crearea mecanismului de interoperabilizare a sistemelor IT pe care Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor le gestionează – este vorba de actualul Sistem Informatic Național pentru Evidența Persoanelor și Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă care va deveni operațional în toamna acestui an.
- Aceste proceduri de interoperabilizare vor fi continuate – avem în vedere Agenția de Cadastru, plus alte sisteme, exonerând astfel cetățeanul de obligativitatea de a prezenta la ghișeu anumite documente.
- De la momentul în care vom iniția extinderea emiterii cărții electronice de identitate la nivel național, în vara acestui an, cetățeanul va trebui să se prezinte fizic, nu va mai fi obligat să prezinte certificatele de stare civilă, informațiile relevante fiind preluate din Sistemul IT de Stare Civilă.
- În măsura în care deține o proprietate pentru care există un cadastru, informațiile referitoare la adresa unde urmează să-și stabilească domiciliul sau reședința, urmează să fie preluate informatic prin interoperabilizare din sistemul IT gestionat de ANCPI.
Părinții vor putea solicita cartea electronică de identitate pentru minori chiar de la naștere
- Un alt element esențial este faptul că vom pune în circulație cartea electronică de identitate opțională, pentru minori, chiar începând de la naștere, pentru vârsta de la 0 la 14 ani, părinții având opțiunea să solicite acest document de călătorie pentru a-și exercita dreptul la liberă circulație în UE.
Cine nu-și dorește cartea de identitate cu cip poate alege cartea de identitate simplă
- Cetățenii vor putea alege între Cartea Electronică de identitate și Carte de Identitate Simplă (adică fără suport electronic de stocare) în funcție de interesele și credința fiecărui cetățean.
- Deci, cetățeanul va avea opțiunea să aleagă între Cartea Electronică de identitate și Carte de Identitate Simplă. Această opțiune există este reglementată și va rămâne neafectată în continuare.
- Totuși, recomandarea noastră este ca pentru a beneficia serviciile de e-guvernare, pentru a putea accesa serviciile electronice de la distanță să se opteze pentru cartea electronică de identitate.
Noile cărți de identitate vor fi de dimensiunea permisului auto sau al cardului bancar
- În momentul în care vor fi realizate anumite dezvoltări tehnice, eu apreciez că în maxim 6 luni de zile, anumite proceduri vor fi simplificate. Spre exemplu, în acest moment, cererea pentru emiterea unui act de identitate se completează olograf de căptre cetățean.
- Pe viitor, la moimentul în care vom iniția extinderea emiterii cărții electronice de identitate la nivel național, cererea va fi generată automat de către sistemul IT și informațiile vor fi aduse din alte sisteme IT cu care ne interoperabilizăm.
- Astfel încât, cetățeanul va trebui să se prezinte doar pentru preluarea imaginii, și după caz, a imaginii celor două amprente digitale – vorbim aici de cartea electronică de identitate, întrucât suntem obligați să respectăm niște rigori impuse de legislația europeană.
- Atât Cartea Electronică de Identitate cât și Cartea de Identitate Simplă vor fi emise într-un format ID1, este vorba de formatul actualului permis de conducere sau al unui card bancar. este un standard ICAO pe care noi îl respectăm.
- Elementele de securitate cuprinse în aceste două documente sunt adecvate erei tehnologice în care trăim astfel încât vor fi eliminate actualele riscuri de securitate pe care actualele documente în circulație le prezintă – este vorba de cartea de identitate pe care o avem astăzi în circulație și care a fost emisă începând cu anul 1997.
Cetățeanul care se prezintă cu 30 de zile înainte de a împlini 18 ani, va putea beneficia actul de identitate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani
- în ceea ce privește simplificarea anumitor proceduri, am avut în vedere petițiile primite de la cetățeni. Spre exemplu, cetățeanul care se prezintă cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de 18 ani va putea primi un document de identitate corespunzător împlinirii vârstei de 18 ani.
- Astăzi sistemul nu permite să emitem o carte de identitate cu valabilitate de 7 ani dacă te prezinți cu o zi înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
- Ordonanța adoptată astăzi flexibilizează acest mecanism
Domiciliul va fi înscris doar pe cipul cărții de identitate
- Un alt mecanism pe care-l avem în vedere este acela de a nu mai tipări pe cartea electronicăm de identitate domiciliul sau după caz de a nu mai aplica acea reședință. Ele vor fi doar înscrise pe suportul de stocare a cărții electronice de identitate, putând să accesăm aceste servicii de la distanță.
- Pe viitor, schimbarea domiciliului sau aplicarea reședinței va putea fi făcută de acasă din fața unui dispozitiv electronic, întrucât informațiile digitale le vom avea.
- Cererea va fi depusă în interfața electronică. Un funcționar va evalua acea cerere și într-un termen foarte scurt o va aproba, astfel încât cetățeanul va avea posibilitatea să își înscrie singur prin intermediul unui cititor pe care va trebui să-l dețină. Cititoarele nu sunt foarte complexe, sunt chiar accesibile, sau vom avea niște ghișee mobile unde cetățeanul se va putea deplasa și va putea să își insereze informațiile referitoare la domiciliu sau reședință.
- Astfel vom exonera cetățeanul de prezența continuă în ghișeu.
- Diferențele între cartea de identitate simplă și cartea electronică de identitate sunt la nivel vizual, iar cea de-a doua poate fi folosită pentru certificarea identității și legitimarea la nivel național.
- Ambele tipuri de acte au acum înscrise pe verso domiciliul. Pe viitor cartea electronică de identitate nu va mai avea întipărit domiciliul.
Cât timp și cu ce bani va fi suportat costul emiterii cărții electronice de identitate
- Ordonanța crează un mecanism privind suportarea costului Cărții Electronice de Identitate. Pentru o primă perioadă vom avea această alocare prin PNRR.
- Din estimările noastre aceasta va fi de ajuns în actualul ritm de emitere în următorii 3 ani.
- Mercanismul pe care noi l-am gândit și îl vom propune Guvernului pentru adoptare printr-o Hotărâre de Guvern permite ca pe viitor să fie prevăzute noi soluții pentru finanțarea costului cărții electrice. La acest moment, până în 2026, ne bazăm pe fondurile PNRR.
- Nu excludem fondurile de la buget, având în vedere reducerea de costuri pe care acest instrument electronic îl va permite pentru cetățean.
- Cartea electronică de identitate va avea înscris un certificat digital pentru autentificare, astfel încât cetățenii se vor putea autentifica în sistemele IT ale administrației publice și nu numai, și un certificat digital pentru semnare, ambele emise de MAI.
- În plus, cetățeanul va avea și opțiunea să-și înscrie un certifiocat digital pentru semnătură electronică calificată.
Ce se întmplă cu cei care au plătit deja 67 de lei, fără a beneficia de costul de emitere suportat de Guvern?
- La acest moment, taxa pentru emiterea cărții electronice de identitate emisă la Cluj este de 67 de lei. Un certificat digital emis de MAI este înscris și ne permite să ne autentificăm.
Ce se întâmplă cu cei care au plătit deja 67 de lei?
- Mecanismul pe care noi îl propunem și ordonanța îl cuprinde astăzi este ca orice cetățean să beneficieze cel puțin o dată, adică la prima emitere, de suportarea acestui cost.
- în funcție de rezultatul unei proceduri de achiziție publică derulate în prezent de Imprimeria Națională, pentru care așteptăm un rezultat în cursul săptămânii viitoare, se va publica rezultatul achiziției pentru suporturi de stocare pentru următoarele 9 milioane de cărți electronice de identitate, este o procedură inițiată în iunie anul trecut, și pe baza acestui suport de stocare vom pregăti un nou prototip.
Cartea electronică de identitate va putea fi schimbată gratuit de către cetățenii care au participat în proiectul pilot din Cluj
Oficialul din MAI a explicat și ce se va întâmpla cu cetățenii din Cluj care au dat bani pentru cărțile electronice emise în proiectul pilot, acte care în curând vor suferi schimbări, precum lipsa înscrierii domiciliului pe verso-ul viitoarelor carduri de identitate cu cip.
- Prin Hotărârea de Guvern, pe care o vom propune Executivului, vom stabili reguli și pentru această situație.
- La nivelul județului Cluj am emis până în prezent aproximativ 7.100 de cărți electronice de identitate pe baza acestui prototip cu siguranță in HG vom propune și o soluție pentru această situație. Dacă veți studia cu mare atenție ordonanța adoptată astăzi veți observa că a fost modificată o literă – „k” astfel încât cetățeanul să aibă opțiunea să preschimbe oricând, la cerere, actualul document de identitate.
- Am încercat să flexibilizăm trecerea de la un format la altul indiferent de perioada de valabilitate a actualului document de identitate și tocmai pentru a le permite și cetățenilor din județul Cluj, care au participat voluntar la proiectul pilot, ca pe viitor când vom avea un nou prototip să poată beneficia de acea gratuitate.
De ce sute de mii de români au încă buletine de identitate cu file
HotNews.ro a cerut o explicație directorului MAI și cu privire la cei peste 700.000 de români care au încă buletine de identitate cu file, emise înainte de anul 1977.
Cum este posibil în ciuda evoluției tehnologice și a trecerii la noi formate ale cărții de identitate?
- „Da, este posibil fiind vorba de cetățenii posesori de buletin de identitate, adică un document de identitate emis de statul român emis înainte de 1977.
- Asta înseamnă că la momentul 1977 acele persoane aveau minim 55 de ani. În acest moment se presupune în mod rezonabil că acele persoane sunt în vârstă de peste 80 de ani și acestea au buletine.
- Nu a fost obligație legală. Cum nici pe viitor nu va fi o obligație să trecem la cartea electronică de identitate, va fi doar o opțiune, tot la fel și acești posesori de buletine de identitate nu au fost obligați să treacă la acest format. Acești cetățeni încă folosesc buletinul de identitate cu file.”
Când vor fi emise la nivel național cărțile electronice de identitate
- Domnul ministru Bode a anuunțat că extinderea emiterii de cărți electronice de identitate va fi la București, cel mai probabil în vara acestui an. Vă spuneam de rezultatul procedurii de achiziție publică. După ce vom avea noul suport de stocare avem nevoie de aproximativ 5-6 luni pentru dezvoltarea noului prototip.
- Când noul prototip va fi pregătit vom iniția extinderea la nivelul Municipiului București.
- Într-o perioadă foarte scurtă de timp vom începe extinderea la nivelul marilor Municipii. Ne așteptăm pentru toamnă – și la finalul toamnei să finalizăm extinderea Muncipiilor reședință de Județ și să ne concentrăm pe celelalte Servicii publice comunitare pentru evidența persoanelor – acum sunt aproximativ 634 de servicii active și urmează să se operaționalizeze încă 17.
Pentru detalii citește și: Sute de mii de români mai au încă buletine de identitate: Statul va suporta costul noii cărți de identitate cu cip – proiect de Ordonanță