Lasa reforma, fa lobby in schimb!

Stenogramele intalnirilor strategice ale greilor PSD din cea mai mare parte a mandatului lui Nastase au dezvaluit eforturile programate de subminare a procesului democratic.

Dar in viitor stenogramele le vor fi de folos istoricilor si pentru ce vor releva ele despre mentalitatea fostilor conducatori ai Romaniei, mai ales obsesia acestora privind realizarea unui lobby extern pentru urmarirea unor obiective care se cuveneau a fi indeplinite printr-o reforma serioasa in interiorul tarii.

In martie 2004 Nastase a admis public ca intensificarea lobby-ului la Bruxelles va fi un element cheie al strategiei sale de a face sa fie dat uitarii raportul Parlamentului European redactat de baroneasa Nicholson, care critica abordarea mediocra a reformei de catre Romania.

Stenogramele dezvaluie si cum atunci cand vrajelile ministrului de Externe Geoana au inceput sa paleasca solutia lui Nastase a fost sa le ceara harnicilor lobby-sti sa treaca la treaba si sa creeze o imagine a Romaniei in contradictie cu realitatea. Cititorii sarguinciosi de presa pot ghici probabil ce personalitati ale Europei Occidentale apartineau fan-clubului PSD.

Poate se va afla intr-o zi cum era organizata si finantata reteaua si de catre cine.

Este bine cunoscuta obsesia PSD privind modificarea perspectivelor critice ale unor media populare si respectate precum sectia romana a BBC si „Evenimentul zilei”. Citind ultimul raport trimestrial al „The Economist Intelligence Unit” (EIU) despre Romania, ma intreb chiar daca a fost facut vreun efort pentru a castiga prieteni si influenta acolo.

Aproape sigur ca nu din moment ce autoarea raportului, un vechi observator al Romaniei, Joan Hoey, nu va fi avut nevoie sa fie convinsa sa priveasca ingaduitor la Nastase si la faptele acestuia. La fel ca fostul prim-ministru roman, pana de curand Joan Hoey a fost o marxista energica, in cazul ei de inspiratie maoista.

Ca editor asistent al publicatiei „Living Marxism” la inceputul anilor ’90 ea a fost un aparator energic al lui Slobodan Milosevici si Radovan Karadjici, primul judecat de Tribunalul pentru crime de razboi de la Haga, celalalt ascunzandu-se de judecata.

Ea obisnuia sa scrie sub pseudonimul Joan Philips iar in 1994 a facut chiar un documentar de patru ore, numit „Journalists at war”, care critica „cruciada morala liberala” de salvare a Bosniei, pe atunci prinsa intr-un razboi purtat in special de ultranationalistii sarbi si croati impotriva civililor neinarmati.

E intelept sa intelegi ca Joan Hoey are, probabil, un impact mult mai mare asupra imaginii Romaniei in lume decat orice alt analist care scrie despre aceasta tara.

Rapoartele trimestriale ale „The Economist Intelligence Unit” privind evolutiile politice si economice reprezinta una dintre sursele principale ale agentiilor internationale de rating, precum „Standard and Poor”, care determina cat de riscanta este Romania pentru investitori si creditori.

Un indice imbunatatit creste ratingul de credit al Romaniei, dar unul care scade afecteaza perspectivele de investitii si face dificila contractarea de imprumuturi in conditii rezonabile.

Ratingurile au crescut bine de-a lungul mandatului lui Nastase. Climatul de coruptie si esecul inregistrat in investigarea fraudelor masive care-i implicau pe apropiatii PSD erau subiecte pe care Hoey le putea recunoaste strangand din dinti daca erau ridicate de Uniunea Europeana. Dar nu au fost niciodata tratate in profunzime in rapoartele EIU.

E de presupus ca institutiile si companiile internationale care platesc un abonament foarte scump pentru rapoartele realizate de „The Economist Intelligence Unit” ar fi dorit, poate, sa afle de ce a pierdut PSD alegerile din noiembrie, desi indicatorii economici ai Romaniei apareau inca promitatori. Dar PSD este aprope o fantoma in cele 30 de pagini ale raportului terminat pe 16 ianuarie.

Printre subiectele care nu sunt analizate gasim: faimoasele stenograme ale intalnirilor la care se planifica manipularea justitiei, dirijarea unor sume uriase din banii contribuabililor catre industria petrolului, din care multe au intrat in buzunare private, ingrijorarea exprimata in unele zone ale UE fata de coruptie si amestecul puterii in justitie si media.

Cauza profundei impopularitati a lui Nastase printre oraseni si dezacordurile otravitoare din interiorul PSD care i-au subminat oferta electorala de a ramane la putere sunt trecute sub tacere. De fapt PSD este vazut ca fiind castigatorul indreptatit al alegerilor, dar tradat de „oportunistul” PUR.

Hoey scrie sigura pe sine ca Alianta va conduce „o coalitie guvernamentala neexperimentata si divizata…”.

Guvernul Tariceanu nu trebuie sa subestimeze problemele care emana de la o publicatie ce are o asemenea influenta asupra imaginii de ansamblu a economiei romanesti. In acest moment media pune in pericol mai mare supravietuirea Guvernului decat protestele muncitorilor sau chiar elementele ticaloase din lumea serviciilor secrete.

Publicitatea de stat dirijata catre presa a fost sistata, ceea ce a adus ostilitate printre proprietarii si editorii care depind de astfel de subventii pentru a supravietui.

Prin scrisul lor si prin accesul pe care-l au in orele de maxima audienta jurnalistii de casa ai lui Nastase pot provoca cu usurinta o criza, amplificand analizele negative produse la Londra, care la randul lor pot provoca scaderea ratingurilor de tara.

Se cuvine ca pericolul loviturilor venite de unde nu te astepti sa-i faca pe principalii parteneri de coalitie sa fie extrem de vigilenti, sa realizeze ca certurile interne prostesti intre persoane si factiuni pot afecta cauza reformei.

In ceea ce priveste „The Economist”, publicatia ar trebui sa se intrebe de ce in cazul Italiei a demascat curajos comportamentul neadecvat al administratiei de pe taramul economic si a fost atat de timida fata de acelasi tip de proasta guvernare in Romania (mai ales ca, se pare, in cazul Romaniei aceasta a fost la o scara mult mai mare).