Duminica Pastelui pe strada Episcopiei

„Cara-te, dracu’, de aici, eu am luat primul loc la masa aceasta.” Acesta era „sfatul” pe care mi l-a dat un alt client aflat la o terasa eleganta aflata chiar la o aruncatura de bat de Ateneu. Era 12.20, la pranz, in duminica Pastelui catolic, cand se instaureaza de obicei o pauza in lupta neobosita pentru spatiul public intr-una dintre cele mai aglomerate capitale europene.

Sau cel putin asa credeam eu.

Cand am aparut cu cafeaua mea pentru a ma rasfata intr-unul din fotoliile confortabile de rachita de la acea mica terasa, locul era liber. Cand mi-am ridicat insa ochii, am descoperit ca ma privea fioros un tip zvelt, imbracat cum se cuvine, care semana surprinzator cu Victor Ciorbea.

De fapt, eu vorbisem primul, aratand spre cele trei scaune libere, in caz ca omul dorea sa se aseze. Cunostintele sale de argou american aratau ca se plimbase ceva prin lume – si invatase si sa inlature orice obstacol care ii statea in cale, iar eu asta eram in acea duminica de Pasti, un obstacol.

Trei complici ai sai stateau mai in spate, fara a trada vreo o emotie, dar curiosi sa vada ce se va petrece.

La inceput tulburat si intrebandu-ma daca, intr-adevar, el se asezase intai la masa aceea, am realizat apoi ca dreptatea era de partea mea. Cand i-am zis ca nu am de gand sa ma misc de acolo, mi-a dat „doua minute, altfel te vei trezi intins pe jos pe strada”.

Deja aparuse o chelnerita si i-am spus in romaneste: „Va rog, cred ca trebuie sa chemati politia. Omul acesta ma ameninta cu bataia”.

Am inteles de-ndata ca politia ar fi putut sa apara asa cum ar putea sa apara o camioneta cu inghetata in plin desert al Saharei: „Politia? Despre ce vorbiti!? Va rog, veniti inauntru”.

„Nu, stau aici.”

Atunci un cuplu care statea alaturi s-a ridicat. Mi-au zis: „Va rog, puteti sta aici. Noi vom intra inauntru”.

„Acum de ce nu te cari?”, mi-a spus cel care ma ameninta.

„Nu plec de-aici pana nu va cereti scuze”, i-am raspuns (incercand sa-mi ascund nelinistea care, de fapt, ma cuprinsese).

Acesta a fost singurul moment in care m-a luat cu adevarat in seama.

„Ba, tu faci misto de mine?” S-a uitat apoi la prietenii sai si a spus: „Vreau ca dobitocul asta sa dispara”.

Am decis atunci ca a sosit timpul sa dau inapoi si am spus: „Consider asta drept o cerere de scuze”.

„Intelege-o cum naiba vrei”, a zis.

M-am mutat atunci la o masa libera, la care am stat o jumatate de ora.

Semnificativ nu a fost faptul ca ospatarita incerca sa aplaneze conflictul cantandu-i in struna clientului furios (cu care, ulterior, a stat la taclale despre meciul Romania-Olanda), ci reactia clientilor care s-au ridicat de la masa ca sa faca loc. Gandesc ca erau ingroziti de ideea unui conflict, chiar daca nu erau implicati in el.

Era vorba despre rabufnirea si escaladarea unei furii, abia stapanite pana atunci, a unui om care se astepta sa fie ascultat in orice situatie. Dupa ce s-a linistit, individul si oaspetii sai au discutat in voie despre afaceri. Era el, asa cum spunea un prieten mai tarziu, un fost securist invatat sa-i intimideze si sa-i sperie pe cei marunti, intrat acum in afaceri prin folosirea acelor metode?

Imi rasese in nas cand i-am spus ca el nu are monopol pe spatiul public si ca agresivitatea sa nu-l va ajuta sa-si atinga scopul acesta.

Dar, chiar in timp ce-i vorbeam, realizam ca erau vorbe goale. Increderea de sine arata prea bine ca individul isi croise drumul dandu-i la o parte pe cei marunti care au avut nenorocul de a-l intalni.

Inca mai cred ca Bucurestiul este una dintre capitalele politetii internationale. Dar in Bucuresti, ca si in Piata Sfatului din Brasov sau in Piata Unirii din Cluj, spatiile publice, gandite pentru destinderea cetatenilor, au fost expropriate pentru expozitii auto ori pentru a da tribuna delirului nationalist.

Acolo unde politicienii si oamenii de afaceri au deschis astfel de drumuri, au fost urmati de personaje mai neinsemnate, care au invatat sa vorbeasca precum Kojak.

Poate ca una din primele sarcini ale primarului Videanu va fi sa faca ceva pasi concreti pentru a garanta ca spatiile publice nu sunt inhatate de cei cu coatele ascutite sau de cei spurcati la gura, care de multe ori au profitat de comportamentul agresiv.