Razboiul civil al dezinformarii (de Alina Mungiu Pippidi)

Nu reusesc sa imi dau seama de ce aparitia domnului Liviu Turcu a trezit asemenea pasiuni si a scos din casa pe tot felul de oameni care altfel nu au nimic in comun, de la Gabriela Adamesteanu la Filip Teodorescu.

Ma incearca de-a dreptul gelozia, recunosc, cand vad ca lui Cozmin Gusa, intr-o scena fara precedent, i se da un flip-chart intr-un studio de televiziune ca sa faca o schema, din care „reiese” ca Traian Basescu e securist.

Am predat la multe universitati, aici si in Vest, si desenez scheme mult mai bine decat amicul Cozmin, si cu toate astea nici o televiziune nu s-a oferit in 1996, sau poate 2004, sa imi dea vreo tabla pe care sa „demonstrez” ca Adrian Nastase, sau poate Ion Iliescu, era una sau alta.

Pana una-alta, pe mine demonstratia m-a convins ca in Romania exista libertatea presei, din moment ce lucruri de neimaginat sub Adrian Nastase se petrec azi la toate orele. La ce serveste insa libertatea presei daca spatiul ei este consumat de veritabile razboaie civile de dezinformare?

In timpuri in care atatia oameni iau salarii ca sa faca adevarul de nediscernut in ceata dezinformarii, hai sa incercam sa schitam un mic indreptar pentru oameni dezorientati si de buna-credinta. Obiectul principal al deconspirarii ar trebui sa fie oamenii cu putere si influenta.

Ce e de interes public este sa fim siguri ca oameni de statura celor de pe lista Turcu, aceia sau altii – cei care controleaza Romania – nu sunt parte a vreunei retele securiste sau santajabili. Ca pe langa ei mai sunt si unii ca Sorin Antohi sau alti ambitiosi care ar fi facut orice ca sa se catere prin viata e un profit sau o pierdere secundara.

In precedentul razboi al dezinformarii, dus peste vara de o mana de derbedei si amicii lor agenti acoperiti, se raspandise ideea ca adevaratii securisti sunt disidentii si intelectualii, chiar cei care nu au avut niciodata vreun avantaj discernabil, nici vreo functie publica oricat de mica. Hai sa ne pastram bunul simt! Securistii nu sunt asa perdanti sau, daca sunt, nu intereseaza pe nimeni.

Cei care ne intereseaza sunt cei care au averi, functii si ne paraziteaza in continuare viata politica si economica. A facut cariera, vorba lui Traian Basescu, ca mai sunt doar vreo 4% activi.

Problema e unde sunt? Poate pe la arhive, facand fotocopii pentru Romania Mare? Sau poate prin Parlament, vag acoperiti? Problema este ca CNSAS nu pare sa aiba forta sa se descurce singur sa raspunda prin forte proprii la intrebarea asta si sa dea raspunsului consecintele legale care se cuvin. Aici apare dl Turcu.

E un moment de cumpana, cand CNSAS nu reuseste sa deconspire pe primii doi ofiteri acoperiti din clasa politica (Cosea si Mihailescu), cand doi fosti ministri ai Justitiei, dna Stanoiu aparandu-se pe sine (daca aparare se poate numi asta; aparitiile ei publice o scufunda mai tare), iar dl Valeriu Stoica pe dna Musca, se coalizeaza pentru a impiedica din stadiul deciziei o pronuntare care nu le

convine. Ce se va intampla cu CNSAS daca pierde toate aceste cazuri? Raspuns: va esua lamentabil in misiunea sa, dand dreptate celor care spun ca interesul public nu poate fi servit de un organism gandit ca un echilibru de putere intre partide, care depinde de servicii secrete necontrolabile pentru arhive si de o lege proasta si interpretabila.

Cine ne e dator noua, contribuabilii, cu rezolvarea acestei situatii, dl Turcu? Nu. Serviciile noastre secrete, CNSAS, presedintele nostru.

Ca atare, ce spune dl Turcu, acest fost securist, devenit defector si debriefat de CIA, nu trebuie sa trezeasca atata enervare. Ne dezinformeaza? Hai sa ne asiguram ca pe viitor nu mai putem fi dezinformati.

Societatea civila a cerut, cand s-au ales sefii acestor servicii secrete, ca prima lor sarcina sa fie un raport despre cine, cum si in ce fel a manipulat arhivele Securitatii din 1990 pana azi.

I-ati auzit cumva zilele astea pe domnii Maior sau Saftoiu luandu-si acest angajament? Spunand, spre exemplu, ca peste sase luni asemenea dezinformari nu vor mai fi posibile, pentru ca CNSAS si comisiile parlamentare de aparare vor avea in fata liste clare cu cati ofiteri acoperiti au fost, cate dosare au avut, care era locatia lor, cate s-au sters, prin ordinul cu numarul cutare, dat de ofiterul cu ce grad? Si pe unde mai sunt respectivii azi?

Cel mai zgomotos lucru in ultimul episod din razboiul dezinformarii este tacerea noilor sefi ai serviciilor secrete, domnii Maior si Saftoiu, in timp ce purtatorii lor de cuvant aproximeaza cu metrul numarul de dosare sau recunosc senin ca au sters fisiere electronice de neinlocuit. E o tacere asurzitoare.

Daca nu auzim in cateva zile de la acesti oameni noi ca va exista un raport despre cine a sters ce, rolul domnului Turcu a fost sa scoata la iveala ca nu s-a schimbat nimic si tot securitatea controleaza destinele la varf. Daca insa vom auzi, atunci isi va fi adus si el o contributie.

Mi se pare ca, daca tratam demersul lui mai curand constructiv decat cu suspiciune, cum au facut deja Dinescu si Ticu, interventia domnului Turcu poate fi si altceva decat prilej de noi dezinformari.