Sari direct la conținut

Roma/ Un atlet a fost lovit de o sulita!

HotNews.ro

Concursul atletic de la Roma a fost marcat de un accident rar intilnit – saritorul in lungime Salim Sdiri (Franta) a fost ranit de o sulita lansata de finlandezul Tero Pitkamaki.

Francezul a fost transportat la spital de unde, in cursul noptii, medicii au anuntat ca sulita nu a atins organele interne. „Simbata, Salim revine la Paris”, declara agentul sportivului.

Cum a fost posibil?

„A fost o aruncare nefericita. Am scapat sulita de sub control in momentul lansarii”, a povestit, vizibil afectat, finlandezul Pitkamaki. De altfel, Tero nu s-a mai putut concentra si a incheiat concursul pe pozitia secunda. Piktamaki cistigase precedentele intreceri din Golden League.

In ianuarie 2007, decatlonistul ceh Roman Sebrle a suferit un accident similar la un stagiu de pregatire. „Daca sulita ma lovea citiva centimetri mai jos, nu stiu daca as fi scapat cu viata”, a povestit Sebrle, ranit la umar.

Rezultate notabile la Roma

Concursul a gazduit revenirea sprinterului Asafa Powel, recordmen mondial pe suta de metri plat. El a cistigat proba in stil impresionant, cu al doilea timp al anului – 9 sec, 90 sutimi.

In proba de 100 metri garduri, atleta americana Michelle Perry a stabilit cea mai buna performanta a anului (12 sec 44 sutimi). De altfel, dupa etapa de la Roma, Perry se afla in grupul select al celor trei sportive care au ramas in cursa pentru premiul de un milion de euro, alaturi de Sanya Richards (400 metri) si Elena Isinbaieva (saritura cu prajina).

In proba masculina de triplusalt, Marian Oprea a incheiat pe locul 6, cu 16,67 m.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro