Sari direct la conținut

Romania critica SUA pentru neincluderea in programul vizelor

Cotidianul

Ambasadele la Washington ale statelor membre NATO respinse din programul Visa Waiver, care permite calatoria in SUA fara viza, pe o perioada de 90 de zile, au trimis Departamentului de Stat al SUA o declaratie comuna, in care critica criteriile de admitere in acest program.

“Unii dintre aliatii apropiati ai Statelor Unite vor fi in continuare supusi unor criterii artificiale, care nu reflecta angajamentul si implicarea lor in mentinerea securitatii globale si transatlantice”, afirma declaratia comuna, semnata de Romania, Polonia, Letonia, Lituania, Slovacia si Cehia.

“Ca membri ai Uniunii Europene si aliati ai SUA, credem ca succesul acestui program va intari alianta noastra transatlantica fara a face diferente intre statele membre UE”, se mai precizeaza in declaratie.

Declaratia comuna pare si un act de solidaritate din partea Cehiei, care a fost inclusa in programul american. Desi respinsa, Ungaria nu a semnat declaratia si a trimis o scrisoare in care apreciaza drept incurajatoare noua lege.

Un raport al Departamentului de Stat al SUA plaseaza Romania in topul respingerilor solicitarilor pentru viza, cu un procentaj de 34,1%, fata de pragul maxim de 10%, necesar includerii tarii noastre in programul Visa Wiver. Procentajul este calculat pentru ultimul an fiscal, care s-a incheiat pe 30 septembrie 2006.

Ministerul de Externe roman sustinuse ca procentajul respingerilor este in jur de 25%.

Surse din MAE au declarat vineri, pentru NewsIn, ca rata avansata, de 25%, se bazeaza pe date furnizate de partea americana, singura care are o astfel de evidenta. Sursele s-au aratat surprinse de datele din raportul Departamentului de Stat, afirmind ca cifrele din acest raport nu i s-au comunicat niciodata Ministerului de Externe de catre autoritatile americane.

In luna mai, Ministerul de Externe a semnat un contract de 84.000 de dolari cu o firma de consultanta din SUA, care sa faca lobby pentru includerea Romaniei in programul Visa Waiver. Ministrul Adrian Cioroianu a spus atunci ca tara noastra are un mare avantaj in acest proces – faptul ca este un aliat al SUA in lupta impotriva terorismului.

Exista insa si un dezavantaj greu de contracarat: rata refuzului de acordare a vizelor, care atinge 25%. Pe linga Romania, alte sase state est-europene au recurs la metoda lobby-ului – Cehia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia si Ungaria. Dintre acestea, doar Cehia a fost inclusa in program. “Ungaria, Polonia si Romania au ramas pe dinafara.

Cele trei state sint membre NATO si sustinatoare puternice ale eforturilor antiteroriste americane. Toate trei au trimis trupe in Afganistan si sint parte a coalitiei americane din Irak”, comenteaza pagina electronica a publicatiei ,,USA Today’’.

de razvan Ciubotaru

integral in Cotidianul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro