Sari direct la conținut

Adevarul Holding relanseaza revista “Stiinta&Tehnica”

HotNews.ro
Coperta primului numar nou al revistei Stiinta&Tehnica, Foto: stiintasitehnica.com
Coperta primului numar nou al revistei Stiinta&Tehnica, Foto: stiintasitehnica.com

Cea mai veche revista romaneasca de popularizare a stiintei, “Stiinta&Tehnica”, a fost relansata astazi de catre Adevarul Holding intr-un nou format. Publicatia si-a intrerupt activitatea in anul 2008, la mai bine de 100 de ani de la infiintarea primei publicatii de popularizare a stiintelor din Romania, care a fost punctul de pornire al actualei reviste.

Noul format va avea 120 de pagini glossy si va aborda subiecte exclusiv din domeniul stiintei si tehnologiei: “Prin noua abordare editoriala si prin formatul modern, Stiinta&Tehnica vizeaza sa devina o revista care sa coaguleze cea mai mare comunitate a tinerilor pasionati de stiinta din Romania, sa devina un instrument inspirational pentru cei preocupati sa gaseasca raspunsuri la nenumarate intrebari”, a declarat redactorul-sef al publicatiei, Marc Ulieru.

Prezent la lansare, patronul Adevarul Holding, Dinu Patriciu a declarat ca presa scrisa poate fi in continuare profitabila, daca se merge pe o specializare din ce in ce mai adanca a titlurilor: “Pentru mine, motivele relansarii acestei reviste sunt doua. Unul tine de presa si de evolutia ei. Multi spun ca moare presa scrisa, altii cred ca doar internetul mai poate fi un mediu de comunicare. Eu nu cred nici una nici alta. Cred ca exista o sinergie care mi-a devenit evidenta in ultimii ani.

In Anglia, 70 la suta din siteurile de informatii sunt pe bani, iar in urmatoarele 12 luni ar putea trece si restul de 30 la suta. Presa scrisa nu are cum sa moara tocmai datorita sustinerii Internetului. Astazi ne permitem o specializare din ce in ce mai adanca a titlurilor. Cu cat sunt mai nisate cu atat succesul lor este mai mare. Din punct de vedere al presei, doar evolutia catre publicatiile de nisa o poate tine in viata ca o industrie profitabila.”

In fiecare luna, revisata va avea un subiect principal, “Dosarul S&T”, care va aborda pe larg, din mai multe unghiuri, un subiect important. Pentru primul numar al noii serii a fost ales ca subiect explorarea spatiului si aniversarea a 50 de ani de la zborul cosmic al lui Iuri Gagarin. Pretul revistei va fi de 8,8 lei.

Istoria revistei Stiinta&Tehnica incepe in anul 1884, cand Luigi Cazavillan editeaza “Ziarul calatoriilor si al intamplarilor de pe mare si uscat”, prima publicatie romaneasca de popularizare a stiintelor. In 1917, gazeta se transforma in “Ziarul stiintelor si al calatoriilor”, devenind o publicatie foarte apreciata in perioada interbelica.

Dupa o intrerupere a publicarii pe timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, revista reapare in anul 1948 sub numele de “Revista de Stiinta si Cultura”, editata de acelasi colectiv redactional. In 1949, apare revista “Stiinta si Tehnica pentru Tineret”, care cinci ani mai tarziu urma sa fie contopita cu Revista de Stiinta si Cultura, contopire din care a rezultat revista Stiinta&Tehnica, publicata fara intrerupere pana in anul 2008.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro