Analiza Sociollogica: Trei milioane de voturi in doua saptamani

Povestea ar putea fi spusa si asa: In primavara lui 2014 Ponta castiga. In iunie sau iulie sau august 2014 Ponta castiga. Ar fi castigat si in septembrie. Ba chiar si in octombrie. In ziua turului unu, pe 2 noiembrie, la ora 16 Ponta era practic presedinte: avea un avantaj semnificativ in sondajele care masurau intentia de vot pentru turul doi; avea resurse imense la dispozitie; niciun nor pe cer.

Intre 2 noiembrie (ora 16) si 16 noiembrie (ora 23, cand a anuntat ce si cum) Ponta a pierdut alegerile. Nu cunosc vreun sondaj care sa fi fost efectuat inainte de turul doi si care sa fi aratat un avantaj pentru Iohannis. Aparent, Ponta nu a facut nicio gafa majora, gen vizita-la-Vantu. Aparent a castigat dezbaterea cu mai multi telespectatori – prima – si a pierdut-o pe cea cu o audienta mai redusa – a doua. A jucat rational, obtinand sustinerea mai multor contracandidati din primul tur (desi insumarea voturilor era de fapt o capcana – detalii aici).

Si totusi in 14 zile si 7 ore Victor Ponta a mobilizat inca trei milioane si jumatate de oameni impotriva sa, oameni care nu-l votasera pe Iohannis in primul tur (optand pentru alti candidati sau stand acasa), oameni care ar fi putut bine mersi sa nu vina la vot in turul doi. In medie 10204 oameni pe ora, 170 de oameni pe minut, 3 oameni pe secunda. In practica cei mai multi si-au format parerea in ultimele zile sau chiar duminica.

Iohannis a luat aproape la fel de multe voturi ca Iliescu in 2000, cand acesta se confrunta cu Vadim.

Cum de a fost posibil?

Un posibil raspuns se afla chiar la unul dintre consultantii lui Victor Ponta. Cu doua zile inainte de turul doi, Dan Sultanescu scria in Adevarul:

„[Printre elementele de fond ale proiectului lui Victor Ponta se numara] atitudinea pozitiva si constructiva. Poate este cel mai important atribut al unui lider care nu vrea scandal, nu cauta cu orice pret sa apara la 18:30 pe toate posturile cu atacuri si manipulari, nu este interesat in construirea mai degraba a discursului anti. Victor Ponta este cel care, in ultimii 2 ani, a facut si presa sa vorbeasca mai mult de proiectele sale constructive, iar aceasta abordare este urmarita aproape obsedant de un lider care ar fi putut sa castige mult mai simplu alegerile axandu-se doar pe discursul negativ. Aceasta atitudine este cea care poate oferi spatiului public ceva mai mult oxigen, ceva mai multa liniste pentru concentrarea pe constructie.”

Daca lucrurile ar fi stat asa, Ponta ar fi avut sanse mai mari de a castiga.

Insa campania de dinainte de turul unu a fost mult mai complexa, aspectele negativ-ofensive fiind fundamentale.

Si, mai ales, incepand cu sfarsitul zilei de 2 noiembrie povestea s-a schimbat radical. De la „forta linistita” s-a trecut la o nervozitate febrila:

Caracterizarea lui Iohannis drept „lucru” a fost cea mai bizara tentativa de insulta de dupa Revolutie. Caracterizarea dreptului la vot drept „o lozinca” a avut de asemenea semnificatii majore.

S-au apasat taste prafuite, de prin 1992, gen amenintarile la adresa integritatii teritoriale a Romaniei.

Alianta cu Vadim a adus foarte putine voturi in plus lui Ponta si multe lui Iohannis.

Liderii PSD au fost si ei foarte eficienti in a mobiliza oameni impotriva lui Ponta prin textura mesajelor promovate.

(Iar exemplele pot continua…)

Tema USL si tema Basescu nu mai contau, deja alegerile devenisera despre Ponta si nu despre alte personaje din istoria recenta.

Aceste subiecte erau perfecte pentru 2012 – dar atunci Ponta nu candida.

In 2014 Ponta candida dar – mai ales la sfarsit de an, mai ales dupa ce votul din diaspora devenise tema principala – subiectele devenisera caduce.

Totul a inceput, a fost definit de si s-a incheiat cu votul din diaspora. Fac aici referire mai ales la functia sa de mobilizare pentru romanii aflati in tara.

Incercand – si reusind – sa mobilizeze in favoarea sa un milion si jumatate de oameni, Ponta a trezit si/sau mobilizat 3,5 milioane impotriva sa.

Reactia de respingere a lui Ponta a fost remarcabila prin dimensiuni. De la Revolutie incoace, doar in 1996 a avut un oponent al PSD mai multe voturi in turul decisiv. Altfel spus, din toata istoria prezidentialelor PSD doar Iliescu in 1996 a fost respins de mai multi votanti:

Voturi in turul doi pentru oponentul PSD si deci impotriva candidatului PSD:

1992: 4,6 milioane

1996: 7 milioane

2000: 3,3 milioane

2004: 5,1 milioane

2009: 5,2 milioane

2014: 6,1 milioane dupa introducerea a 96% din sectii.

O analiza cronologica a modului in care s-a schimbat intentia de vot in perspectiva turului doi ma conduce spre urmatoarea concluzie: dupa primul tur campania s-a „virusat”, existand atat din partea candidatului cat si din partea celor implicati o serie de erori cu consecinte neasteptat de vaste. Probabil ca nu vom sti niciodata motivul deraierii de la plan. Poate ca a fost vorba de diaspora. Sau de scorul de 40% pe care unii sustinatori mai prapastiosi l-au citit ca fiind insuficient pentru victorie. Poate chiar teama de esec. Reactia electoratului a fost, oricum, neiertatoare.

Comenteaza pe blogul lui Barbu Mateescu, Sociollogica