Sari direct la conținut

ASF: Cinci din 10 asiguratori autorizati sa vanda RCA si-au revizuit tarifele, iar "modificarile au vizat in mare parte reducerea incarcarii pentru tineri'

HotNews.ro
Misu Negritoiu, presedintele ASF, Foto: Hotnews
Misu Negritoiu, presedintele ASF, Foto: Hotnews

Cinci din cele 10 societati autorizate sa practice RCA, respectiv City Insurance, Euroins, Astra, Generali si Allianz – cu o cota de piata de 52,6% – au notificat ASF cu privire la tarifele de prima RCA revizuite si aplicabile in perioada urmatoare, a anuntat marti autoritatea de supraveghere financiara. Toti asiguratorii RCA trebuie sa faca acest lucru pana la sfarsitul acestei luni. „Modificarile au vizat in mare parte reducerea incarcarii pentru tineri, urmarindu-se atingerea unui nivel similar practicii europene, care arata utilizarea unor prime de asigurare pentru tineri de pana la de 2,2 ori mai mari decat categoria majoritara, comparativ cu un nivel de 5 ori mai mare constatat anterior”, precizeaza ASF.

In Romania, dintr-un numar total de 3.111.451 de polite RCA pentru persoane fizice, in vigoare la 31 decembrie 2014, 47.987 de polite sunt aferente tinerilor sub 25 de ani (1,54%), conform datelor ASF.

Autoritatea mai spune in comunicatul dat marti ca ‘o stabilizare a tarifelor RCA trebuie insa corelata si cu rezolvarea dezechilibrelor existente in piata de asigurari, in primul rand in piata RCA”.

Din cele 11 societati autorizate la nivelul anului 2014, primele 3 detin o cota de piata cumulata de peste 50%, iar doua societati cu probleme financiare grave, aflate in regim de supraveghere, detin 32% din piata. Rata combinata a daunalitatii in ultimii 5 ani a fost in piata RCA de peste 100%.

Despagubirile platite pentru vatamari corporale si deces reprezinta 25% din totalul despagubirilor achitate si aproximativ 42% din valoarea totala a rezervei de dauna avizata.

ASF reaminteste ca legislatia europeana in domeniul asigurarilor (Directiva 73/239/CEE) limiteaza rolul autoritatilor de reglementare, stipuland ca valoarea primelor de asigurare, modul de calcul al acestora sau formularele si alte documente pe care un asigurator intentioneaza sa le utilizeze in relatiile sale cu asiguratii nu sunt supuse aprobarii prealabile sau informarilor sistematice.

De asemenea, conform legislatiei nationale (Legea 32/2000), ASF poate doar sa solicite informatii si documente, inclusiv cu caracter statistic, referitoare la activitatea de asigurare, la managementul acestei activitati si la conducerea executiva a societatii, inclusiv informatii referitoare la bazele tehnice utilizate pentru calculul primelor de asigurare si al rezervelor tehnice. Din aceste considerente, societatile de asigurare isi stabilesc propriile tarife de prima, fara ca acestea sa fie supuse aprobarii Autoritatii de Supraveghere Financiara.

  • Pentru detalii privind obligatiile de notificare a tarifelor RCA citeste si:
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro