Asfalt cancan (de Liviu Avram)

Este uimitor sa vezi cum in Romania anului 2006 o indicatie prezidentiala destul de suspecta prinde viata dupa citeva luni printr-o foarte inteligenta faultare a legii. Sa vedem insa cum s-a comis crima.

„Priviti cu multa atentie la agentii economici romani. Chemati-i si cereti-le sa se asocieze pentru a putea participa la marile licitatii care urmeaza. Dati o sansa constructorilor romani!“. Asta a zis presedintele Basescu in discursul ce a urmat investirii lui Radu Berceanu ca ministru al Transporturilor.

Era intr-o zi de marti, 13 iunie, dar se pare ca ghinionul asociat unei asemenea zile era plecat in concediu, pentru ca ce a urmat a fost noroc chior. Dupa exact trei luni, dorinta presedintelui devenea fapta: un consortiu format din firme romanesti cistiga licitatia pentru construirea autostrazii Bucuresti-Ploiesti.

E mai bine? E mai rau? Basescu ar zice ca e bine: de ce sa ne ia strainii banii? Altii ca e rau: ce-i cu protectionismul asta care poate faulta acquis-ul comunitar? Problema, gingasa fara doar si poate, risca sa ne arunce foarte usor in maniheism, dar mult mai important e raspunsul la o alta intrebare: cum s-a ajuns aici? De ce au cistigat romanii? A fost o competitie corecta sau unii au beneficiat de sprijinul discret, dar hotaritor, al autoritatii contractante?

Recapitulare: Ministerul Transporturilor a publicat anuntul de participare la licitatie, in care unul dintre criterii era experienta similara in constructia de autostrazi. Ulterior publicarii anuntului, autoritatea contractanta face o adaugire la acest criteriu: „sau sa fi turnat cel putin 700.000 de tone de mixtura asfaltica“.

Adaugirea, zic oficialii ministerului, a fost transmisa tuturor celor 26 de firme care au cumparat caietul de sarcini.

Ce spune legea, citat exact, articolul 39, alineat 1: „Autoritatea contractanta are dreptul de a completa din proprie initiativa, in vederea clarificarii, documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei“.

Urmatoarele doua alineate spun ca modificarile se trimit in scris tuturor celor care au cumparat documentatia, in termenele prevazute in lege – ceea ce probabil s-a si intimplat. Aparent

s-a respectat legea, insa doar aparent: exista in alineatul citat, intre doua virgule, urmatoarea sintagma: „in vederea clarificarii“. Prin urmare, legea permite modificarea anuntului dupa publicare doar in situatia in care sint necesare clarificari.

Ramine asadar de examinat in ce masura adaugirea operata de minister poate fi considerata – sau nu – o clarificare. Si cel mai util instrument este sa analizam aceasta completare prin prisma consecintelor pe care le-a produs.

In conditiile in care anuntul nu ar fi fost modificat, nici una dintre firmele romanesti nu putea participa la licitatie, pentru ca nu are experienta in constructia de autostrazi. Tocmai din acest motiv le era complet inutil pina si sa cumpere caietul de sarcini. Si totusi, l-au cumparat, altminteri nu ar fi primit notificarea ulterioara de completare a criteriilor.

Un prim element suspect: stiau patronii romani ca urmeaza modificarea criteriilor?

Mai departe: criteriul initial, „experienta similara“, a fost decisiv relativizat, daca nu chiar anulat, atunci cind asa-numita completare, „sa fi turnat minimum 700.000 de tone de asfalt“, a fost agatata la text prin conjunctia „sau“.

Exact din acel moment firmele romanesti au putut participa la licitatie, fapt care nu le era permis potrivit anuntului initial. Asadar, autoritatea contractanta a jucat un rol activ in modificarea regulilor jocului dupa fluierul de inceput.

Sigur, avem a ne bucura ca romanii au obtinut contractul, pentru ca au oferit pretul cel mai mic, dar stim bine ce minuni pot face in Romania actele aditionale la contracte aparent foarte avantajoase. Si dupa o bijuterie de licitatie cu dedicatie precum cea descrisa mai sus, talentul protagonistilor de a se strecura pe linga legi nu trebuie sub nici o forma subestimat.