Sari direct la conținut

Bancile se lupta pentru finantari avantajoase

Romania Libera

Banca Comerciala Romana (BCR), cel mai puternic jucator din sistemul bancar romanesc, majoreaza de astazi semnificativ dobanzile la depozitele constituite de persoanele fizice,

dupa ce Banca Transilvania, Alpha Bank si Piraeus Bank au adoptat, recent, hotarari similare. „BCR confirma astfel politica sa consecventa de stimulare a economisirii”, a anuntat institutia.

In spatele majorarilor strategice de dobanzi se ascund insa atat lupta pentru contracararea crizei externe de lichiditati, cat si dorinta institutiilor bancare de a castiga cote de piata cat mai consistente, folosind in operatiunile de creditare banii atrasi in tara.

Efectul scumpirii banilor straini

Majorarea dobanzilor este stimulata de politica bancii centrale, care a anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, o majorare a ratelor dobanzilor pe care le plateste pentru rezervele minime obligatorii ale bancilor, de 2,35% pentru lei, de 1,1% pentru euro si de 1,2% pentru dolari SUA.

BNR obliga bancile sa-si pastreze in vistieria sa 40% din pasivele in valuta si 20% din cele in lei.

Chiar si in conditiile cresterii ratelor dobanzilor bonificate, bancile renunta la o parte din profitul lor, pentru a acorda dobanzi mai mari la depozitele populatiei. „Bancile renunta la o parte din profit deoarece ele cauta sa atraga lichiditati de pe piata interna, cu ajutorul carora sa-si finanteze alte operatiuni.

Chiar daca pierd din profit, ele pot insa sa castige in termeni absoluti, ca volum de operatiuni. Totusi, chiar daca bancile isi maresc economisirea, la nivel de sistem nu se poate castiga mai mult. Ceea ce castiga o banca va pierde cealalta”, a apreciat analistul economic Daniel Daianu.

Integral in Romania libera

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro