Sari direct la conținut

VIDEO Barbora Krejcikova, campioană în premieră la Wimbledon

HotNews.ro
VIDEO Barbora Krejcikova, campioană în premieră la Wimbledon
Barbora Krejcikova / Sursa foto: Schreyer / imago sportfotodienst / Profimedia

Barbora Krejcikova, jucătoare din afara primelor 30 de locuri WTA, a câștigat trofeul la Wimbledon 2024, sportiva din Cehia trecând, după un meci echilibrat, de Jasmine Paolini, scor 6-2, 2-6, 6-4.

Campioana de la Wimbledon 2024 și povestea emoționantă care i-a schimbat cariera: „Înainte să moară, mi-a spus să câștig un Grand Slam”

Ocupantă a locului 32 în ierarhia mondială, Barbora (28 de ani) și-a împlinit un vis al copilăriei, acela de a câștiga trofeul de la Wimbledon.

Cap de serie 31, Krejcikova a avut parte de un început foarte bun de finală, iar jocul exact al jucătoarei din Cehia s-a văzut și pe tabelă: a câștigat primul set cu 6-2.

Simțind că este departe de a conta în meci, Jasmine a făcut unele ajustări în jocul său: a servit mai bine, a făcut un pas în față, a lovit mingea mai rapid și i-a limitat adversarei din timpul de reacție.


Finalistă recent la Roland Garros, Jasmine a revenit în meci, a câștigat manșa a doua, scor 6-2, iar spre bucuria fanilor de pe centralul londonez finala urma să aibă parte de un set decisiv.

Cu un joc mai îngrijit și cu mai puține erori, Krejcikova a reușit breakul decisiv în celebrul game șapte. Și-a menținut serviciul imaculat până la finalul partidei, iar victoria s-a conturat după ce a fructificat a treia minge de meci (6-4). Partida a durat o oră și 58 de minute.

Rezumatul finalei dintre Krejcikova și Paolini

De știut după finala dintre Barbora Krejcikova și Jasmine Paolini

  • Krejcikova a câștigat al doilea titlu de Grand Slam din carieră, după cel de la Roland Garros din 2021.
  • Paolini a pierdut a doua finală de Grand Slam în doar câteva săptămâni, ea fiind învinsă în ultimul act de la Roland Garros de Iga Swiatek.
  • Barbora va pleca de la All England Club cu un cec în valoare de £2,700,000.
  • De cealaltă parte, Paolini va fi recompesantă cu £1,400,000.
  • În urma succesului de la Wimbledon, Krejcikova va înregistra de săptămâna viitoare un salt de 22 de locuri în ierarhia WTA, până pe 10.
  • Jasmine Paolini se va găsi de luni pe 5 în lume, acesta fiind cel mai bun loc de până acum din carieră (NCH).

Se actualizează.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro