Batalia Clujului – totul sau nimic

Ioan Rus a demisionat. Nu din cauza vreunui scandal, sau pentru a schimba un post cu altul, ci din dragoste pentru un oras. Cel putin asa spune in scrisoarea care a insotit hartia oficiala de divort.

„Cluj-Napoca, un oras izolat, ratacit intr-o tranzitie fara capat”, „Nu puteam ramane pasiv la acest regres al orasului meu”, „Fiind clujean, simteam nevoia de a ma pune direct in slujba cetatenilor urbei mele”, sunt frazele prin care Rus isi justifica plecarea de la Palatul Victoria.

„Sunt fericit ca mi-ati acordat sansa de a contribui, cu ceea ce modesta mea persoana are, la recladirea sperantei romanilor si la profilarea certitudinilor lor de azi si de maine”, se mai spune in misiva fostului ministru de Interne, al carei stil este in evidenta contradictie cu firea sa pragmatica.

Cu tot aerul ei patetic, usor demodat, scrisoarea lui Rus este primul gest de onestitate politica din ultimul deceniu, un fel de tratament pentru sindromul Ciorbea primar-premier. Efectul ar fi fost maxim daca gestul demisiei era la inceputul campaniei, nu la finalul ei, daca era facut de ambii ministri candidati in 6 iunie.

Doar asa PSD putea sa risipeasca orice suspiciune de contaminare cu virusul Ciorbea. Pentru PSD, Clujul a ramas singura victorie pe care si-o mai poate aseza in vitrina cu trofee electorale. Ca niciodata, calculele de la centru n-au mai corespuns cu ceea ce s-a intamplat in teritoriu.

Dupa ce n-a vazut Bucurestiul din cauza panourilor cu propriii candidati si si-a construit o realitate politica paralela, PSD a mai avut de acceptat o infrangere neasteptata, la Bacau. Apoi a incercat din rasputeri sa intoarca rezultatul votului in favoarea sa, impreuna cu alte formatiuni, la masa negocierilor, peste semnalul politic al electoratului. Nici asta n-a fost mai mult decat un vis.

De unde, in noaptea alegerilor, PSD se consola cu ideea ca va avea din primul tur 17 primarii in municipiile mari si doua treimi din presedintiile consiliilor judetene din tara, acum constata ca planul de bataie gandit luni de zile nu mai corespunde cu situatia din teren.

Castigatoarele de facto ale acestor alegeri devin partidele mici, care, cu doua-trei mandate in consilii, obtin presedintia judetelor, iesind cu scaunul in brate din infruntarea crancena dintre PSD si Alianta. Zi dupa zi, partidul de guvernamant vede cum ii slabeste pozitia in teritoriu.

Asa ca, dupa ce nu si-a indeplinit criteriile de performanta, dupa ce partenerii, mai putin UDMR, deocamdata, i-au intors spatele, PSD-ului nu-i ramane decat sa demonstreze ca poate castiga macar una din bataliile mari: totul pentru Cluj! Prin demisia sa, Rus intra in ultima saptamana de campanie cu un ascendent moral asupra lui Emil Boc.

Paradoxal, dar Rus aplica sloganul bucurestean al primarului Basescu: totul sau nimic. E un mod original de a raspunde la atacurile adversarilor politici clujeni, care, dintr-o data, trebuie sa se replieze si sa-i caute alte puncte slabe. Mai mult, Rus capteaza simpatia opiniei publice, dornica sa vada macar o data un politician care sacrifica ceva pentru ea, fie si o functie.

Nu-i mai putin adevarat ca „jertfa” fostului ministru are calcule reci in spate, specifice omului de afaceri, care cantareste fiecare miscare inainte de a alege oferta cea mai buna. Chiar si daca s-ar fi intors la minister, lui Ioan Rus nu i-ar mai fi ramas multe zile de sefie.

La inceperea campaniei de toamna, el ar fi fost, ca ministru al Administratiei, primul contestat, daca era pe liste, si obligat, macar de ochii lumii, sa isi ia un nou concediu. Drept urmare, nu avea prea multe cai de ales, asa ca a facut din retragere o intoarcere spectaculoasa a situatiei electorale de la Cluj.

Indiferent de argumentele cantarite inainte de anuntarea demisiei, optiunea lui Rus poate da semnalul pentru un nou mod de abordare a electoratului. La antipozi sunt doua exemple: Sechelariu si Rus. Primul a incercat sa cumpere bunavointa alegatorilor cu bani, pe tot parcursul mandatului, etaland permanent opulenta, fericit de fiecare data cand ii aparea poza in ziare.

Celalalt, si el un prosper om de afaceri, a facut tot posibilul sa ramana doar un bun administrator, cultivand aproape cu obstinatie o relatie chiar rece cu presa. La final, a ascultat de dorinta expresa a alegatorilor, asa cum a reiesit ea din sondaje, cu toate ca pana in ultima clipa a spus ca nu are nici un motiv sa demisioneze.

Pentru el, mai este o singura problema: sa invinga un adversar care s-a dovedit a fi la fel de serios si de motivat ca si el. Emil Boc este insa acum in ofsaid, pentru ca in portofel are in continuare salariul de deputat. Daca experimentul Rus tine, poate ca si alti ministri ii vor urma exemplul in campania pentru parlamentare.

Sau poate chiar Adrian Nastase va socoti ca nu e tocmai cuser sa fii si presedinte de partid, si premier, si candidat la prezidentiale.