Business report: Datoria externă: creștere într-o singură lună cu 4 miliarde de euro; Gabriela Firea cumpără parcometre cu 15.000 de euro. La Berlin costă 5.000 de euro
Gabriela Firea cumpără parcometre cu 15.000 de euro. La Berlin costă 5.000 de euro. Primarul Gabriela Firea a prezentat marți, în fața Consiliului General, o serie de propuneri care ar trebui să contribuie la reducerea poluării și la rezolvarea parțială a problemelor legate de parcare în București. Tot astăzi Gabriela Firea a prezentat și propunerea de a achiziționa un soft nou pentru administrarea parcărilor și parcometre. Am dat și noi o căutare simplă pe Google și am aflat că în anul 2018 administrația din Berlin a cumpărat parcometre cu doar 5.000 de euro, potrivit Auto Bild.
Datoria externă: creștere într-o singură lună cu 4 miliarde de euro. Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele șapte luni ale anului în curs un deficit de peste șase miliarde de euro sau 2,77% din PIB estimat pentru 2019 (pentru referință, ceva mai mare decât deficitul bugetar prevăzut pentru 2019). Majorarea soldului negativ faţă de aceeaşi perioadă din 2018 a fost de 1.166 milioane euro, respectiv 24% creştere procentuală. Expandarea cu 28% a deficitului pe partea de bunuri (de la circa 7,4 miliarde de euro la 9,4 miliarde de euro) a fost în mică măsură compensată de avansul soldului pozitiv pe segmentul de servicii, conform Curs de Guvernare.
Vin vremuri grele. Consiliul Fiscal recomandă amânarea unor creşteri de pensii şi salarii. Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, recomandă Guvernului să amâne noi creşteri de pensii şi salarii, dar şi renunţarea la noi reduceri de taxe şi impozite. Daniel Dăianu subliniază că starea finanţelor publice „este tare complicată acum”. Potrivit lui, în anul 2015 s-a intrat într-o „suită de reduceri de taxe şi impozite”, care a adus veniturile fiscale la minim istoric, la sub 26% din produsul intern brut (PIB) în 2018. Astfel, fără a fi un „paradis fiscal” precum Irlanda, Romania a ajuns penultima în UE ca nivel al veniturilor fiscale, scrie Adevărul.
De ce au explodat chiriile în Iaşi. Nu doar întoarcerea studenților ar fi cauza. Spre deosebire de anii precenţi, nu doar apropierea de noul an universitar a crescut preţul unei chirii, ci şi înăsprirea condiţiilor de creditare. Cei care nu pot să îşi mai permit să cumpere locuinţe, astfel, se îndreaptă spre chirie, ceea ce duce la creşterea cererii. Apropierea noului an universitar, dar şi tendinţa oraşelor mari de a atrage tinerii din regiune, a dus, ultima perioadă, la o creştere substanţială a chiriilor din Iaşi. Experţii imobiliari evaluează că locuinţele se închiriază cu preţuri cu 10 – 15% mai mari faţă de anul trecut, principalul motiv al acestei scumpiri fiind un principiu economic simplu: creşterea cererii. Nu doar studenţii cresc cererea pentru locuinţe de închiriat, ci şi tinerii din oraşele mai mici din Moldova, sau din sate, care aleg să se stabilească la Iaşi pentru a munci, notează Ziarul de Iași.
Firea copiază Viena, Paris sau Londra și vrea să promoveze turistic Capitala prin vizitarea sediului instituției. Primăria va cumpăra servicii de turism. Primăria Municipiului București (PMB) vrea să pună în practică experiența primăriilor din marile orașe europene, cum ar fi Viena, Paris sau Londra, care atrag numeroși turiști prin organizarea de vizite ale sediilor instituțiilor respective. Astfel, instituția condusă de Gabriela Firea vrea să organizeze, în perioada 28.09 – 15.12.2019, tururi de vizitare a sediului de lângă parcul Cișmigiu, publicul țintă fiind elevi, studenți și pensionari din Capitală. Proiectul este parte a unui program de promovare turistică a orașului, se arată în articolul Profit.ro.
Vești bune pentru șoferi. Nu se va circula mai scump. În primele zile după atacurile cu dronă petrecute în Arabia Saudită, cotaţia barilului de ţiţei intrase pe o pantă ascendentă. Însă informațiile privind restabilirea rapidă a producției de petrol a țării au generat marţi, 17 septembrie, o scădere a cotației cu peste 6%. 5% din producţia mondială de ţiţei, aproape jumătate din producţia de petrol a Arabiei Saudite, lipseşte în prezent de pe piaţă ca urmare a unor atacuri cu dronă care au avut loc sâmbătă asupra a două instalaţii petroliere din estul Arabiei Saudite, scrie Capital.ro.
BCR introduce reguli mai stricte pentru autentificarea la internet banking și pentru plata cu cardul. Banca Comercială Română a introdus reguli mai stricte pentru autentificarea la contul de internet banking al utilizatorilor, dar și pentru plata cu cardurile contactless pentru valori mici, pentru care se va cere codul PIN în unele situații. Modificările vin ca urmare a intrării în vigoare a unui nou regulament bancar european. Clienții băncii se vor putea autentifica pe platforma de internet banking exclusiv folosind numele de utilizator și codul unic dinamic generat de aplicația de mobil eToken sau de dispozitivul Token, conform Profit.ro.