Business report: România, spre dobânzile negative: BRD remunerează depozitele populaţiei cu dobândă de zero la sută; Creșterea costului salarial – de 2 ori mai mare decât creșterea PIB și de 4 ori mai mare decât creșterea productivității
Creșterea costului salarial – de 2 ori mai mare decât creșterea PIB și de 4 ori mai mare decât creșterea productivității. Potrivit datelor publicate de INS, costul salarial pentru un loc de muncă s-a majorat cu circa 42% în ultimii patru ani (36% dacă se face transformarea în euro), adică un ritm dublu față de creșterea PIB, cifrată la 21%. Din perspectiva unui investitor străin, de la 717 euro cost mediu cu salariul s-a ajuns la 975 euro, pragul de 1.000 de euro lunar fiind traversat în acest an. Puterea de cumpărare s-a majorat în intervalul 2015 – 2018 cu 36%, la fel ca și evoluția salariului în euro, notează Curs de Guvernare.
România, spre dobânzile negative: BRD remunerează depozitele populaţiei cu dobândă de zero la sută. La circa o lună după ce Raiffeisen Bank a desfiinţat depozitele în euro pentru populaţie şi IMM, BRD Group Societe Generale afişează dobândă de 0,00% la depozitul în euro pentru persoane fizice. Băncile de la care scoţi mai puţini bani decât ai depus (din cauza comisioanelor) sunt mult mai multe. Unele oferă chiar pierderi mai mari decât băncile cu dobândă zero. Într-adevăr, contextul european este caracterizat de dobânzi negative (cu minus), ceea ce trimite investitorii către zona fondurilor de investiţii, unde randamentele sunt mai mari, potrivit Economica.net
Un nou colaps în industria aeriană europeană. Compania slovenă Adria Airways, care reluase cursele aeriene directe spre București, intră în faliment. Operatorul aerian sloven Adria Airways a lansat procedurile pentru intrarea în faliment, la câteva zile după ce a fost nevoită să își sisteze majoritatea operațiunilor din lipsă de lichidități. Adria Airways, cu o istorie de 58 de ani și peste 550 de angajați, este deținută de fondul german de investiții 4K Invest. Fondul a achiziționat compania de la statul sloven în 2016, în schimbul a 100.000 de euro. Fondul german a injectat anterior 50 milioane euro în compania aeriană, însă aceasta a continuat să înregistreze pierderi, conform Profit.ro
Trenurile noi se lasă aşteptate pe căile ferate române. Alstom şi Siemens contestă licitaţia ARF, după ce chinezii au ieşit pe primul loc. În timp ce pe căile ferate române circulă trenuri vechi care se tot defectează, licitaţia pentru cele 40 de trenuri noi riscă să se lungească până cel puţin anul viitor. După ce oferta chinezilor de la CRRC Quingdao Sifang s-a plasat pe primul loc în urma evaluărilor, competitorii Alstom şi Siemens au depus contestaţii. În funcţie de cât se va lungi perioada contestaţiilor, vom şti şi în ce an vor ajunge în sfârşit trenuri noi în România, după aproape un deceniu în care nu s-a mai cumpărat material rulant nou, relatează Economica.net
Un mare brand de modă prezent şi în România şi-a cerut falimentul. Magazinele din Europa vor fi închise. Un uriaş brand de modă, popular în rândul tinerilor, a solicitat duminică protecţia faţă de creditori conform legii falimentului din Statele Unite, alăturându-se unei liste tot mai mari de retaileri tradiţionali care cad victimă concurenţei comerţului electronic. Majoritatea magazinelor din Europa şi Asia vor fi închise. Forever 21 are active şi datorii suprinse între 1-10 miliarde de dolari, potrivit cererii depuse la Tribunalul pentru Faliment al SUA din districtul Delaware, notează Adevărul.
Tarom pregătește reluarea curselor către China și SUA. Când va zbura peste Ocean operatorul românesc de stat. Tarom pregăteşte deschiderea rutelor de lung-curier către China şi Statele Unite (America de Nord), iar din octombrie începe schimbarea flotei de ATR-uri, a declarat, luni, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Întrebat dacă Tarom va cumpăra un avion de lung curier, Cuc a răspuns: „Asta este treaba Tarom. Nu poate ministrul să ia decizii pe ceea ce trebuie să facă directorul de la Tarom. Eu ştiu că sunt în pline negocieri cu diverşi furnizori de avioane pentru achiziţionarea de aeronave într-un sistem de leasing, aşa cum au luat şi până acum”, conform InCont.ro
Numeroși români care-și fac vacanțele în țară sunt nemulțumiți de curățenia din camere, dar continuă să prefere România pentru concedii, inclusiv din lipsă de bani. Întrebați ce îmbunătățiri ar aduce unităților de cazare din România, turiștii au spus că ar investi mai mult în instruirea personalului, curățenie, servicii de calitate, dar și în locuri de joacă pentru copii. Cu toate acestea, 88,3% dintre respondenți au spus că vor continua să mai plece în vacanță prin România, deoarece le place să-și descopere țara, iar 12,5% vor pleca din nou în concediu în țară pentru că nu-și permit să viziteze alte țări, scrie Profit.ro
Dezastrul de la CFR Călători: oaie neagră în regiune, cu salarii plătite din subvenţii uriaşe. România are cea mai extinsă reţea de transport pe cale ferată dacă ne raportăm la dimensiunea populaţiei. Cu o reţea totală de 20.730 km aflată în administrarea publică a CFR, România înregistrează 1,06 km de cale ferată la 1.000 de locuitori, mult peste ţări din regiune precum Polonia (0,48 km / 1.000 locuitori), Ungaria (0,78 km / 1.000 locuitori) sau Cehia (0,91 km / 1.000 locuitori). Cu toate acestea, condiţiile de transport pe calea ferată din România sunt deplorabile: de la trenuri foarte vechi, la mizerie, căldură vara şi frig iarna, dar şi întârzieri de ore întregi la o călătorie, potrivit Adevărul.