Business Report: Seceta ne arde buzunarele si usuca PIB-ul; Cele mai puternice femei din lume, potrivit "Forbes"; Industria grea cere compensarea unei cote din costul energiei electrice; Orasul-fantoma care ar putea disparea in cativa ani. Bataie pe managementul Transporturilor.
Industria grea cere compensarea unei cote din costul energiei electrice. Uniunea Producatorilor de Otel din Romania (UniRomSider) a solicitat Ministerului Eco-nomiei compensarea unei cote din costul energiei electrice, incepand cu 2013, cand industria grea din tara noastra si din Europa va fi lovita de cresterea substantiala a cos-turilor cu certificatele de emisii. Producatorii de otel estimeaza ca li se vor dubla costurile cu energia in perioada 2013-2020 din cauza noii scheme de tranzactionare a emisiilor. Mircea Budur, directorul executiv al UniRomSider, ne-a declarat ca o directiva europeana adoptata recent a stabilit ca, incepand cu anul 2013, din cauza cresterii pretului energiei electrice ca urmarea a cos-turilor aferente certificatelor de emisii, companiile expuse la risc semnificativ de relocare, pot sa primeasca compensatii. Ratiunea acestor compensatii a costurilor cu energia electrica cons-ta in intentia Comisiei Europene (CE), de a sprijini sectoarele indus-triale expuse riscului de relocare in pastrarea pozitiei lor in piata, de a limita pierderile si de a mentine stimulentele EU ETS (noua schema de tranzactionare a certificatelor de emisii), scrie Bursa.ro.
Bătaie pe managementul Transporturilor. 5.000 de CV-uri pentru 65 de locuri Peste 5.000 de CV-uri au fost primite pentru cele 65 de posturi de CEO şi membri în consiliile de administraţie care urmează să fie numiţi în cele 10 companii de stat aflate în subordinea Ministerului Transporturilor. Dintre acestea, 50 de CV-uri au venit din partea unor cetăţeni străini, precum preşedinţi de linii aeriene, directori de aeroporturi din capitale europene, dar şi din SUA. Procesul de recrutare a managerilor privaţi se va încheia la sfârşitul lunii septembrie, timp în care consorţiul format din firma headhunterului George Butunoiu, consultanţii de la PwC şi avocaţii de la David&Baias care a câştigat licitaţia pentru recrutarea de la Ministerul Transporturilor, va trebui să selecteze personal de conducere pentru 65 de posturi, scrie Income Magazine
Seceta ne arde buzunarele si usuca PIB-ul. Preturi mai mari la alimente, electricitate mai scumpa, crestere economica pusa sub semnul intrebarii. Consecintele lipsei de precipitatii se vor vedea mai bine la toamna, iar problemele se pot acutiza in anii viitori. „A plouat de doua ori in doua luni si jumatate. Porumbul n-are nici macar un metru, iar recolta de grau a fost cam cu o treime mai mica decat anul trecut. Nu stiu exact cat vom pierde, dar probabil pe undeva pe la doua sute de milioane”, spune, sec, nea Ilie, administratorul unei mici asociatii agricole din Giurgiu. Situatia e grava in multe zone. „Cele mai afectate sunt Iasi, Vaslui, Galati, Braila, Tulcea si Mehedinti, iar cele mai mari pagube sunt la porumb. Sunt locuri unde pierderile sunt de 30%-40%, dar si altele unde acestea merg pana la 100% – nici pentru furaje nu poate fi folosit”, explica Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR). Seful LAPAR spune ca, in ultimele doua decenii, s-a tot discutat despre irigatii, dar nu s-a facut nimic. „In loc sa ia masuri pentru limitarea efectelor secetei, ministrul agriculturii se ocupa de influentarea alegerilor pentru Comitetul National de Initiativa pentru Camerele Agricole”, reclama acesta, anunta Capital.ro.
Cele mai puternice femei din lume, potrivit „Forbes”. Cancelarul german Angela Merkel ocupa prima pozitie in topul „Forbes” din 2012 al celor mai puternice femei din lume, in care mai apar realizatoarea TV Oprah Winfrey, cantareata Lady Gaga, regina Elizabeth a II-a, cantareata Beyonce Knowles si actrita Angelina Jolie, informeaza AFP. Aceasta este pentru a cincea oara in ultimii sase ani cand Angela Merkel este considerata de editorii revistei „Forbes” cea mai puternica femeie din lume. „Angela Merkel, in varsta de 58 de ani, este „doamna de fier” a Uniunii Europene si o actrita majora in criza economica din zona euro, care continua sa ameninte pietele”, afirma editorii de la ‘Forbes”. Secretarul american de Stat Hillary Clinton ocupa pozitia a doua, iar Dilma Rousseff, presedintele Braziliei, se afla pe locul al treilea, informeaza Adevarul.
Guvernul a aprobat la Oltchim un buget fara pierderi si datorii. Bugetul de Venituri si Cheltuieli (BVC) al Oltchim pentru acest an a fost aprobat de Guvern cu niste indicatori financiari uluitor de optimisti, daca nu chiar suprarealisti avand in vedere situatia financiara actuala a combinatului valcean. Potrivit datelor publicate in Monitorul Oficial, BVC-ul Oltchim prevede un profit zero si datorii zero la finele anului, cu toate ca pierderile combinatului s-au adancit de la o luna la alta si cu toate ca societatea cumuleaza, la aceasta data, datorii totale de circa 600 milioane de euro. Seful Oficiului Participatiilor Statului (OPSPI) din Ministerul Economiei, Remus Vulpescu, si Constantin Roibu, directorul general al Oltchim nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei pentru a comenta situatia. In schimb, surse din combinat afirma ca exista mai multe explicatii pentru acest BVC al Oltchim: „Guvernul a luat o hotarare stiind situatia prin care trece Oltchim. Numai ca, avand in vedere angajamentele luate in fata FMI, probabil au cosmetizat situatia. Au fost luate in calcul si conversia creantei AVAS precum si privatizarea care trebuie facuta obligatoriu in septembrie”, scrie Bursa.ro.
A apus epoca supermarketului? Din cele 77 de magazine noi – din cadrul reţelelor moderne de retail – deschise până acum în acest an, doar unul singur este supermarket. Este vorba despre magazinul Auchan din complexul Palas din Iaşi. Restul sunt magazine de proximitate, discounteri sau magazine de tip market ori expres. Mai mult decât atât, un supermarket a fost închis – este vorba despre magazinul Real din comuna timişeană Ghiroda. Pe de altă parte, nici măcar singurul supermarket deschis în acest an nu este 100% supermarket, pentru că francezii de la Auchan încearcă piaţa la Iaşi cu un nou tip de magazin, mai mic (de circa 5.000 de metri pătraţi, faţă de 10.000 sau chiar 16.000 de metri pătraţi în cazul Auchan Titan), scrie Income Magazine
Orasul-fantoma care ar putea disparea in cativa ani. Orasul-fantoma Pripiat, din Cernobil, va mai exista cel mult zece ani – scrie publicatia The Kiev Times, explicand ca toate cladirile orasului sunt in paragina si exista riscul ca acestea sa se prabuseasca si sa faca victime. Anticipand cursul natural al evenimentelor, cei care mai locuiesc aproape de zona de excludere de la Cernobil se gandesc la modalitatile prin care sa arunce in aer casele si sa ingroape toate ramasitele acestora. Pe timp de iarna, casele, care raman pustii, nu sunt incalzite, iar frigul si caldura au un efect distructiv asupra cladirilor goale. „Din aceasta cauza, am interzis accesul in cladiri. Cele mai multe dintre acestea vor fi, in cele din urma, demolate si ingropate” – sustine prim-vicepresedintele Agentiei ucrainene de stat pentru gestionarea zonei de excludere de la Cernobil, Dmitri Bobrov, anunta Capital.ro.
Ce sanse are sistemul all-inclusive in Romania. Conceptul de „totul inclus” isi infige radacinile si in nisipul romanesc, iar serviciile oferite de hotelierii romani au sanse sa le depaseasca pe cele ale vecinilor. Pe litoralul romanesc, circa 12 hoteluri de 3, 4 si 5 stele ofera in prezent sistemul all- inclusive. In statiunile Mamaia, Eforie, Jupiter, Venus si Saturn, turistii cu bratara la incheietura mainii spun ca sistemul all inclusive romanesc a capatat gust bun. Au cazare, trei mese pe zi, cu mancare si bautura la discretie, plus acces gratuit la centrele de relaxare. Asa au crezut si nemtii care au venit pe litoral in iunie, la un hotel din Eforie. Numai ca administratorii au avut proasta idee de a atrage atentia oaspetilor sa manance mai putin pentru a ajunge la toata lumea. Indignati, nemtii si-au facut bagajele si au plecat. Poate in Turcia, in Grecia, unde sistemul „totul inclus” este rodat, avand o vechime de circa 20 de ani, iar hotelierii stiu sa-l aplice. Bun, i-am pierdut pe nemti, insa hotelierii spun ca i-am castigat pe romani, incepand din aceasta vara, informeaza Adevarul.
Bentley Mulsanne Convertible Concept. Toti constructorii de prestigiu au fost prezenti, saptamana trecuta, in California, la editia de anul acesta a celebrului concurs de eleganta auto de la Pebble Beach. Bentley a profitat de aceasta ocazie pentru a prezenta primele schite cu viitorul cabriolet Mulsanne. Dezvaluirea se inscrie in stilul evenimentului, la care si anul acesta au fost aduse concepte (BMW Z4 Zagato) unicate (McLaren X-1) sau, asa cum este cazul la Bentley, proiecte pentru viitor. La doi ani dupa lansarea limuzinei Mulsanne, versiunea decapotabila a acesteia da semne, iata, ca se pregateste de debut. Va fi, fara indoiala, un autentic varf de gama, prin eleganta si exclusivism. Cu atat mai mult, cu cat Bentley are o istorie bogata in materie de cabriolete, scrie 24auto.ro.