Camera Deputatilor a decis suspendarea pana pe 15 mai 2013 a despagubirilor acordate fostilor proprietari
Camera Deputatilor a decis, marti, sa suspende pana pe 15 mai 2013 emiterea titlurilor de despagubire si titlurilor de plata in cazul despagubirilor acordate fostilor proprietari deposedati abuziv de catre regimul comunist. Seful Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatii (ANRP), George Baesu, motiveaza ca suspendarea este pusa in corelare cu data de aprilie 2013 pana cand CEDO a amanat termenul limita pana la care statul roman poate modifica legea retrocedarilor. Baesu mai spune ca nu exista resurse la buget pentru a permite o abordare „suficient de serioasa” a problemei, in timp ce reprezentantii fostilor proprietari sustin ca actuala putere doreste „sa desavarseasca un abuz” si sa continue politica fostei guvernari.
Camera Deputatilor a decis, marti, cu 238 de voturi „pentru”, niciun vot „impotriva” si 8 „abtineri” sa adopte modificari la OUG 4/2012 si OUG 62/2010.
Vezi aici ce parlamentari au votat si cum in cazul suspendarii despagubirilor
Astfel, Camera Deputatilor a decis suspendarea pana pe 15 mai 2013 a emiterii de titluri de despagubire si titluri de plata in cazul despagubirilor acordate fostilor proprietari deposedati abuziv de catre regimul comunist.
Modificarile la OUG 4/2012 si OUG 62/2010 au fost facute prin amendamente aduse proiectului de lege de aprobare a ordonantei la Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, dupa ce proiectul legislativ a trecut de Senat fara a suferi modificari.
OUG 4/2012 a fost data de catre Guvernul Ungureanu in luna martie a acestui an si prin ea se suspenda pe o perioada de sase luni emiterea titlurilor de despagubire in cazul imobilelor nationalizate.
Potrivit proiectului de act normativ adoptat atunci de Guvern, se suspenda cu sase luni si conversia in numerar a despagubirilor, precum si evaluarea imobilelor pentru care trebuie acordate despagubiri. Dan Suciu, purtatorul de cuvant de atunci, a precizat ca o astfel de masura este luata in vederea consolidarii legislatiei in domeniu.
Alte motive ale suspendarii tineau de hotararea CEDO din octombrie 2010 care a acordat statului roman 18 luni pentru rezolvarea problemei restituirii si faptul ca la Fondul Proprietatea statul mai detine 0,34%. Ulterior, CEDO, la cererea statului Roman, a acceptat prelungirea termenului limita pentru modificarea legii in materie de retrocedari cu inca noua luni.
La OUG 62/2010, parlamentarii au modificat articolul referitor la suspendarea eliberarii titlurilor de plata la nivelul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).
Seful ANRP spune ca nu exista resurse la buget pentru a permite o abordare „suficient de serioasa”
„Avand in vedere ca CEDO a amanat termenul limita pana la care putem modifica legea retrocedarilor, pana in aprilie 2013, am cerut ca toate procedurile privind despagubirile sa fie suspendate pana la 15 mai 2013„, a declarat George Baesu, presedintele ANRP, citat de ziarul Bursa.
Potrivit sursei citate, nu exista resurse la buget pentru a permite o abordare „suficient de serioasa” a problemei, tinand cont si de faptul ca statul nu mai are foarte multe actiuni la „Fondul Proprietatea”.
Seful ANRP considera ca suspendarea procedurilor pana in mai 2013 este cea mai buna varianta, care va permite si, in acelasi timp, va obliga autoritatile sa identifice solutia administrativa la nivelul ANRP prin care sa poata fi parcurse cele 30.000 de dosare.
Potrivit lui George Baesu, ANRP va relua, selectiv, pentru a vedea daca au fost respectate toate procedurile, cele 2.924 de dosare, care asteptau sa fie verificate de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, care nu s-a mai intalnit din mai 2011.
Reprezentantii fostilor proprietari: Actuala putere doreste sa desavarseasca un abuz
Masura adoptata de catre Parlament este criticata de catre fostii proprietari. Avocatul Calin Ispravnic, presedintele Asociatiei pentru proprietate Privata (APP) a declarat pentru HotNews.ro ca actuala putere doreste „sa desavarseasca un abuz”.
„Ce se intampla acum este o continuare a actualei puteri sa faca ceea ce a facut si fosta guvernare. Vor sa desavarseasca un abuz. Inteleg ca pana in noiembrie-decembrie numai de proprietari nu aveau chef”, a declarat Ispravnic.
Presedintele APP: Guvernul a trimis la CEDO legea facuta de Guvernul Ungureanu, lege pe care au criticat-o foarte aspru inainte
Potrivit presedintelui APP, Guvernul Roman actual, in solicitarea facuta la CEDO de prelungire a termenului acordat pentru a gasi o solutie legislativa potrivita, a anexat proiectul de lege eleborat de Guvernul Ungureanu prin care se avea in vedere plafonarea la 15% a despagubirilor si esalonarea lor pe o durata de 10 ani.
„Au depus la CEDO acea solicitare de prelungire a termenului si au motivat ca au inceput sa lucreze la un proiect de lege. In anexa era trecut acelasi proiect de lege eleborat de Guvernul Ungureanu, proiect pe care l-au criticat foarte aspru. Noi, APP-ul am avut o intalnire cu CEDO care ne-a pus la dispozitie aceste documente. Ce sa intelegem noi de aici, decat ca actuala putere continua ceea ce a incercat sa faca fosta guvernare”, a declarat Ispravnic.
CEDO a dat Romaniei o amanare de 9 luni pentru a rezolva problema despagubirilor catre fostii proprietari
CEDO a acordat Romaniei o amanare, pana in 2013, pentru a modifica legea proprietatilor nationalizate. Amanarea a fost ceruta de Guvernul Romaniei si a fost motivata de lipsa banilor si de problemele ridicate de proiectul de lege propus de fostul guvern, noteaza TVRInfo.ro
Statul roman a cerut pe 18 mai prelungirea cu 9 luni a termenului acordat pentru executarea hotararii pilot privind retrocedarea proprietatilor.
La 12 iulie 2012 urma sa expire termenul de 18 luni acordat de CEDO statului roman, printr-o decizie-pilot ramasa definitiva in 12 ianuarie 2011, prin care obliga Guvernul sa instituie un mecanism functional de retrocedare si compensare. Masura a fost luata dupa ce Curtea a observat o serie de nereguli in aplicarea legii privind retrocedarile.
In aprilie 2012, sefa ANRP de atunci, Dorina Danielescu anunta ca statul va promova un proiect de lege prin care se intentioneaza limitarea despagubirilor acordate fostilor proprietari la 15% din valoarea imobilelor, suma urmand sa fie platita esalonat, in mod egal, pe o perioada de 10-12 ani.
In martie 2012, Guvernul a decis suspendarea pe o perioada de sase luni a emiterii titlurilor de despagubire in cazul imobilelor nationalizate si a sesizat Parchetul pentru o serie de nereguli depistate la ANRP.
In urma unui audit efectuat la ANRP au fost descoperite nereguli grave in modul de repartizare a dosarelor de despagubire. Aceasta in conditiile in care s-a constatat ca au ramas 38.000 de dosare nesolutionate.
Un exemplu este ierarhizarea dosarelor in functie de urgentele medicale ale proprietarilor. Auditul intern a aratat ca au fost luate in calcul, in mod abuziv, adeverinte eliberate de medici de familie in care diagnosticele invocate pentru urgentarea procesarii dosarelor au fost infectie urinara, tahicardie, fost fumator si consumator de etanol.
„In 2010 si in 2011, cele mai mari sume platite de Agentia Nationala pentru Restituirea Proprietatii (ANRP) pentru serviciile de evaluare a proprietatilor au fost achitate cu precadere catre aceleasi societati de evaluare sau evaluatori – persoane fizice autorizate”, se arata in raportul de audit al Ministerului Finantelor publicat in aprilie 2012.
Raportul arata ca, practic, un grup de 14 firme specializate in evaluare a primit de la ANRP 86% din platile facute in 2010 si 77% din platile facute pe 2011, in total peste 1 milion de euro. Printre firmele care apar in raport se numara si firma condusa de sotul Andreei Paul Vass, consiliera premierului MRU, o alta firma acuzata ca a subevaluat actiuni ale Grupului Rompetrol si Istru Braila, precum si firma care a evaluat Cupru Min in vederea privatizarii.
Raportul a fost cerut de catre fosta presedinta ANRP, Dorina Danielescu si a vizat anii 2010 si 2011, perioada in care la conducerea institutiei a fost Crinuta Dumitrean.
Citeste mai jos citeva articole esentiale pentru a intelege importanta fenomenului retrocedarii si magnitudinea abuzurilor din sistem: