Sari direct la conținut

Carmen Iohannis a transmis Parchetului General, prin fax, că nu poate ajunge la audieri pentru că este în vizită de stat în Marea Britanie

HotNews.ro
Carmen Iohannis, Foto: Agerpres
Carmen Iohannis, Foto: Agerpres

Carmen Iohannis le-a transmis procurorilor de la Parchetul General, prin fax, că nu se poate prezenta la audierea programată joi pentru că este în vizită de stat în Marea Britanie, alături de șeful statului, au declarat pentru HotNews reprezentanți ai Parchetului instanței supreme.

Soția președintelui Klaus Iohannis era citată să se prezinte joi la Parchetul instanței supreme, în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Lumea Justiției referitor la casele din Sibiu ale familiei Iohannis.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului General, Alexandru Ionescu, a declarat pentru HotNews că soția șefului statului a transmis Parchetului o adresă în care menționeză că nu se poate prezenta la audieri întrucât se află în vizită de stat în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Dosarul a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție după ce Lumea Justiției a făcut o plângere împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucșă, și a soților Carmen și Klaus Iohannis. Sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care familia Iohannis a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparțineau statului român și erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis. În sesizare se arată că, de pe urma exploatării unui imobil, soții Iohannis au obținut 320.000 euro, până când instanțele brașovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare, declarându-i cumpărători care nu pot invoca buna-credință, precum și actele de moștenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului.

Președintele Klaus Iohannis declara marți că el nu are niciun dosar penal pentru că toate s-au clasat, iar dosarele au fost închise nu pentru că îi cunoaște pe procurorii Lazăr 1 sau Lazăr 2, așa cum acuză Liviu Dragnea, ci pentru că faptele nu există. Klaus Iohannis a afirmat că nici el și nici soția sa nu au comis vreodată vreo ilegalitate sau faptă penală.

„Eu nu am niciun dosar. Toate s-au clasat. Aceste clasări nu s-au facut pentru că mă cunosc eu cu procurorul Lazăr 1 sau cu procurorul Lazăr 2. S-au clasat pentru că nu există fapte. Eu știu foarte bine ce am făcut și la primărie, și înainte de primărie, și la Președinție. Eu nu am comis niciodată o ilegalite sau vreo faptă penală, lucru la fel de adevărat și pentru soția mea, Carmen”, a declarat președintele.

Întrebat dacă soția sa, Carmen, va merge joi la audieri Parchetul General în dosarul caselor din Sibiu, șeful statului a răspuns că nu, pentru că va fi împreună cu el în vizită de stat la Londra.

Liviu Dragnea a venit luni la Parlament cu o nouă „valiză” despre care a spus că „un localnic din Sibiu a găsit-o în curte”, prezentând o anchetă realizată în 2015 de site-ul de investigații Rise Project despre casa pe care președintele Klaus Iohannis a pierdut-o definitiv în justiție. Dragnea a scos din valiza cu care a venit la o conferință de presă „niște stickuri” și mai multe foi pe care era watermark-ul Rise Project.

CITEȘTE ȘI:Iohannis: Nu am niciun dosar penal, toate s-au clasat pentru că faptele nu există. Nu am comis niciodată vreo ilegalite sau vreo faptă penală

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro