Sari direct la conținut

Ce n-a spus presedintele Iohannis despre noul guvern

HotNews.ro
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews

Presedintele Klaus Iohannis a criticat, joi seara, coalitia PSD-ALDE pe motiv ca si-a schimbat propriul guvern dupa sase luni, a acuzat-o frontal ca nu stie sa conduca tara si i-a reprosat ca a modificat programul de guvernare introducand noi taxe. In mod neuzual, presedintele a folosit expresii mai dure si a stabilit noului guvern sarcini: i-a somat sa termine cu “topaiala” fiscal-bugetara, sa se incadreze in marja de deficit de 3% din PIB, sa respecte angajamentul de 2% pentru cheltuieli de aparare si sa garanteze respectarea statului de drept.

Toate aceste critici si avertismente sunt necesare si legitime. Presedintele a dat, in sfarsit, glas unor ingrijorari majore exprimate deja de mediul de afaceri din ziua in care guvernul Dragnea-Tudose s-a prezentat in Parlament cu o noua viziune. O viziune desfiintata in bloc de analistii economici, cu argumentul ca, prin impozitarea cifrei de afaceri, coalitia PSD-ALDE descurajeaza investitiile straine, se razbuna pe multinationale si musteste a populism ieftin (taxa de solidaritate) iar pe termen lung pune economia in cap.

In fata valului de indignare publica, Klaus Iohannis nu mai avea cum sa taca si sa joace mai departe rolul presedintelui detasat, care nu se amesteca in rezolvarea crizei politice interne. Ceva insa tot n-a spus. Ceva esential, ceva asteptat de opinia si la fel de important. Klaus Iohannis n-a scos un cuvant despre calitatea noului guvern. Nu ne-a spus daca premierul Mihai Tudose, acuzat de plagiat si cu prestatie de ministru calificata drept slaba de propriul partid, indeplineste criteriile anuntate public acum cateva zile.

Greu de inteles de ce acelasi presedinte care l-a refuzat pe Mihai Fifor acum doi ani sa conduca ministerul transporturilor din cauza ca n-are experienta si expertiza necesare n-a mai avut astazi nimic de obiectat cand absolventul de litere a fost desemnat sa conduca ministerul economiei. Mai avea destule motive sa se declare nemultumit de componenta noului guvern.

Sa nu uitam ca fostul premier Victor Ponta s-a vazut nevoit sa-l retraga acum doi ani pe Marcel Ciolacu din functia de consilier onorific, dupa ce in spatiul public aparusera poze cu el si Omar Hayssam la vanatoare. Iata-l azi pe Marcel Ciolacu promovat intr-o pozitie infinit mai importanta, cea de vicepremier, fara sa se mai supere nimeni, nici macar seful statului.

Sau exemplul lui Lucian Sova, noul ministru al Comunicatiilor, asociat in trecut cu Boris Golovin, un ofiter al serviciilor secrete militare din Rusia. Nici un semn de intrebare aici, totul e ok pentru presedinte? Ar putea lucra la Cotroceni vreun consilier incurcat in afaceri cu fosti ofiteri GRU? Nu mai vorbim de alegerile dubioase de la educatie sau cultura.

Acestea ar fi exemplele flagrante, cazurile strigatoare la cer. Reclamau o pozitie din partea presedintelui? As spune ca obligatoriu. De ce a preferat sa taca? Cum se explica indulgenta in fata celui mai rusinos guvern din ultimii ani?

Klaus Iohannis acceptat inacceptabilul si a girat prin tacerea lui o jalnica echipa de ministri. Avem vreo explicatie? Cel putin doua. Cea oficiala am aflat-o din gura presedintelui: criza politica trebuia inchisa rapid pentru a nu dauna Romaniei. Cea neoficiala este mai greu de acceptat deocamdata de public, dar tot mai evidenta: presedintele Klaus Iohannis este cel care i-a impus liderului PSD numele noului premier, prin urmare nu prea avea cum sa-si faca praf propria alegere.

Intelegerea cu seful statului nu l-a impiedicat pe Liviu Dragnea sa-l ia peste picior pe Mihai Tudose la prima conferita de presa, sa-l trateze cu mici ironii la adresa legaturilor sale cu SRI. Nu va mai trece probabil multa vreme pana cand liderul PSD i-l va pune cu totul presedintelui Klaus Iohannis in brate, mai ales daca guvernarea va esua. Baronii au luat deja distanta de guvernul Tudose. Sa nu ne miram prea tare daca intr-o buna zi Dragnea va sustine senin, cum a facut-o deja cu Grindeanu, ca nici acesta nu este guvernul lui si ca s-a lamurit intre timp ca Tudose are totusi dubla comanda.

Vom asista in mod inevitabil la un ping-pong-ul intre PSD si Cotroceni, la o incercare disperata a celor doua tabere de a convinge publicul ca sahistul Tudose este pionul celuilalt. Asa se termina toate blaturile mai ales cand iese prost: nimeni nu recunoaste ca a trucat meciul. Iar pisicii moarte, stiti vorba, ii sta cel mai bine in curtea vecinului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro