Sari direct la conținut

Ce spune seful Concurentei despre proiectul ca manualele scolare sa fie realizate de Editura Pedagogica la solicitarea directa a Ministerului Educatiei: Ar trebui aratat ca exista un esec de piata

HotNews.ro
Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, Foto: Agerpres
Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, Foto: Agerpres

„Legea achizitiilor publice permite incredintarea unor contracte fara licitatie catre o societate comerciala subordonata, (..) dar dincolo de ce spune legea achizitiilor publice trebuie sa tinem cont de faptul ca exista agenti economici care opereaza pe aceasta piata de ani de zile si excluderea lor de pe piata, daca se va ajunge la asa ceva, trebuie sa fie bine justificata”, a declarat pentru HotNews.ro Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. ‘In limbajul nostru aceasta s-ar numi un esec de piata – adica ar trebui sa aratam ca piata nu functioneaza bine in domeniul respectiv si de aceea este nevoie de o preluare a activitatii de o companie a statului. Dar nu suntem inca la aceasta faza”, a spus acesta.

Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a declarat luni ca, transformarea editurii Didactice si pedagogice in societate comerciala pe actiuni cu capital integral de stat, cu scopul editarii de manuale, este legala si vine ca o solutie pentru ca elevii sa nu mai inceapa an de an scoala fara manuale. Acesta a subliniat ca nu va mai fi o competitie intre edituri, ci o competitie intre autori.

  • HotNews.ro a stat de vorba cu presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, despre posibilele implicatii la nivelul concurentei din piata prin aceasta masura anuntata de Guvern.

Inca discutam variantele cele mai bune pentru a ne asigura ca exista manuale de buna calitate si livrate la timp. Momentan ce se va discuta in Guvern saptamana aceasta este schimbarea statutului juridic al Editurii Pedagogice din regie autonoma in societate comerciala si aici evident nu avem nici o problema. Mai departe modul cum vor fi incredintate contractele pentru manuale depinde evident de respectarea legii achizitiilor publice si aici cuvantul cel mai important il are Autoritatea Nationala pentru Achizitii Publice (ANAP).

Ce este important de spus este ca si daca Editura Pedagogica va fi o societate comerciala cu capital de stat va trebui sa respecte legea achizitiilor publice si toate achizitiile ei se vor face pe baza concurentiala prin licitatii publice, deci in esenta un proces de licitatie publica va trebui sa existe in orice situatie.„, a precizat miercuri, 20 septembrie, pentru HotNews.ro Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, intrebat cum comenteaza afirmatiile ministrului Educatiei ca nu va mai fi o competitie intre edituri, ci o competitie intre autori.

  • Reporter HotNews.ro: Nu considerati ca este afectata concurenta prin faptul ca aceasta Editura va realiza manualele scolare la solicitarea directa a Ministerului Educatiei? Nu va fi un monopol? Nu dispar celelalte edituri?

„Legea achizitiilor publice permite incredintarea unor contracte fara licitatie catre o societate comerciala subordonata, cu conditia ca acea societate sa desfasoare exclusiv activitatea respectiva, deci sa nu aiba si activitati si pe piete concurentiale, dar dincolo de ce spune legea achizitiilor publice trebuie sa tinem cont de faptul ca exista agenti economici care opereaza pe aceasta piata de ani de zile si excluderea lor de pe piata, daca se va ajunge la asa ceva, trebuie sa fie bine justificata. In limbajul nostru aceasta s-ar numi un esec de piata – adica ar trebui sa aratam ca piata nu functioneaza bine in domeniul respectiv si de aceea este nevoie de o preluare a activitatii de o companie a statului. Dar nu suntem inca la aceasta faza.

Momentan discutam numai de schimbarea formei juridice. Si este foarte bine sa existe o editura de stat care sa fie o ancora pentru sistem, deci nu vad nimic rau in partea asta.

Pregatim lucrurile pentru luna septembrie a anului viitor. Tinta noastra comuna este ca la anul elevii sa aiba manuale bune, dar sa fie si disponibile la inceputul anului scolar. Exact cum vom ajunge la aceasta tinta cred ca ne vom hotari in urmatoarele zile.„, a spus Chiritoiu.

  • Reporter HotNews.ro: Si daca Guvernul adopta o Hotarare ca toate manualele scolare sa fie produse de aceasta companie?

Guvernul va adopta solutia pe care o crede potrivita pe baza avizelor pe care le primeste de la institutii relevante cum suntem noi, cum este ANAP, cum e Ministerul Justitiei”, a declarat presedintele Consiliului Concurentei.

  • Reporter HotNews.ro: Ati da un aviz favorabil?

„Noi suntem obligati in 5 zile de la momentul in care primim un proiect de act normativ din partea Guvernului sa emitem un aviz si evident ca asta vom face, dar nu are rost sa speculam mai departe”, a mai spus seful Consiliului Concurentei.

  • Proiect: Editura Didactica si Pedagogica va fi reorganizata si va realiza manualele scolare la solicitarea directa a Ministerului Educatiei Nationale

Regia Autonoma Editura Didactica si Pedagogica va fi reorganizata si se va numi Societatea Editura Didactica si Pedagogica SA, care va avea ca scop indeplinirea strategiei nationale privind editarea manualelor scolare, prevede un proiect de Hotarare de Guvern pus in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Educatiei.

Potrivit proiectului, Societatea Editura Didactica si Pedagogica SA ar urma sa fie societate comerciala pe actiuni cu capital integral de stat si „de interes national”, in subordinea Ministerului Educatiei. Astfel, societatea va avea drept scopt „indeplinirea strategiei nationale privind editarea manualelor scolare”.

„Societatea Editura Didactica si Pedagogica SA are ca obiect principal de activitate editarea de: manuale scolare pentru invatamantul prescolar, primar, gimnazial, postliceal si universitar, in limba romana si in limbile minoritatilor nationale, de lucrari pentru invatamantul prescolar; manuale pentru scoli profesionale si de maistri; tratate, lucrari de metodica si de pedagogie; lucrari in sprijinul invatamantului pentru perfectionarea profesorilor si pentru activitati individuale ale elevilor si studentilor, originale si traduceri din alte limbi; materiale grafice in domeniul mijloacelor de invatamant, precum si alte lucrari necesare invatamantului”, prevede proiectul de HG.

Totodata, Societatea Editura Didactica si Pedagogica poate desfasura complementar si alte activitati conexe pentru realizarea obiectului sau de activitate.

„Societatea Editura Didactica si Pedagogica SA va realiza manualele scolare la solicitarea directa a Ministerului Educatiei Nationale, pe baza de contract”, prevede sursa citata.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro