Sari direct la conținut

Ce spune un raport al Consiliului Concurentei despre "baietii destepti": Doar dintr-o singura tranzactie, Hidroelectrica a pierdut circa 21 milioane de lei

HotNews.ro

Companiile de stat din sectorul energetic ar trebui sa fie obligate sa vanda energie in mod transparent prin OPCOM (n.red. bursa energiei) la cel mai bun pret, se arata intr-un raport al Consiliului Concurentei realizat impreuna cu Centrul Roman de Politici Economice (CRPE) si Societatea Academica Romana (SAR). Potrivit raportului, Hidroelectrica vinde energie prin contracte bilaterale la preturi mult mai mici decat cele de pe bursa. La un moment dat, Hidroelectrica a scos pe OPCOM o cantitate de energie de 1,7 Twh, aceasta fiind vanduta imediat catre Arcelor Mittal, la pretul de 138 lei/MWh, in conditiile in care pretul de piata era de 160 lei/MWh. Doar din aceasta tranzactie, Hidroelectrica a pierdut circa 21 milioane de lei, se arata in raport.

„Ni se pare firesc, de pilda, ca firmele de stat sa fie supuse legislatiei privind achizitiile publice, adica sa cumpere prin licitatie produse la cel mai mic pret pentru o calitate acceptabila, in asa fel incat managementul sa minimizeze costurile in beneficiul actionarului. Un principiu similar ar trebui sa se aplice si vanzarilor, adica firmele de stat sa fie obligate sa vanda cui da mai mult, ca sa ne asiguram ca firma de stat isi maximizeaza si veniturile (MECMA)”, considera Consiliul Concurentei. Ministerul Economiei a emis Ordinul nr. 445/2009 prin care producatorii de stat de electricitate sunt obligati sa vanda transparent, prin OPCOM, celui care ofera cel mai bun pret. Ordinul nr. 445/2009 se aplica companiilor de stat din sectorul energie, mai putin

Hidroelectrica, societatea care produce cea mai ieftina energie.

Ce mai arata raportul despre „baietii destepti”

  • De-a lungul timpului, Hidroelectrica a argumentat ca nu poate vinde electricitate pe OPCOM din cauza ca are nevoie de contracte pe termen lung, pentru a avea un cash-flow constant pe mai multi ani care sa-i acopere necesarul de investitii. Dar PCCB cu licitatie publica ar fi exact cadrul transparent in care Hidroelectrica ar putea scoate la licitatie un contract pe 5 ani, de exemplu.
  • Hidroelectrica are intr-adevar contracte incheiate netransparent intre 2002-2004, cele mai lungi fiind pe 10 ani, insa pe masura ce acestea expira electricitatea disponibila ar trebui vanduta prin OPCOM. In loc de aceasta, vechile contracte sunt prelungite la preturi putin mai mari, dar mult sub cele la care se tranzactioneaza pe OPCOM (chiar la jumatate).
  • In cele din urma, compania a scos pentru prima oara pe OPCOM o cantitate de energie de 1,7 TWh la sfarsitul lui 2008. „Cu toate acestea, tranzactia s-a derulat contrar spiritului in care a fost emis Ordinul nr. 445/2009, adica Hidroelectrica sa ofere pe OPCOM energie si sa vanda cui da mai mult.
  • In loc sa se intample asa, un cumparator (ArcelorMittal – Sidex) a venit cu o cerere de 1,7 TWh la care oferea un pret de 138 lei/MWh, iar Hidroelectrica a raspuns imediat ofertei, desi pretul pe piata pentru electricitate pe OPCOM la momentul respectiv era de cca 160 lei/MWh. Ce s-ar fi intamplat daca Hidroelectrica vindea in spiritul Ordinului nr. 445/2009? Cum pretul pietei era de 160 lei/MWh, Hidroelectrica ar fi putut cere un pret usor mai mic (sa zicem, 159 lei/MWh) si ar fi avut cerere din partea celor care cumparau oricum la 160, iar ArcelorMittal fie ar fi acceptat pretul, fie altii ar fi cumparat cantitatea respectiva de electricitate la pret mai bun pentru Hidroelectrica. In alte cuvinte, Hidroelectrica a pierdut (159-138)*1.000.000, adica 21 de milioane, doar din aceasta tranzactie.

Jumatate din contractele bilaterale au fost deja prelungite

Jumatate din contractele bilaterale incheiate de Hidroelectrica au fost deja prelungite pana in 2018. Este vorba de celebrele contracte incheiate cu statul roman de „baietii destepti” din energie. Informatia a fost confirmata chiar de directorul general al Hidroelectrica, Mihai David. Intrebat de HotNews.ro care este soarta acestor contracte bilaterale, David a spus ca jumatate din ele au fost renegociate si prelungite, doua se afla in justitie in vederea rezilierii, iar restul vor ramane asa cum sunt in prezent deoarece, in cazul acestora, nu s-a ajuns la nicio intelegere. Directorul Hidroelectrica a spus ca in momentul de fata sunt in derulare „in jur” de 14 contracte bilaterale, printre care se numara cele cu Alro, Energy Holding, Luxten Lighting si Electromagnetica. „Nu stiu sa va spun exact cate sunt”, a afirmat David la insistentele HotNews.ro.

Potrivit unor date furnizate de Hidroelectrica Ziarului Financiar, lista cuprinde 17 companii care iau direct energie hidro: Enel Muntenia, Enel Furnizare (Energie), CEZ Vanzare, CEZ Distributie, E.ON Furnizare, Luxten Lighting, Euro PEC, Electromagnetica, Alro, Energy Holding, Energy Financing Team, Alpiq Romenergie (EHOL Distribution), Alpiq Romindustries (Buzmann Industries), Elsid, Electrocarbon, Arcelor Mittal Galati si Compania Nationala a Huilei.

In cazul ArcelorMittal exista un contract valabil doar pentru 2010 de vanzare a unei cantitati de 1,7 TWh (terrawatt ora) de energie electrica la un pret de 138 lei MWh. Acesta nu este unul dintre renumitele contracte incheiate in perioada 2002-2004 la preturi preferentiale si care urmau sa expire in 2013-1014, precum contracte cu Alro, Energy Holding, Electromagnetica, Buzmann, Enol, Europec, Luxten Lighting si Elsid.

* „Pretul mediu al energiei vandute prin contractele bilaterale este de 125 lei/Mwh, in conditiile in care pretul de productie este de 93 lei/Mwh, iar pe piata libera 160 lei/Mwh”, spun surse din piata.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro