Cea mai nouă păpușă Barbie îl înfățișează pe David Bowie
Cea mai nouă păpușă Barbie îl înfățișează pe David Bowie, ediția limitată oferind un omagiu la jumătate de secol de la crearea personajului Ziggy Stardust, arată revista People, potrivit Mediafax.
Producătorul păpușii, compania Mattel a anunțat lansarea ediției limitate a păpușii Ziggy Stardust în onoarea celei de-a 50-a aniversări a lansării hitului “Space Oddity”.
Noua păpușă respectă caracteristicile personajului creat de Bowie având părul roșu, machiaj portocaliu și albastru, cercei argintii și unghii colorate în negru ca și cercul auriu pictat pe chip. Păpușa este îmbrăcată în costumul ”spațial” și are cizme-platformă roșii.
Concepția păpușii îl omagiază pe Bowie care “a fost, și continuă să fie, o prezență unică în cultura contemporană” și “a cărui transformare muzicală infuențează și inspiră în continuare”, potrivit unei declarații a celor de la Mattel.
În ultimii ani, păpușa Barbie a fost supusă de mai multe ori unor transformări experimentale care au avut scopul de a încerca să găsească un public mai larg. La începutul anului, Mattel a lansat variante ale păpușii cu părul împletit afro, cu forme mai pline și altele cu dizabilități. O variantă a păpușii a fost pusă în vânzare cu un scaun cu rotile, alta cu o proteză de picior. Compania a încheiat parteneriate și cu diferite case de modă precum Christian Dior, Givenchy, Vera Wang, Ralph Lauren și Oscar de la Renta, pentru a crea păpuși speciale.
David Bowie a fost cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet şi a câştigat numeroase premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy. Activ pe parcursul a cinci decenii şi cunoscut pentru reinventarea periodică a stilului său, Bowie este considerat un influent inovator în muzică. David Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie şi literatură. El a fost, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără „Space Oddity” (1969), „The Man Who Sold the World” (1970), „Aladdin Sane” (1973), „Station to Station” (1976), „Let’s Dance” (1983), „The Buddha of Suburbia” (1993) şi „Earthling” (1997). Albumele starului britanic s-au vândut în peste 150 de milioane de copii pe plan mondial. Ultimul material discografic, al 28-lea din carieră, intitulat „Blackstar”, a fost lansat pe 8 ianuarie 2016, ziua în care artistul a împlinit vârsta de 69 de ani.
Barbie – pe numele complet Barbie Millicent Roberts, din oraşul fictiv Willows din Midwest, SUA – a fost creată într-o perioadă în care jucăriile pentru fetiţe le învăţau pe acestea că pot fi doar mame şi casnice, în timp ce cele pentru băieţei le permiteau acestora să viseze că pot ajunge orice, de la astronauţi la medici chirurgi.
În 1965, cu patru ani înainte ca Neil Armstrong să păşească pe Lună, a fost lansată păpuşa Barbie astronaut.
Explicând motivul pentru care păpuşa arată mereu tânără, Lisa McKnight, senior vice-president şi global general manager pentru brandul Barbie, a declarat: „Este o tânără femeie, este independentă şi îşi urmează carierele”. Barbie a fost folosită pentru a le învăţa pe tinere că pot crede în ele şi că trebuie să ignore stereotipurile legate de gen. Iar, în prezent, le vorbeşte direct fetelor despre viaţă şi subiecte importante.
În 2018, pentru a marca cea de-a 60-a aniversare, brandul a lansat o campanie dedicată fetiţelor, care continuă şi anul acesta, pentru a elimina aşa numita „breşa de visare” („Dream Gap”) – un fenomen bazat pe dovezi potrivit cărora şase ani ar fi vârsta medie la care micuţele încetează să mai creadă că pot face şi pot fi orice.