Sari direct la conținut

Cele mai bune seriale lansate recent: „Shogun”, „Ursul” și o miniserie Netflix sunt printre marii favoriți la Premiile Emmy

HotNews.ro
Hiroyuki Sanada e Toranaga in noul serial „Shogun”, Foto: Disney
Hiroyuki Sanada e Toranaga in noul serial „Shogun”, Foto: Disney

Serialele „The Bear” și „Shogun” difuzate de Disney+, precum şi „Baby Reindeer” de pe Netflix sunt considerate marile favorite la nominalizările pentru Premiile Emmy ce vor fi anunțate miercuri, relatează agenția AFP și revista Variety, citate de News.ro.

Premiile vor fi decernate în cadrul celei de-a 76-a gale a Premiilor Emmy, care recompensează anual cele mai bune seriale produse de Hollywood. Anul acesta însă a avut loc o situație neobișnuită, 2024 având două gale Emmy.

Acest lucru se datorează faptului că gala pentru 2023 a fost amânată din cauza grevei duble care a paralizat Hollywood anul trecut și s-a încheiat oficial abia în decembrie. Astfel, a 75-a gală a Premiilor Emmy a avut loc în ianuarie anul acesta, ea premiind serialele lansate între 1 iunie 2022 și 31 mai 2023.

Marii câștigători au fost serialele Succesion, The Bear și Beef, care au plecat acasă cu cele mai râvnite premii.

Gala cu numărul 76, ce va avea loc pe 15 septembrie, va premia cele mai bune seriale ce au fost difuzate între 1 iunie 2023 și 31 mai 2024.

Analiștii se așteaptă ca serialul „Ursul” să plece din nou acasă cu mai multe Premii Emmy

Serialul The Bear („Ursul”), o scufundare epuizantă şi plină de evenimente în culisele bucătăriei unui restaurant din Chicago a făcut senzaţie cu primul său sezon, care a câştigat nu mai puțin de 6 premii la gala din ianuarie.

El este produs de televiziunea americană FX pentru platforma de streaming Hulu, însă în Europa poate fi văzut pe Disney+ întrucât cele două companii fac parte din portofoliul larg al Disney.

Al doilea sezon rafinează această reţetă câştigătoare: magazinul original de sandvişuri îşi continuă transformarea într-un stabiliment cu stele Michelin. Serialul prezintă, de asemenea, un episod antologic, Fishes, care urmăreşte dezastrul banchetului de o oră al unei familii aflate în mijlocul unei psihodrame.

În ciuda temelor sale mai puţin amuzante – doliu, dependenţă, moarte – și neobișnuite pentru Disney, Ursul este totuşi clasificat drept o comedie de către gigantul american al divertismentului.

Serialul, al cărui al treilea sezon tocmai a fost lansat, se va confrunta la noua gală a Premiilor Emmy cu rivali din zona comediei precum Hacks, Abbott Elementary, Only Murders in the Building şi Curb Your Enthusiasm.

„Shogun”, printre marii favoriți la categoria serialelor de dramă

Produs și difuzat tot de FX, deci disponibil în streaming pe Disney+ în România, Shogun transportă telespectatorii în Japonia secolului al XVII-lea.

Bazat pe romanul istoric al britanicului James Clavell, un succes literar în anii 1970, serialul este unul dintre marii favoriţi ai categoriilor dramatice din acest an. Romanul lui Clavell „a fost steaua noastră călăuzitoare”, au declarat cei doi creatori ai serialului într-un interviu exclusiv acordat HotNews.ro înainte de premiera sa.

Shogun a reușit un lucru tot mai rar în ziua de azi: să fie apreciat atât de către criticii de film, cât și de publicul larg, după cum arată recenziile și notele de pe site-urile de specialitate precum Rotten Tomatoes sau IMDb.

Această frescă epică „are toate atuurile în materie de actorie, scenariu şi regie”, a rezumat Pete Hammond, editorialist al site-ului de specialitate Deadline, într-un interviu acordat AFP.

Serialul ar trebui, de asemenea, să conducă cursa în mai multe categorii tehnice, potrivit lui Hammond. În special, ar trebui să se confrunte cu ultimul sezon din saga The Crown, despre familia regală britanică.

„Baby Reindeer”, miniseria care a făcut furori pe Netflix

Dintre miniserialele cu un sezon, Baby Reindeer („Micuțul meu ren”) a ajuns la un statut fenomenal, depășind toate așteptările Netflix privind numărul de ore de vizionare și intrând inclusiv în clasamentul top 10 al celor mai populare seriale în limba engleză produse vreodată de compania americană de streaming, înainte de a fi devansat de cel mai nou sezon al Bridgerton.

În Baby Reindeer comediantul scoţian Richard Gadd povesteşte cum a căzut pradă unei femei cu o tulburare psihiatrică, care a reuşit să se strecoare în fiecare colţ al vieţii sale şi să-i transforme viaţa într-un iad.

Prezentat ca o „poveste adevărată”, serialul a generat controverse: o britanică care ar fi inspirat personajul hărţuitoarei a fost agresată pe reţelele de socializare şi a dat în judecată Netflix pentru defăimare. Ea solicită despăgubiri în valoare de 170 de milioane de dolari.

Este greu de spus dacă această controversă poate afecta serialul, care urmează să se confrunte cu rivali precum Fargo, True Detective, Ripley şi Lessons in Chemistry.

Nominalizările vor fi anunţate oficial miercuri la Los Angeles, ora 8.30am (3.30pm GMT). Din acel moment, alegătorii de la Hollywood vor avea la dispoziţie o lună pentru a viziona serialele nominalizate, înainte de a-şi exprima votul.

INTERVIURILE HotNews.ro