Sari direct la conținut

Cine va fi președintele PDL?

Contributors.ro
Miron Damian, Foto: Contributors.ro
Miron Damian, Foto: Contributors.ro

Știu că e tentant să răspundeți ”Tot Boc! Culcă-te la loc!”, fie și doar de dragul rimei, dacă nu al evidenței. Trecând de glumă, știu și eu foarte bine cine a fost ales președinte la congresul de azi. Dar lucrurile nu sunt atât de evidente, iar întrebarea rămâne valabilă, deși ar trebui mai întâi să explic ce anume întreb.

Poate ar ajuta un exemplu. Diverse instituții (Președinte sau Parlament) organizează din când în când o zi a porților deschise. Uneori, vizitatorii – copii, de exemplu – au prilejul să se joace de-a parlamentul, și o fac cu toată grija și sobrietatea de care sunt în stare. Stau în bănci și la prezidiu, țin discursuri, votează. Apoi vin oamenii mari și le iau locul, ei sunt cei care adoptă legi, numesc guverne etc. Prin urmare, ei sunt parlamentul real; ceilalți, copii, doar se joacă – oricât de atent și de sobru ar face-o, e doar o joacă. La fel, un președinte trebuie să-și conducă partidul în alegeri, să câștige eventual șefia executivului (unul din cele două posturi, în cazul ciudat la României) și să-și numească în demnitățile politice oamenii din echipă. Acesta e rolul președintelui de partid în sistem parlamentar, dacă nu și-l poate îndeplini atunci e președinte doar cu numele, nu e într-o situație fundamental diferită de copii care se joacă în sala parlamentului.

Cum spuneam, știu că dl Boc a câștigat la acest congres. La fel cum știu că se confruntă cu cereri insistente din partea partidului și a șefului statului să renunțe la postul de premier. Acum, trebuie spuse două cuvinte despre motivele acestor presiuni. Dl Boc a fost un premier ”de comitet” în partidul său, a dat și bani organizațiilor locale, n-a forțat adoptarea detestatelor principii de integritate, nu s-a certat cu nimeni, nici măcar cu dl Blaga. Iar partidul tocmai l-a sprijinit categoric la conducerea lui. La fel, nu avem niciun motiv vizibil de ruptură între șeful Executivului de la Victoria și cel de la Cotroceni. Și dl Băsescu l-a sprijinit categoric pe dl Boc în competiția cu Vasile Blaga. Și atunci de ce nu-l mai vor nici unul și nici ceilalți la conducerea guvernului?

Răspunsul e evident, ni-l spun și oameni din partid și președintele însuși și orice sondaj de opinie. Dl Boc nu se bucură de încrederea populației. Ca să folosim un termen blând. În realitate premierul actual este detestat cu sete, pe scară largă. Motivul e la fel de evident. Dl Boc a condus guvernul într-o perioadă de criză – să nu uităm că aceasta a lovit pentru început, foarte dur, sectorul privat -, tot guvernul Boc este cel care a redus apoi salariile și cheltuielile publice, decizii care au afectat serios bunăstarea unui număr mare de oameni. Bun, ca să fac o paranteză, nu mă intreseaza aici dacă e corect ca dl Boc să fie învinovățit pentru toate astea. E complet irelevant. Constat doar o stare de fapt existentă în rândul alegătorilor: dacă nu e învinovățit atunci e asociat cu toate problemele astea, iar asta are același efect asupra încrederii și intenției de vot. Trebuie spus că e o reacție mai degrabă emoțională – sunt convins că sunt foarte puțini oameni care să nu fi auzit de criză sau să creadă că premierul s-a trezit într-o zi nervos și a decis să taie din salarii ca să se calmeze. Mai trebuie spus că e normal să fie o reacție emoțională; de fapt, ce e complet irațional este să crezi că un om ar putea să stea și să gândească foarte calm și rațional la cauzele și resorturile economice ale deciziilor guvernamentale, după ce tocmai și-a pierdut în cazul bun 25% din venit iar în cazul rău slujba, sau afacerea la care o muncit ani de zile și la care are încă datorii.

Revenind la discuție, în aceste condiții premierul e sub o mare presiune să lase locul altuia. Problema dlui Boc este următoarea: dacă renunță la conducerea guvernului atunci nu mai are nicio șansă să scape, în timp util, de această asociere care îi toacă serios cota de încredere. Va rămâne cu tot acest bagaj negativ pe care l-a acumulat până acum. Cu atât mai mult dacă cu alt premier, oricine va fi acesta în 2012, nivelul de trai va începe să urce, ceea ce e foarte plauzibil. Oamenii se vor întreba, pe bună dreptate, de ce nu a fost numit premier în locul dlui Boc de la bun început! Un ex-premier Boc nu va putea fi o locomotivă a partidului în alegeri, din contră. Ultimul lucru pe care l-ar vrea votanții în 2012 e să-și amintească de criză, scădere, reduceri, tăieri etc. și să voteze ca să-l readucă în postul de premier pe cel asociat cu toate astea. Oricum e de presupus că în 2012 guvernul nu va fi condus de un tehnocrat, ci de un ”tehnocrat” devenit om politic – avem precedente destule – sau chiar de un politician. (Ca să speculez mai departe, pot face un portret robot: are o relație veche și strânsă cu președintele Băsescu, are o imagine de tehnocrat, a avut mereu o cotă bună de încredere, și chiar a fost opțiunea inițială în locul dlui Boc). Premierul popular din 2012 va fi și locomotiva din alegeri, și favoritul la postul de premier după. În acest scenariu, conducătorul de facto al PDL va fi Traian Băsescu și cel pe care îl va numi premier pentru 2012, iar dl Boc va fi președinte de partid doar cu numele.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro