Sari direct la conținut

Când ar trebui să mergi la un consult neurologic? Semne care pot anunța probleme ale sistemului nervos

Smile Media
Când ar trebui să mergi la un consult neurologic? , Foto: Clinica Neuroaxis
Când ar trebui să mergi la un consult neurologic? , Foto: Clinica Neuroaxis

O serie de simptome cărora, de multe ori, suntem tentați să nu le acordăm prea multă atenție, punându-le pe seama stilului de viață și gândindu-ne că vor trece de la sine, pot fi, în realitate, primele manifestări ale unei afecțiuni neurologice grave. Diagnosticarea rapidă este crucială, în acest caz.

„Uit cam des, o fi de la oboseală, trebuie să mă odihnesc”, „mă doare capul de câteva zile, oare ce pastile să mai iau?” ori „iar mi-a amorțit mâna, cred ca am deficit de vitamine sau minerale” sunt trei exemple de posibile semne ale unor probleme neurologice și tot atâtea idei potențial greșite de soluționare la care apelăm, în loc să cerem ajutor de specialitate.

Medicii neurologi atrag atenția că este foarte important să cunoaștem semnalele de alarmă pe care ni le-ar putea trimite sistemul nervos și să mergem la consult neurologic fără întârziere, dacă manifestările persistă. Afecțiunile neurologice pot fi gestionate eficient numai printr-o diagnosticare timpurie și instituirea rapidă a tratamentului.

„Boli grave, precum demența sau scleroza multiplă, pot prezenta, la debut, simptome pe care poate tindem să le trecem cu vederea – tulburări de memorie minore în Alzheimer, amorțeli sau slăbiciune musculară în scleroza multiplă – sau să le asociem greșit. Doar un medic neurolog poate evalua corect aceste manifestări și poate pune un diagnostic de certitudine. Iar un consult de specialitate efectuat la timp, în primele stadii ale acestor boli, poate însemna încetinirea evoluției, ani în plus de viață normală, cu medicația adecvată. Întârziind consultul, permitem degradarea stării de sănătate, iar în aceste afecțiuni, procesul este ireversibil”, explică Dr. Dan Mitrea, medic neurolog în cadrul Clinicii Neuroaxis.

Simptomele care necesită evaluare neurologică sunt variate:

  • dureri de cap persistente sau cu debut brusc;
  • senzația de presiune în cap;
  • tulburări de memorie;
  • stări de confuzie;
  • probleme de concentrare;
  • tulburări de vedere;
  • tulburări de vorbire;
  • senzație de greață, în general fără vărsături;
  • amețeli, pierderea echilibrului;
  • slăbiciune sau rigiditate musculară;
  • tulburări de coordonare;
  • dureri de spate care iradiază în mâini sau picioare;
  • furnicături la mâini, picioare sau pierderea simțului tactil;
  • tremor, convulsii.

Aceste manifestări pot apărea în diverse combinații și pot anunța o gamă largă de boli neurologice: migrenă, demențe (în special Alzheimer), boala Parkinson, epilepsie, afecțiuni ale sistemului nervos periferic – neuropatii, nevralgii, miastenia gravis, afecțiuni neuroinflamatorii (precum scleroza multiplă), afecțiuni neuro-oncologice (tumori cerebrale).

„Nu trebuie să ne sperie orice durere de cap, însă recomand atenție la simptome, la frecvența cu care se repetă, la gravitate. Manifestările neobișnuite trebuie adresate medicului. Riscurile implicate de amânarea consultului în cazul bolilor neurologice sunt ridicate, iar complicații care pot apărea sunt semnificative”, a declarat Dr. Dan Mitrea.

Consultul neurologic implică anamneza – o discuție în care pacientul detaliază simptomele și istoricul medical personal și familial – și examinarea fizică. Pentru un diagnostic de certitudine, neurologul poate recomanda efectuarea unor investigații specifice – RMN sau CT, EEG, EMG. Acestea sunt non-invazive și nedureroase.

Articol susținut de Neuroaxis

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro