Colegiul Goethe, asaltat de romanii nemti. Strania explozie a etniei germane in Capitala si culisele unui scandal penal
Sursa foto: Agerpres
Actorul Mihai Calin sustine ca a depus plangere penala impotriva conducerii Colegiului German Goethe din Bucuresti si a parintilor care au dat declaratii notariale pe proprie raspundere ca sunt etnici germani, dar despre care spune ca nu le pot dovedi. Calin afirma ca a incercat sa isi inscrie copilul la Colegiu, dar ca nu mai prindea loc decat daca se declara de etnie germana. „Adica daca faceam un fals in acte publice, la fel ca trei sferturi dintre parintii care si-au inscris copiii aici”, sustine actorul. Directoarea Colegiului, Cristina Popa, a declarat pentru HotNews.ro ca are „dubii” referitor la etnia celor inscrisi, dar a precizat ca nimeni nu poate dovedi eventuale falsuri. „Anii trecuti erau cam 30 de etnici germani, anul acesta au fost 300”, a declarat ministrul Educatiei, Catalin Baba. El sustine ca ministerul „nu are cum sa spuna daca o persoana este etnic german sau nu”.
- „Procedura de inscriere la Colegiul German este un abuz”, a declarat pentru Hotnews.ro Asztalos Csaba, presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.
- Surse din sistem sustin ca platile ilegale pentru facilitarea intrarii in Colegiul German Goethe ajungeau anii trecuti la 5.000 de euro pentru si continuau pana la finalizarea studiilor.
Anul acesta, la Colegiul German Goethe din Capitala s-au inscris in prima etapa 125 de copii de etnie germana la clasa pregatitoare si 146 la clasa I. In etapa a doua, la clasa pregatitoare nu a mai ramas niciun loc, iar la clasa I au ramas 4 locuri pentru copii care nu sunt etnici germani. Motivul disputei de anul acesta este, in opinia parintilor si a conducerii Colegiului, schimbarea conditiilor de admitere. Anii trecuti eleviisustineau un testpentru a putea fi declarati inscrisi, in timp ce anul acesta testul a fost eliminat, iar inscrierea a fost etapizata: in prima etapa etnicii germani, in a doua – oricine doreste si nu este etnic.
O nota a Ministerului Educatiei le-a permis insa scolilor cu predare in germana materna ca in prima etapa de inscriere sa accepte „toti copiii ai caror parinti declara ca apartin minoritatii germane”. Parintii sustin insa ca lipsa unei legi a minoritatii ii da oricui posibilitatea sa se declare de orice etnie.
Conform metodologiei privind cuprinderea copiilor in clasa pregatitoare si in clasa I in anul 2012-2013, „pentru unitatile de invatamant cu predare in limba unei minoritati nationale (…), inscrierea copiilor apartinand minoritatii nationale respective se face in prima etapa de inscriere”, iar „in etapele urmatoare pot participa la inscriere, pe locurile disponibile, copiii care au alta limba materna decat limba respectiva”. De teama de a nu ramane fara un loc la aceasta scoala in etapa a doua, multi parinti au prezentat o declaratie notariala pe proprie raspundere ca sunt etnici germani, iar copiii lor au fost acceptati din prima etapa ca apartinand minoritatii germane, sustine Mihai Calin.
O nota de la MECTS – Originea acceptarii declaratiilor notariale pe proprie raspundere
Acceptarea de catre scoli a declaratiilor notariale pe proprie raspundere prin care parintii „dovedesc” ca apartin minoritatii germane este o prevedere care a aparut pe 5 martie, intr-o nota trimisa de Ministerul Educatiei catre scolile cu predare in limba germana materna. Nota a fost trimisa catre inspectoratele scolare din Bucuresti, Brasov si Cluj in ziua in care a inceput inscrierea copiilor in clasa I si in clasa pregatitoare.
- Ce spune nota: „In prima etapa de inscriere vor fi cuprinsi toti copiii ai caror parinti declara ca apartin minoritatii germane; consideram ca declaratia trebuie sa fie sustinuta de cel putin un document doveditor, dar unitatile de invatamant, pe baza experientei lor, decid asupra modului in care declaratia respectiva poate fi sustinuta”. Citeste aici nota integrala a Ministerului Educatiei
Plangere penala, sesizare la Guvern si la Presedintie impotriva Colegiului German Goethe
Mihai Calin
Foto: Agerpres
Mihai Calin, tatal unui copil care a terminat o gradinita in limba germana, a declarat pentru HotNews.ro ca a depus plangere penala, precum si o sesizare la Guvern si la Administratia Prezidentiala, impotriva conducerii Colegiului German Goethe si a parintilor care au dat declaratii notariale pe proprie raspundere ca sunt etnici germani, dar care in opinia sa nu au acte doveditoare ale acestei etnii.
„Am sunat la alte scoli din Sibiu cu predare in limba germana si mi s-a spus ca este nevoie de verificarea declaratiilor parintilor, prin acte doveditoare inclusiv de la biserica, si ca nu accepta doar declaratia parintelui, ca in Bucuresti”, a declarat acesta. Potrivit lui Mihai Calin, in prima faza erau doar 20 de copii etnici germani; dupa acceptarea declaratiilor notariale ca dovada a apartenentei etnice, numarul acestora a crescut la 146 pentru clasa pregatitoare si 125 pentru clasa I.
„Trei sferturi dintre declaratiile pe proprie raspundere sunt false. Problema este o bresa in legea minoritatii care nu exista si ca atare te poti declara de orice etnie. (…) In urma terminarii celei de-a doua etape de inscriere, au mai ramas 4 locuri libere. Reprezentantii Colegiului Goethe sustin, insa, ca le trebuie timp pana luni, 2 aprilie, sa dea raspunsurile inainte de intrarea in a III-a etapa”.
Un alt parinte, Olga Ghitac, sustine ca a incercat de asemenea sa isi inscrie copilul la Goethe. Intr-o declaratie pentru HotNews.ro, aceasta a sustinut ca „o secretara mi-a spus ca in fiecare an maximum 20% dintre cei inscrisi la aceasta scoala sunt etnici germani, deci sa revin direct in a doua etapa pentru ca sunt destule locuri pentru ceilalti copii. Dupa doua saptamani, am revenit la scoala pentru inscrierea in etapa a doua. Dar nu mi s-a spus decat atat: La ce ati mai venit, ca locurile au fost deja ocupate cu etnici”
„Eu aflasem inainte, din zvonuri, ca as putea semna o declaratie pe proprie raspundere in care sa spun ca sunt de etnie germana. Nu pot insa sa mint in halul asta. Asa ca ne-am dus la o scoala cu predare in romana, in conditiile in care copilul a urmat trei ani o gradinita in germana si i-am luat si meditatii, pentru ca noi nu vorbim in casa germana. Si atunci am zis sa nu aiba un handicap fata de ceilalti colegi de clasa”.
Cristina Popa, directorul Colegiului German Goethe: Am niste dubii, dar nici nu pot sa spun de cineva
Directorul Colegiului German Goethe, Cristina Popa, a declarat pentru HotNews.ro ca „problema etniei este foarte sensibila si nu o poate stabili exact nimeni, deci noi trebuie sa ne luam dupa niste documente pe care parintii le aduc. Noi nu avem autoritatea sa verificam dosare de etnie”.
Cele mai importante declaratii ale directoarei Colegiului Goethe:
- Noi suntem scoala de stat si trebuie sa respectam o lege, nu am hotarat noi nimic. Noi am mers, conform metodologiei, pas cu pas.
- Sunteti acuzata de mai multi parinti ca ati indemnat oamenii sa se declare la notar de etnie germana pentru a intra in prima etapa: Doamne fereste, nu au nicio dovada in sensul acesta si nici macar legea in sine nu i-a indemnat. Cand dau o declaratie pe proprie raspundere eu cred ca sunt toti maturi si o dau in cunostinta de cauza.
- Multi parinti stiu ca scoala, si prin memorii, si prin tot ce a intreprins, a pledat pentru test. Dar mai mult de atat nu am putut face, pentru ca suntem o scoala de stat si trebuie sa respectam pana la urma metodologia si ordinul ministrului.
- Dar nici nu avem autoritatea sa stabilim daca cineva e etnic sau nu e etnic. Asta chiar nu o poate face nimeni.
- Cum credeti ca s-a ajuns la un numar de 300 de copii de etnie germana anul acesta, de la 20-30 anii trecuti? Nu stiu, dar oricum nu e normal. Explicatia poate fi a societatii romanesti care se comporta… pentru ca nici legea, nici metodologia, nici nimeni nu obliga pe nimeni sa faca o declaratie. Ei au stiut ca in prima etapa trebuie sa se inscrie etnicii. Mai departe, fiecare cu constiinta lui.
- Deci si dumneavoastra aveti dubii ca printre acele declaratii sunt si unele false? Nu stiu sa va spun, m-as hazarda sa spun. Refuz si sa ma gandesc mai departe, pentru ca e un lucru foarte greu de stabilit. (…) Am niste dubii cum aveti dumneavoastra, cand exista un procent pe care il stim cu totii si care in cazul asta nu se verifica. Dar nici nu pot sa spun de cineva; nu am cum sa spun si nimeni nu are cum sa stabileasca lucrul acesta foarte exact.
- Veti sesiza instanta in acest caz? Nu, fiindca sunt declaratii notariale si acolo ti se citeste clar ce faci, nu esti inconstient. Toti specialistii spun ca intr-o judecata declaratia notariala e la fel de valabila ca orice alt inscris. Deci un act doveditor nu e mai presus de o declaratie notariala, care inseamna o raspundere la fel de mare.
- De ce nu ati decis ca parintii sa sustina aceasta declaratie notariala si cu cel putin un alt document doveditor? Din punct de vedere legal, nu se poate. Vazand dosarele care erau atat de diferite, nu se poate stabili. Si atunci, Consiliul de Administratie a decis ca totusi scoala nu isi poate asuma aceasta raspundere in a stabili o etnie sau alta in functie de un document sau altul. Nu exista niciun document care sa consemneze etnia.
- Regulile de inscriere au fost schimbate la trei zile dupa ce au inceput inscrierile? Intr-adevar au fost doua recomandari diferite ale MECTS, dar tot sub presiunea parintilor. S-a mers intai pe aceasta recomandare, ca pe baza experientei scoala poate cere acte doveditoare, dar apoi cand au inceput reclamatiile ca nu ai autoritatea sa faci asa ceva ni s-a trimis fragmentul din Constitutie ca nu putem face. Deci a fost o a doua nota de la MECTS pe 7 martie.
- Lucurile sunt foarte sensibile in ce priveste etnia si eu am sesizat prin memorii ca e foarte greu de impovarat scoala sa ia o asemenea decizie. Dar realitatea cealalta este ca nici oamenii nu reactioneaza firesc. Daca ceri act doveditor reclama la CEDO ca nu ai dreptul, daca nu ceri e cealalta parte, pentru ca lucrurile sunt vulnerabile cand nu exista o lege exacta. Dar cred ca am fi fost mai vulnerabili daca incepeam noi sa cercetam asa familiile oamenilor si pana la urma tot nu ieseam la un rezultat concret, ca nu ai cum.
- De anul trecut, eu va garantez ca eu am organizat testul de intrare in Colegiu. Conducerea scolii a iesit total din comisie, iar presedintele comisiei a fost un profesor din Germania, responsabilul de la Koln pe Romania, care a avut in mana toata aceasta comisie.
- Intr-adevar anul trecut nu a existat nicio acuzatie (de fraudare a testului si de plati informale – n.red.). Anii ceilalti nu pot sa-i judec si eu pot sa spun doar ce s-a intamplat anul trecut.
Csaba Asztalos, presedintele CNCD: Sistemul de dovedire a etniei germane prin declaratie pe proprie raspundere este nelegal si este un abuz
Csaba Asztalos
Foto: Agerpres
Contactat de HotNews.ro, Csaba Asztalos, presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), a declarat ca germanii, ca minoritate, au prioritate la inscrierea in acest Colegiu German cu predare in limba germana materna. „Dar sistemul de dovedire a etniei germane prin aceasta declaratie pe proprie raspundere este nelegal si este un abuz„, sustine Asztalos.
„Comunitatea germana este recunoscuta in Romania si are dreptul sa invete in limba materna, dar este discutabila introducerea drept criteriu de selectie dovedirea etniei printr-o declaratie notariala pe proprie raspundere. In primul rand, simpla declaratie ca te recunosti neamt sau roman nu este suficienta pentru stabilirea apartanentei la o comunitate, asta zice si Conventia europeana pentru protectia minoritatilor nationale care precizeaza ca pe langa acest fapt trebuie sa ai cunostinte de limba, de cultura, samd. Deci simpla declaratie nu este suficienta pentru a fi trecuta drept criteriu de inscriere. Aceeasi situatie se intalneste si in cazul romilor: se dau declaratii sau certificate ca esti rom, de la ONG-uri, doar ca sa te inscrii pe locuri speciale. Si aici exista un abuz”.
Intrebat cine si unde poate fi sesizat acest abuz, presedintele CNCD a explicat ca, „daca este o problema de criterii si se spune ca acestea reprezinta o discriminare, sesizarea in acest caz poate fi facuta la noi (la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii – n.red.). Dar daca este o problema in sensul in care se solicita declararea etniei, avem legea protectiei datelor personale care interzice expres o astfel de solicitare. Deci nu poti sa faci o astfel de cerere, eu nu am obligatia ca cetatean roman sa imi declar etnia”.
„Daca un parinte este nemultumit, el poate merge in instanta sa conteste procedura de inscriere in Colegiul German. Si spune: inscrierea nu s-a facut pe criterii obiective, s-a facut pe criterii de etnie, rog sa anulati si sa refaceti inscrierea. Eu cred ca este o fapta de discriminare. Dar instanta este competenta in aceasta problema; noi putem sa dam un punct de vedere, dar nu am putea sa dam o dispozitie de repunere in situatia anterioara ca sa se reia toata procedura. Doar instanta ar putea sa modifice starea de fapt”, a precizat Csaba Asztalos.
„El ataca in primul rand modalitatea in care s-a atestat apartenenta unei persoane sau a alteia la etnia germana, spunand ca nu este relevanta si este ilegala; pentru ca nu este suficient sa spui ca tu esti german daca nu dovedesti si prin alte mijloace ca apartii acestei comunitati, altfel intram intr-un abuz. Si aici este un abuz”.
Presedintele Consiliului a declarat ca institutia pe care o conduce nu a fost sesizata in acest caz. „Ministerul Educatiei si Inspectoratul Scolar ar trebui sa intervina si sa dispuna o investigatie la Colegiul German si sa stabileasca criterii foarte clare. Cei care intr-adevar sunt germani au dreptul sa invete in limba materna. Dar pentru cei care nu sunt germani si doresc sa invete in limba germana sa fie criterii foarte clare, obiective, nu legate de posibilitatea de a te declara german”, a sustinut Csaba.
Acesta a explicat ca atunci „cand se naste un copil, se da o declaratie si la primarie, si la spital, unde se intreaba: religia, nationalitatea, etnia, samd. Daca atunci l-ai declarat neamt, esti neamt. Eu mi-am declarat copiii maghiari. Acolo parintele are posibilitatea, daca doreste, sa declare copilul de o etnie sau alta. Daca institutia de invatamant ar solicita un extras din acea declaratie, ar putea fi un inceput de proba pentru etnie, mult mai edificator decat declaratia notariala.
Nu inteleg de ce Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si MECTS nu au adoptat masuri pentru a raspunde cererilor mari pentru a invata in clase cu predare in limba germana. De ce nu extind aceste capacitati? De ce trebuie sa avem in fiecare an acest circ? Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti trebuie sa infiinteze si alte clase cu predare in limba germana sa satisfaca aceasta cerinta pe piata educationala”, a continuat Csaba Asztalos.
Cristian Alexandrescu
Foto: Agerpres
Cristian Alexandrescu, inspectorul scolar general al municipiului Bucuresti: Procedura de inscriere este facuta corect
Contactat de HotNews.ro, inspectorul scolar general al Municipiului Bucuresti, Cristian Alexandrescu, a declarat ca nu poate demara o ancheta legat de apartenenta sau nu la o etnie pentru ca legea nu permite acest lucru. „Eu pot sa demarez o ancheta asupra modalitatii in care se face inscrierea”, sustine Alexandrescu, precizand ca „procedura este facuta corect la Colegiul German”.
- Nu exista niciun document oficial in Romania din care sa se poata verifica apartenenta sau nu la o minoritate.
- Liceul Goethe are un numar de 200 de locuri in care primeam cu prioritate cetatenii care apartin minoritatii germane, urmand ca in cazul in care mai raman locuri sa vina si alte persoane care vor sa studieze in limba germana.
- Eu eram obligat chiar si la o declaratie verbala a unei persoane ca apartine etniei germane, sa iau ca atare declaratia respectiva.
- Legea nu-mi permite ca eu sa verific etnia si nu exista in momentul acesta stipulat undeva care sunt acele documente care atesta apartenenta sau nu la o etnie, pentru ca inca nu exista legea minoritatilor
- Ceilalti parinti trebuie sa dovedeasca faptul acesta (ca ar fi fost depuse declaratii pe proprie raspundere ilegale – n.red.). Daca au cerut in instanta sau undeva sa se dovedeasca, asta este optiunea domniilor lor.
- Nu pot sa demarez o ancheta legat de apartenenta sau nu la o etnie. Eu pot sa demarez o ancheta asupra modalitatii in care se face inscrierea.
- Procedura este facuta corect la Colegiul German. Adica s-au respectat termenii si prevederile din metodologie. Procedura a fost respectata de catre scoala
Ministrul Educatiei, Catalin Baba: Anii trecuti erau cam 30 de etnici germani, anul acesta au fost 300
Catalin Baba
Foto: Agerpres
La finalul saptamanii trecute, ministrul Educatiei Catalin Baba declara in cadrul unei conferinte ca „in anii trecuti erau cam 30 de etnici germani, anul acesta au fost 300. Sunt declaratii pe propria raspundere. Ministerul Educatiei nu are cum si nici nu e sarcina lui sa spuna daca o persoana este etnic german sau nu este etnic german”.
„Din toamna anului viitor – ca si aici este vorba pana la urma de resursa umana – vom deschide clase in limba germana pentru cei care nu sunt etnici germani. Din moment ce exista o cerere, cred ca ministerul trebuie sa faca o chestiune de bun simt si sa deschida un invatamant in limba germana pentru persoanele care nu apartin minoritatii germane. Asta este ceea ce poate sa faca ministerul”, a sustinut Baba, precizand ca „putem sa ne gandim la doua, trei clase pregatitoare”.
„Nimeni nu poate sa vina sa va conteste dreptul dvs. de a spune ca sunteti etnic german sau etnic altceva”, a continuat ministrul Educatiei. Potrivit Institutului National de Statistica (INS), datele preliminare ale recensamantului din 2011 indica un numar de 1.110 etnici germani in Bucuresti.
Citeste si: