Sari direct la conținut

Comisarul european pentru justitie, despre "dreptul de a fi uitat" pe Internet: "Poate fi solicitat in anumite conditii"/ "Nu afecteaza libertatea de exprimare si nu conduce la cenzura"

HotNews.ro, EurActiv.ro
Martine Reicherts, Comisar european pentru Justitie, Foto: Comisia Europeana
Martine Reicherts, Comisar european pentru Justitie, Foto: Comisia Europeana

Martine Reicherts, recent numita Comisar european pentru Justitie, a explicat luni, 18 august, intr-un discurs sustinut la Lyon ca decizia Curtii Europene de Justitie legata de dreptul cetenilor de a solicita stergerea anumitor informatii personale din mediul online nu afecteaza in niciun fel libertatea de exprimare si ca nu conduce la cenzura, asa cum au fost formulate critici, recent. Context: in luna august unele publicatii, inclusiv Wikipedia, au anuntat ca multe informatii au fost eliminate din motorul de cautare Google, ca urmare a aplicarii deciziei CEJ.

Aceasta, in contextul in care la nivelul UE au loc negocieri, de doi ani si jumatate, asupra reformei regulilor de protectie a datelor personale.

„Fiecare caz va trebui evaluat in parte. Vor trebui luati in calcul factori precum tipul informatiei la care se refera solicitarea, importanta pentru viata privata a individului si interesul publicului de a avea acces la aceasta informatie. Rolul pe care il joaca persoana solicitanta in spatiul public poate fi de asemenea relevant”, a mai spus aceasta.

Decizia recenta a Curtii Europene de Justitie nu da cale libera persoanelor si organizatiilor sa elimine de pe web un anume continut, doar pentru ca nu le este convenabil, a explicat Martine Reicherts, in cadrul unui discurs sustinut la Lyon, in data de 18 august.

„Ce spune, de fapt, Curtea, despre „dreptul de a fi uitat”? Spune ca indivizii au dreptul sa solicite companiilor care opereaza motoarele de cautare sa elimine linkurile care contin informatii personale despre ei – in anumite conditii. Aceasta inseamna, atunci cand informatiile sunt incorecte, inadecvate, irelevante, expirate sau in exces – raportat la scopurile procesarii de date. Curtea a precizat explicit ca „dreptul de a fi uitat” nu este unul absolut, ci intotdeauna va trebui pus in balanta cu alte drepturi fundamentale, cum sunt libertatea de exprimare si libertatea presei – care, apropo, nu sunt nici ele drepturi absolute”, a subliniat Comisarul european.

Citeste articolul integral pe EurActiv.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro