Compromis sau capitulare

Doua luari de pozitie se confrunta in aceste zile in spatiul public, dupa ce Traian Basescu a oferit, joi seara, o serie de explicatii de ordin legal referitoare la numirea noilor procurori sefi. In esenta, presedintele a girat toate propunerile premierului Victor Ponta, a spus ca netransparentii lui Ponta sunt foarte buni, dar ca netransparentii lui Pivniceru erau rai, a aruncat la cos procedura ceruta de UE si s-a zbarcit putin cand a fost intrebat daca a vorbit despre asta la Bruxelles. Care sunt, asadar, cele doua tipuri de atitudine dupa iesirea presedintelui si, mai ales, cine are dreptate?

• O tabara sustine ca presedintele a salvat ce se mai putea salva din aceste institutii cheie (Parchet General, DNA, DIICOT), realizand totusi un miracol daca tinem cont ca se afla intr-o marja de negociere extrem de ingusta. Are puteri limitate, legitimitate redusa dupa votul de la referendum. In continuare, corul pragmaticilor spune ca trocul Basescu-Ponta se bucura de girul Comisiei Europene, in ciuda unor clarificari facute, e drept, la nivel de purtator de cuvant. Mark Gray a precizat ca Bruxelles-ul n-a renuntat la procedura si ca oficialii europeni n-au purtat discutii in acest sens cu Traian Basescu sau cu Victor Ponta. Cei care sugereaza ca exista totusi un acord tacit din parte CE vin cu observatia ca nici un oficial european n-a intervenit public pentru a denunta negocierea politica a functiilor de procurori sefi din Romania. Adeptii real-politik-ului sustin ca prin manevrele sale la numirea noilor procurori sefi, presedintele a reusit sa provoace dispute intre PSD si PNL . Fisura aparuta in USL se va tot adanci de acum incolo, mai spun adeptii tot mai dezorientati ai sloganului „Basescu are mereu un plan”. Mai exista o categorie restransa din tabara pragmaticilor, in general oameni din sistem, care sustin ca situatia externa nu mai permitea nici o zi de interimat in justitie deoarece eram priviti tot mai prost afara si ca, la nivel inalt, nu se mai putea face un pas din cauaza unei probleme care, in loc sa fie rezolvate, se tot amana generand instabilitate. In fine, la capatul argumentatiei in favoarea marelui compromis gasim, ca de obicei, interesul national. In numele lui, Traian Basescu si-ar fi sacrificat ultimele resurse de credibilitate pentru a atinge o tinta nobila, aceea de a salva ce se poate din institutii amenintate de gigantul USL. Pentru scurt timp am fost, la randul meu, sedus de toate aceste argumente, fiind servit si cu alte cateva minciuni descoperite intre timp.

• Cea de-a doua tabara este compusa din cei care cred ca presedintele Traian Basescu a capitulat, a renuntat sa se mai bata pentru independenta justitiei, acceptand sa intre in fratia politicienilor care doresc reluarea controlului asupra procurorilor. Astazi, impartasesc tot mai convins aceasta opinie. Da, legea spune ca ministrul justitiei propune si presedintele numeste, dar nimic nu-l impiedica pe Traian Basescu sa ceara mai departe respectarea unui principiu: nu negociem justitia la taraba! A, ni se spune ca orice procedura poate fi manipulata, dovada mascarada de concurs organizat de Pivniceru, soldat cu doua propuneri catastrofale. Adevarat, dar numai si numai gratie derularii unei proceduri am aflat si noi, cetatenii de rand, o multime de lucruri. Am avut ocazia sa constatam ca magistratii seriosi n-au incredere in ministrul justitiei, din moment ce numele mai de soi n-au dat buzna la concurs. Am aflat apoi ca ministrul a preferat cei mai slabi procurori dintr-o lista unde figurau totusi si CV-uri mai bune. Ce vreau sa spun aici este ca transparentizand procesul de selectie, publicul afla si poate sa judece deciziile importante avand toata informatia pe masa. Ministrul nu scapa de responsabilitate, acoperindu-se cu un simulacru de concurs, cum fals sustine astazi Basescu atunci cand explica de ce s-a renuntat la procedura. Dimpotriva, ministrului ii cresc responsabilitatile deoarece trebuie sa explice de ce x si nu y. Renuntand complet la criterii, la exigente, la competitie, se deschide larg poarta catre arbitrar   si decizie discretionara. Ponta nu explica de ce-l pune pe colegul sau de facultate, Tiberiu Nitu, la Parchetul General, desi a fost respins o data, iar prima prestatie in fata CSM-ului care i-a dat aviz negativ a fost lamentabila. Nimeni nu afla cum si de ce au fost alesi acesti procurori in spatele cortinei, de ce ei si nu altii. De ce Kovesi la DNA, care azi reprezinta Guvernul Ponta la Comisia Europeana? De ce nu unul din procurorii performanti, sa zicem Doru Tulus, Mariana Alexandru sau Lucian Papici, cum sugereaza pe buna dreptate Daniel Morar?

Cateva argumente ca Traian Basescu a capitulat

• Iata ce spunea Traian Basescu imediat dupa alegeri, pe data de 4 ianuarie, in timpul unei sedinte la CSM: „E si un moment dificil pentru ca e o expectativa asa, oare ce se va intampla. Nu se va intampla nimic din punct de vedere al justitiei. Nimeni nu va negocia independenta judecatorilor de dragul pacii politice”, i-a asigurat presedintele Basescu pe membrii CSM. „Mai bine razboi decat justitie neindependenta„, a continuat Traian Basescu.
• Ca sa-si intareasca promisiunea, Traian Basescu a continuat: „Mizati pe ceea ce am spus, ca nimic nu e de negociat in ceea ce priveste justitia. Daca aveam de negociat, o faceam de mult, nu asteptam opt ani si jumatate. Nimic nu este de negociat in ceea ce priveste justitia, nici numiri dubioase, nici dosare. Si aveti aici oameni care pot spune ca niciodata nu am intrebat de vreun dosar, fie ca sunt procurori, fie ca sunt judecatori, sunt aici oameni care va pot spune ca nu m-a interesat si nu ma intereseaza”, a mai spus Traian Basescu. 
• Este Tiberiu Nitu o propunere dubioasa? Putin zis. A negociat-o? Evident ca da, altfel Laura Codruta Kovesi n-ar fi batuta in cuie pentru sefia DNA. Dupa declaratiile din 4 ianuarie de la CSM, toata lumea se astepta ca Traian Basescu sa se lupte pentru justitie cel putin la fel de aprig cum a facut-o pentru a-si salva propria piele. A preferat trocul politic, in numele unui pragmatism politic care ma tem ca se explica prin speranta ca va dormi linistit dupa plecarea de la Cotroceni si prin interesele unor apropiati care sunt deja in opozitie. Acest  tip de pragmatism nu prea are de-a face cu interesul national. (Citeste aici mai multe argumente despre compromisul toxic al presedintelui)
• Traian Basescu nu doar ca a renuntat la „razboiul pentru justitie” (avea acord de coabitare si cand zicea „mai bine razboi decat justitie neindependenta), dar vad ca a inceput sa-l agaseze Bruxelles-ul, raspunzand iritat, la fel ca Antonescu, cand a fost intrebat daca a discutat cu oficialii Comisiei Europene: „Doamna, eu discut cu legea Romaniei, si nimeni nu poate infrunta legile Romaniei”. 
• Ce rezolva daca ramanea pe pozitii? Ce obtinea justitia daca Traian Basescu tinea mai departe standardele sus si refuza pe banda rulanta numiri dubioase, scoase din palarie asa cum face azi Victor Ponta acum in buna intelegere cu seful statului? Ce castiga daca, tot refuzand procurorii propusi de USL, se alegea cu o noua suspendare? Castiga timp, timp pretios in care o dosare mari (Drangea si altii) plecau instanta si vedem cu totii ce-i in ele, castiga respect, castiga locul sau in istorie cand se scria capitolul despre lupta anti-coruptie. 
• In fine, lasandu-l in off-side pe Daniel Morar, al carui punct de vedere este sustinut de 97 de procurori din cei 124 de la DNA, Traian Basescu transmite public un mesaj fara echivoc: intre interesele politicienilor si interesul procurorilor de a-si pastra independenta greu castigata,  aleg politicienii. Daniel Morar a demisionat de la Parchetul General vineri dimineata, abia dupa ce s-a convins ca Traian Basescu a capitulat, ca intre independenta procurorilor si linistea politicienilor, intre interesul general si interesul particular, seful statului a facut o optiune cat se poate de clara.