Cooperativele de locuințe. În România există case, dar nu neapărat acolo unde sunt locuri de muncă. Proprietarii sunt „încuiați” acolo unde e casa lor, deși joburile sunt în altă parte (raport)
Multe țări din Europa au politici în domeniul cooperativelor de locuințe, arată un Raport al Băncii Mondiale. În Austria, 8% din totalul fondului de locuințe a fost dezvoltat sau deținut de cooperative de locuințe, totalizând aproape o jumătate de milion de locuitori. În România, intențiile au existat doar pe hârtie.
În Franța, au fost dezvoltate până acum 300.000 de unități locative de către cooperativele de locuințe, cu cadre de reglementare specifice.
În Norvegia, existau peste 5.000 de cooperative de locuințe și 261.250 de membri ai cooperativei și familiile acestora locuiau în unități dezvoltate de astfel de structuri, mai arată documentul Băncii Mondiale.
În Germania, până în 2011, existau 1.850 de cooperative de locuințe, cu 2.180.000 de locuințe reprezentând 5% din totalul fondului de locuințe.
Astfel de cooperative de locuințe, deși sunt active în diferite forme de funcționare sau mix de servicii furnizate, urmăresc un scop comun, acela de a oferi acces la o casă, pentru cumpărare sau chirie, la prețuri mai mici decât piața. Autoritățile publice, fie ele centrale sau locale, au sprijinit cooperativele de locuințe sub diferite forme: subvenții sau împrumuturi subvenționate, produse bancare dedicate canalizate prin bănci de locuințe de stat (de exemplu, în India și Norvegia), garanții de obligațiuni (de exemplu, în Elveția), subvenții pentru reducerea chiriei, terenuri pe care să fie construite locuințe, scutiri fiscale etc.
Cooperativele de locuințe trebuie să respecte principiile stricte de funcționare (inclusiv plafoanele chiriei) și sunt auditate în mod regulat pentru a se conforma, astfel cum sunt definite de legislația fiecărei țări și de actele de politică de locuințe. (Surse: “Profiles of a Movement: Co-operative Housing Around the World”, Moreau and Pittini (coord.), 2012; HABICOOP – Federația Franceză a Cooperativelor de Locatari 2007 și CHI – site-ul internațional privind cooperativele de locuințe (https://www.housinginternational.coop/)
Mai multe ajustări ale cadrului legal au deschis calea către mecanisme alternative de producție a locuințelor, cum ar fi cooperativele de locuințe. Legea din 2005 care reglementează cooperarea în România a introdus noțiunea de cooperative de locuințe, descrise ca persoane juridice asociative care reunesc resurse pentru dezvoltarea sau administrarea unităților de locuințe.
Cu toate acestea, această dispoziție nu are, până în prezent, niciun ghid de implementare și instrumente de sprijin, iar practicile actuale ale cooperativelor de locuințe nu au fost documentate si implementate în România. Mecanismul de garantare a împrumuturilor pentru cumpărătorii de primă locuință a fost extins în 201738 astfel încât să includă posibilitatea de a accesa un credit prin „structuri asociative care dezvoltă locuințe colective”.
Nu există date cu privire la măsura în care această prevedere a fost implementată în practică. Ultima modificare a programului Prima Casă, adoptată în septembrie 2020, a exclus finanțarea acestor structuri asociative. Cooperativele de locuințe, mecanisme non-profit de furnizare a locuințelor accesibile
Locuințele de închiriat- cum să le impozitezi
Oficial, fondul de locuințe de închiriat reprezintă 3% din totalul pieței din România, iar neoficial se estimează la circa 15% la nivel național. Având în vedere impozitarea veniturilor din chirii, legislația în favoarea chiriașilor și lipsa mecanismului de executare a contractelor de închiriere, o mare parte a chiriilor sunt informale.
Astfel, o parte semnificativă a pieței de închiriere este o sursă de evaziune fiscală și speculație în detrimentul statului și al chiriașilor.
Doi factori principali pot contribui la aceasta: regulile evacuării pro-chiriași și proprietarii care nu doresc să semneze un contract de închiriere oficial, deoarece evacuarea unui chiriaș rău devine atunci dificilă. Proprietarii (chiar și cei mici) plătesc impozite pe veniturile din închiriere, iar acest lucru este un factor de descurajare pentru crearea unui contract de închiriere oficial.
Acest lucru nu înseamnă că impozitarea veniturilor din închiriere nu este recomandabilă, dar poate lua în considerare anumite praguri care îi stimulează pe micii proprietari să formalizeze contractele, recomandă Banca Mondială.
Haotica dezvoltare imobiliară din țara noastră
În timp ce creșterea economiei e concentrată într-o serie de zone urbane, numărul locuințelor terminate și puse în vânzare (excepție făcând Capitala) a fost mai consistentă în nord-vestul țării și mult mai mică în Oltenia și Moldova, arată un raport al Băncii Mondiale.
Astfel de dinamici reflectă, de asemenea, tendințe socio-demografice mai largi de emigrație – mai pronunțate în părțile de est ale României – și saturația forței de muncă în părțile de vest ale țării, care sunt mai bine poziționate pentru industriile orientate spre export. Cea mai dinamică creștere a ofertei de locuințe (dezvoltarea de noi unități locative) în ultimii 5 ani s-a înregistrat în regiunile nord-vest și central. Spre deosebire, Regiunea de Nord- Est se confruntă cu o scădere a ofertei de locuințe, în timp ce regiunile de sud ale Munteniei, Olteniei și București-Ilfov incluse au tendințe moderate de creștere
O analiză mai atentă la nivel urban ilustrează creșterea prețului locuințelor în orașele vestice, locuințele din Cluj-Napoca înregistrând creșteri de prețuri de 75,6% în ultimii 5 ani și Oradea de 66,4%.
Prețurile locuințelor din Cluj Napoca au crescut mai mult decât cele înregistrate în capitală, chiar dacă veniturile medii din București sunt de 130% din cele înregistrate în județul Cluj, mai arată raportul citat. Ceea ce înseamnă că zonele urbane precum Cluj-Napoca au devenit tot mai puțin accesibile pentru cea mai mare parte a populației.
Creșterile prețurilor locuințelor în orașele din vestul României reprezintă o provocare pentru reținerea sau atragerea rezidenților, necesare pentru a sprijini economiile locale în creștere și pentru a face față deficitului tot mai accentuat de forță de muncă.
Peste 200.000 de persoane s-ar putea muta în Cluj Napoca și Timișoara, așa cum se estimează în cercetările anterioare ale Băncii Mondiale privind modelele de migrație.
Unele zone au devenit din ce în ce mai atractive pentru turism, astfel că locuințele sunt văzute ca o investiție potențială
Orașe precum Constanța, situate la malul mării, sau orașele transilvănene Sibiu, Brașov și Cluj-Napoca au înregistrat, de exemplu, o tendință accentuată în listarea unităților rezidențiale drept închirieri turistice. Creșterea cererii de locuințe și a prețurilor acestora în orașele mari din România a stat la baza tendinței de extindere urbană.
O treime dintre locuințele construite în următorii 25 de ani de după Revoluție au fost realizate în zonele suburbană și peri-urbană a Bucureștiului și a municipiilor-reședință de județ. Adeseori, o astfel de dezvoltare rezidențială cu ritm rapid la periferie nu a fost precedată – sau chiar urmată – de planificare urbană coerentă și investiții adecvate în infrastructura de utilități, dotări publice și sisteme de transport metropolitan pentru a permite naveta.
Spre deosebire de dinamica pieței locuințelor din zonele urbane mari, alte orașe din România se confruntă cu rate de neocupare în creștere. În ultimul deceniu, forțele pieței au făcut ca unele regiuni și orașe să se depopuleze în rate alarmante, în timp ce nu reușeau să profite de avantajele unei populații în creștere în alte orașe cu o ofertă de locuințe lentă și costisitoare.
Rezultatul general este o subutilizare semnificativă a locuințelor pe de o parte și o lipsă de locuințe pe de altă parte. Cu alte cuvinte, există case, dar nu neapărat acolo unde sunt locurile de muncă. Rata ridicată a proprietății înseamnă că proprietarii sunt adesea „încuiați” acolo unde este casa lor, chiar dacă locurile de muncă sunt disponibile în altă parte.
INTERVIURILE HotNews.ro