Corriere Della Sera: De ce Europa a intrat în al doilea război al gazelor

Miercuri dimineață, în prima zi din an, la ora 6:00 în câmpia înghețată din Sudzha, la granița dintre Ucraina și oblastul rusesc Kursk, Europa a intrat în al doilea război al gazelor (Gazprom și-a închis furnizările). A doua închidere în mai puțin de trei ani, scrie publicația italiană.

Prima a avut loc în lunile imediat următoare agresiunii totale a Rusiei împotriva Ucrainei, în 2022. Atunci, Vladimir Putin a întrerupt fluxurile de aprovizionare, impunând condiții inacceptabile clienților săi europeni; atunci a avut loc un sabotaj împotriva gazoductului Nord Stream 1 de sub Marea Baltică între Rusia și Germania, iar Guvernul de la Berlin a refuzat să autorizeze deschiderea Nord Stream 2, deși a susținut acest lucru ani de zile.

Rezultatul a fost o creștere a prețurilor la gaze în Europa de la un cost istoric de mai puțin de 20 de euro pe megawat oră, la peste 300 de euro în prima vară a luptelor din Ucraina.

Noul război al gazelor, dacă totul nu va merge teribil de prost, nu ar trebui să fie la fel de grav ca primul

Italia, ca și alte țări, a fost în pericol să rămână fără materie primă și a normalizat situația doar datorită noilor regazificatoare mobile de gaz lichid, în mare parte din Qatar, dar și a unui nou acord de aprovizionare consolidat cu Algeria. Desigur, Europa nu a supus metanul rusesc sancțiunilor niciodată de atunci.

Acum, noul război al gazelor, dacă totul nu va merge teribil de prost, nu ar trebui să fie la fel de grav ca primul. Dar prețul de piață la TTF din Amsterdam (platforma de referință din Europa) a crescut marți cu încă 4,1%, peste 50 de euro pe megawatt-oră pentru prima dată în 15 luni: este o creștere de 66% într-un an și de 29% numai în ultimele două săptămâni.

Acest al doilea război al gazelor își are epicentrul la Sudzha, la granița ruso-ucraineană, pentru că acolo se află stația de la care fluxul monopolistului moscovit Gazprom a intrat până acum în rețeaua ucraineană, pentru a fi apoi transportat în Uniunea Europeană.

Activitatea în Sudzha este acum la zero, în condițiile în care până marți intermedia puțin peste 40 de milioane de metri cubi de gaz metan pe zi și în jur de 15 miliarde de metri cubi pe an: acele cantități sunt în jur de o zecime față de livrările rusești pe an din Europa de dinainte de război, dar reprezintă totuși aproape 5% din consumul european de metan pe o piață care rămâne în tensiune.

Gazul rusesc, de la Sudzha, era destinat să traverseze toată Ucraina până la granița cu Slovacia și, apoi, să fie consumat în principal în Slovacia însăși, în Ungaria, în Cehia, în Austria și parțial și în Italia (unde achizițiile de gaz prin conductă din Rusia în octombrie anul trecut au crescut cu 167%, comparativ cu un an înainte).

Dar metanul din Europa este un sistem de vase comunicante, unde orice deficit de aprovizionare generează cerere suplimentară din alte surse

Dar metanul din Europa este un sistem de vase comunicante, unde orice deficit de aprovizionare generează cerere suplimentară din alte surse în concurență cu alți cumpărători.

În esență, acesta este un război al gazelor, în care Europa și Italia nu riscă să rămână fără materii prime. Riscă, însă, încă o dată, să sufere creșteri substanțiale ale facturilor la încălzire și electricitate (în noiembrie, de exemplu, 51% din electricitatea italiană a fost produsă prin arderea metanului). Totul provine dintr-o poziție foarte fermă a lui Volodimir Zelenski. Liderul ucrainean a refuzat – până acum – să reînnoiască un acord pe cinci ani pentru tranzitul gazelor rusești, pentru că nu intenționează să faciliteze în continuare noi venituri pentru bugetul Moscovei, care apoi ajută la finanțarea distrugerii Ucrainei.

Potrivit centrului de cercetare CREA din Helsinki, datorită gazului prin conductă, Gazprom continuă să factureze în jur de 350 de milioane de euro pe săptămână în Europa (plus alte 200 de milioane cu gazul lichefiat). Apoi, acestea ajung la guvern, care cheltuiește aproximativ patru din zece ruble pentru efortul de război.

Prim-miniștrii naționaliști și pro-ruși ai Slovaciei și Ungariei, Robert Fico și Viktor Orbán, s-au exprimat împotriva lui Zelenski în ultimele săptămâni. Ambii l-au vizitat pe Putin la Kremlin în ultimele zile. Orbán a propus un acord prin care gazul de la Gazprom să fie achiziționat de importatorii slovaci înainte de a părăsi granițele ruse, astfel încât să nu mai fie în mod oficial rusesc în momentul în care intră în Ucraina. Zelenski nu a acceptat pentru că, în opinia sa, ar fi doar o ficțiune, care nu reduce finanțarea războiului Moscovei.

Ucrainenii nu sunt la fel de sensibili la cererile europenilor, mai ales dacă este vorba despre Fico sau Orbán

Fico a amenințat Kievul cu întreruperea alimentării cu energie electrică de la centralele slovace, tocmai acum când rețelele ucrainene sunt devastate de bombardamente. Prim-ministrul slovac i-a scris chiar și Ursulei von der Leyen, argumentându-i președintei Comisiei UE că întreruperea fluxului din Ucraina ar costa consumatorii europeni 50 de miliarde de euro în plus pentru facturile la gaz și încă 70 de miliarde de euro pentru facturile la electricitate (comparativ, conform lui Fico, cu o pierdere de doar două miliarde pentru Moscova). Zelenski nu a cedat. Ucraina riscă acum ca Kremlinul să bombardeze gazoductele și centralele electrice folosite de Gazprom în țară, lăsând populația și mai mult în frig.

Dar în fermitatea liderului de la Kiev există și un mesaj politic către Europa. Zelenski a acceptat până acum să nu atace portul Novorossiisk, la Marea Neagră, care reprezintă aproximativ un sfert din exporturile rusești de petrol: a fost suficientă o mică presiune asupra Kievului din partea administrației americane, îngrijorată de orice acțiune care ar determina creșterea prețului internațional la țiței.

Dar ucrainenii nu sunt la fel de sensibili la cererile europenilor, mai ales dacă este vorba despre Fico sau Orbán: un semn de frustrare față de sprijinul militar și financiar al Europei, care nu este pe deplin convingător. Potrivit datelor confidenţiale ale Comisiei de la Bruxelles, în aproape trei ani de război fondurile trimise de Statele Unite la Kiev le depăşesc cu aproape 50% pe cele ale europenilor. Acum, odată cu cel de-al doilea război al gazelor, Europa culege roadele contradicțiilor sale. (Material realizat cu sprijinul Rador Radio România)