Cosmetizarea "patriotica" a unui criminal (Prima parte)

Mi-e greu sa cred ca am ajuns aici: sa fie nevoie, din nou, in spatiul public, de dovedirea criminalitatii sefului Securitatii ceausiste. Adica a celui care a condus represiunea impotriva cvasi-intregii populatii a Romaniei in ultimii ani de dictatura comunista, cind colapsul economic, mizeria morala si cultul personalitatii Ceausestilor ajunsesera la paroxism, groaza de Securitate a poporului – viscerala, si singurul scop al institutiei respective era sa mentina, cu orice pret, imundul cuplu la putere. Puterea de care securistii au incercat sa se-agate in decembrie 1989, cind milioane de oameni – adevaratii eroi ai Romaniei – au iesit in strada sa huiduie dictatorul.

Pentru ca astazi, dupa 10 ani in Uniunea Europeana, sa asistam nu numai la reincarnarea unui primitiv nationalism izolationist și anti-european de sorginte ceausista, dar si la stupefianta proliferare a unui grotesc cult al lui Iulian Vlad. Criminalul condamnat pentru unele din crimele de la Revolutie a devenit, in acesti ani, vedeta unei toxice campanii de dezinformare. Fostul general – devenit soldat dupa “genocidul” din decembrie ‘89 – fusese gratiat cu o marinimie tovaraseasca, adiacenta complicitatii, de Ion Iliescu, dupa doar patru ani de detentie.

In timpul Revolutiei, pentru un moment de deruta, securistilor le-a fost fara doar si poate teama de “gloata” scapata de sub controlul ubicuu pe care-l exercitasera cu “profesionalism”, de cerberi ai dictaturii comuniste, timp de patruzeci de ani. Stiau ce facusera. Unii, cu notiuni de drept, poate auzisera si ca se numesc, pe plan international, crime impotriva umanitatii. Si mai stiau si cit erau de uriti.

Nu degeaba actionasera, incepind din anii ’70, sub tutela lui Iulian Vlad si conform “ordinelor siindicatiilor Comandantului Suprem”, mai ales “preventiv” [1], cu “discernamint politic” si “sub acoperirea militiei” [2]. Adica prin amenintari, delatiune si, la nevoie, deghizarea represiunii in condamnari de drept comun, pentru a evita alertarea “organelor si organismelor internationale”, o politica generalizata conceputa in principal de Iulian VLAD, la care voi reveni cu noi documente regasite recent in dosarele de la CNSAS[3].

In contextul dezlantuirii revoltei populare din decembrie 89, Securitatea a actionat conform ordinelor in vigoare[4]. Adica cu “fermitate” si “arme si munitii de lupta” (au fost primii care le-au primit), impotriva “huliganilor”, a “elementelor turbulente si anarhice” care “sub influenta agenturilor straine” si a “cercurilor reactionare” incercau sa “rastoarne cuceririle revolutionare ale poporului”, sa distruga “viitorul socialist” al patriei[5]. Dupa 22 decembrie, au incercat o “lupta de rezistenta”[6] conform doctrinei ceausiste bine stabilite a “luptei intregului popor” in cazul “teritoriului ocupat vremelnic de inamic”[7]. Graitoare in acest sens sint si noile documente si analize ale lui Madalin Hodor din recenta serie de articole din Revista 22[8]. Curajosul (si tenacele) istoric demonstreaza, printre altele, ca in timpul represiunii orchestrate de Iulian Vlad, care a pus in aplicare imperativul lui Ceausescu de a “lichida radical” revolta, securistii, pe linga batai si arestari, au si tras asupra populatiei, atit la Timisoara cit si in restul tarii.

Pentru a justifica folosirea munitiei de razboi, pentru Ceausescu si Securitate “elementele dusmanoase” nu puteau fi autohtone, ci “iredentisti maghiari”, “emigratia reactionara”, sau “spioni din est sau din vest” dezlantuind un atac “din afara”[9].

Dar dementul plan ceausist al “razboiului intregului popor” care sa-l mentina la putere cu orice pret s-a destramat in citeva ore: poporul insusi se ridicase sa-l inlature. Iar in minutul urmator fugii de pe acoperisul CC-ului, ca sa-si scape pielea, maestrul represiunii si al dezinformarii a reciclat mitul ceausist al “atacului agenturilor straine”. “Teroristii” au devenit curind KGB-sti deghizati in “turisti”. O bazaconie luata in brate ulterior, cu sirg, de un grup de fosti securisti si informatori din mass-media, cu care de ani de zile fosta politie politica incearca sa-si dezinfecteze imaginea, si mai ales sa evite rolul de inculpati in dosarele Revolutiei.

Dupa clementa eliberare de catre Iliescu, Vlad a revenit in forta, ca eminenta mai mult sau mai putin cenusie a securistilor preluati de noua putere (in SRI, SIE, SPP, 0215, justitie, partide), sau aterizati comfortabil, cu banii dictatorului, in bancile, trusturile de presa, firmele de asigurari, comert sau “securitate” ale tenebroasei tranzitii originale romanesti. Fostii filatori, delatori, anchetatori si tortionari l-au adoptat pe Vlad ca “subtil” avocat public si guru intru aruncarea mortilor si batutilor de la Revolutie in circa altora. Si mai departe, intru transformarea abjectei institutii intr-una de “intelligence”, “profesionista”, “ca in orice tara, inclusiv in Occident”, care-n principal ar fi vegheat, “patriotic”, la “salvareaunitatii teritoriale a tarii”.

O propaganda sordida care, incomprehensibil, le-a reusit intr-o anumita masura pina in ziua de azi: scribii si guduraii criminalului ii lanseaza inca cinice volume de dezinformare pina si la tirgul Gaudeamus – injosind insasi notiunea de cuvint tiparit in Romania, si cu aceasta, memoria colectiva a acestui popor.

Distantarea initiala a FSN-ului de Securitate a fost una formala, si a durat doar cita vreme lumea a fost in strada. In realitate, noul regim s-a folosit de serviciile fostei politii politice (propaganda, incitari, dezinformare, santaj cu dosare, etc) pentru a-si asigura si consolida puterea. Gratierile lui Iliescu, dupa termene care, raportate la gravitatea faptelor, sint inca o batjocura la adresa victimelor, au devoalat si ele jocul cu multe fatete al cooptarii post-decembriste a Securitatii. Presedintele “emanat” a fost evident multumit de prestatiile fostilor securisti in anii ’90. S-a vazut inclusiv la Mineriada din iunie ‘90[10], la care nou-infiintatul SRI si Virgil MAGUREANU au contribuit din plin. In acei ani, majoritatea securistilor ramasesera in SRI, multi in pozitii de virf, unde incalcau embargoul asupra Iugoslaviei[11], derulau afaceri cu tigarete si carburanti[12]; distrugeau manuscrise ale opozantilor[13]; sustrageau, tocau, ardeau si ingropau dosare (vezi cazurile Berevoiesti[14], Malureanu[15] si dosarele multora dintre dizidenti[16], Brasov[17], Ioan Robu[18], etc), le falsificau in propriile arhive[19], urmareau pe procurorul militar care incepuse ancheta in cazul Ursu[20], incitau conflicte inter-etnice la Tirgu Mures[21], santajau fosti informatori ai Securitatii transformati in lideri de presa (precum Sorin Rosca Stanescu[22]), ba chiar “instruiau” investigatorii CNSAS[23]. Lista si impactul fostilor securisti din SRI e inepuizabila[24].

O represiune deghizata, adaptata la ‘conditiile interne’

Dezinformarea si deghizarea represiunii au fost metode principale ale Securitatii in anii ’70-‘80. Pe de o parte, dezastrul economic si opozitia crescinda erau convenabil aruncate in seama vecinilor de la est sau vest, transfugilor, “iredentistilor”, sau “agenturilor” occidentale de “destabilizare nationala”.

Pe de alta parte, pe fundalul exacerbarii cultului personalitatii, al conferintei pentru drepturile omului de la Helsinki, si al atentiei crescinde a Occidentului, Ceausescu a cautat sa-si impuna autoritatea faraonica prin metode noi. O represiune disimulata care sa insufle groaza in interior, dar sa faca cit mai putine valuri in afara. “Cel mai iubit fiu” isi dorea acceptarea, si daca se putea, faima internationala: vizite, titluri, volume omagiale. Obsesia lui si a Securitatii era sa fie redus la minim numarul cunoscut al disidentilor si al detinutilor politici, actionind cu “discernamint politic”, prin “masuri diversificate”, inclusiv “sub acoperirea organelor de militie”.

Deci ingenunchierea poporului roman avea sa se faca mai cu manusi decit in anii ’50, dar intr-un mod mai pervers si pina la urma, la fel de eficient; la nevoie, la fel de barbar, ca in cazul lui Gheorghe Ursu, al victimelor de la Brasov ’87 si de la Revolutie (vezi si Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România – Comisia Tismaneanu)[25]. Pe fondul celui mai dezgustator cult al personalitati si a celei mai rapide degringolade a nivelului de trai, Ceausescu a reusit, prin grija Securitatii si cu aportul decisiv al lui Iulian Vlad, sa aiba cea mai redusa opozitie dintre tarile tratatului de la Varsovia.

Atunci cind aparea, opozitia trebuia mascata, pentru a se evita “coagularea unor nuclee de disidenta” si publicitatea in Occident. Astfel prevenirea devenise, conform manualului co-autorat de Iulian Vlad, “principala preocupare a organelor de Securitate”[26]. Coroborind cu alte documente si cu oricare din miile de dosare de urmarire informativa (DUI), se intelege ce insemna in limbajul eufemistic al Securitatii “influentarea, temperarea, atentionarea, punerea in discutie a colectivului de munca”: intimidari, amenintari, santaj, retrogradari, pina la pierderea serviciului.[27]

“Sa-i gasim ca borfasi, ca hoti, sa actionam cu militia, sa nu facem o chestiune politica…”[28]

Neutralizarea disidentilor se facea si aceasta cu o gama “diversificata” de metode, de la discreditare[29] si izolare prin “destramari de anturaje”[30], pina la amenintari, anchetare, batai, expulzarea din tara si, in mai rare cazuri, arestarea si condamnarea pentru “propaganda impotriva orinduirii socialiste”[31]. Si asta, inca o data, pentru ca dizidentii, mai ales arestati, “nu dadeau bine” imaginii externe a dictatorului. In aceasta consta “dicernamintul politic” prelucrat, in raport dupa raport, de “patriotul” Iulian Vlad: evitarea scandalului politic international ce ar fi rezultat dintr-o represiune “pe fata” (cu condamnare politica), printr-o represiune disimulata intr-o condamnare de drept comun[32], care constituia “respectarea neabatuta a ordinelor Comandantului suprem, si a conducerii DSS”.

Securitatea descoperise si alte avantaje ale aceastei metode: “Inceperea urmaririi penale pe linie de militie contribuie la compromiterea elementelor urmarite si a dat rezultate bune… Este bine sa se caute informatii cu privire la infractiuni de drept comun savirsite de cei urmariti si sa se inceapa urmarirea penala de catre Militie, iar in cadrul cercetarilor, sa se clarifice si aspectele de natura dusmanoasa”.[33]

Descoperim astfel in aceste dosare mii de cazuri de opozitie si disidenta mai putin sau deloc cunoscute, care au fost “rezolvate” de Securitate prin “sesizarea organelor de militie si procuratura” pentru inscenari de drept comun, similare cu cazul Gheorghe Ursu.[34] Se “valorificau” astfel “informatii despre intentii ostile” si “ca urmare aceste organe [Militia si Procuratura] au actionat, prin masuri specifice, cu bune rezultate… evitindu-se astfel interventia organului de securitate”.

Cu ce se ocupa U.S.L.A. lui Ceausescu si a lui Iulian Vlad. Traditia raului.

Citind din volumele de rapoarte de activitate a unitatii de lupta antiterorista se descopera ca majoritatea activitatii acestei formatiuni a fost, ca si in cazul celorlalte directii ale Securitatii, de pura politie politica. Se dovedeste a fi un mit, produs al dezinformarii securistilor de dupa 1989, ca vajnicii “luptatori anti-teroristi” ai lui Ceausescu si Vlad s-ar fi ocupat cu predilectie de “apararea eroica a patriei” impotriva unor varii pericole externe. Istoria a aratat (si dosarele din “Procesul Comunismului”, care inca isi asteapta solutionarea la Sectia Parchetelor Militare, o probeaza) ca Ceausescu a ordonat Securitatii actiuni teroriste pe plan extern, actiuni pe care Securitatea le-a executat. E suficient sa amintim atentatele asupra Europei Libere, in care Securitatea a folosit chiar teroristi cunoscuti precum Carlos Sacalul. Dictatorul de la Bucuresti a colaborat amical cu guverne si organizatii din Orientul Mijlociu care practicau terorismul ca politica de stat. Citind nota-raport al USLA din 26.06.88[35], aflam ca “in conlucrare cu Directia I si Directia a IV-a” impotriva “unor elemente periculoase” capabile de “savirsirea unor fapte de natura a afecta securitatea statului…, in 13 cazuri s-a inceput urmarirea penala pentru infractiuni de drept comun, 3 element au fost influentate pozitiv, iar alte 8 avertizate.”

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro