Cristi Danilet: S-au bagat atatia bani in redactarea codurilor, iar dupa trei ani gasesti ca au defecte: dezavantajeaza anumiti infractori din Romania

Interviul de mai jos are doua parti. In prima parte, judecatorul Cristi Danileț vorbeste despre nevoia de educatie juridică in randul elevilor și al tinerilor. De mai mulți ani, merge in licee și școli si vorbeste cu elevii, le răspunde la întrebări, dialoghează cu ei. A inființat o organizație care se ocupă de educația juridică, din care fac parte mai mulți judecători și avocați. A scris și o carte, apărută la Edtura Humanitas, ”Legea pe-nțelesul tinerilor” in care tratează temele care i s-au părut mai relevante și mai urgente, alaturi de lucruri fundamentale.

Educația juridică nu este azi o materie școlară. Dar, poate ar trebui sa fie. Ar fi o disciplină care i-ar pregati pe tineri pentru lucrurile și acțiunile concrete din viața lor prezentă și viitoare, i-ar introduce in lumea reală. Ce poate fi mai ”practic” decât regulile reale ale societații în care vei trai? Mai mult, elevii ar învăța cum să acționeze, cum să gândescă in diferite situații dificile din perspectiva legilor ce-i protejează, de pildă, când sunt victime ale unor abuzuri, cand părinții divorțează, când drepturile li sunt încâlcate sau cand ei inșiși greșesc. Ce se poate întâmpla când scriu înjuraturi pe un grup de WhatsApp, de exemplu?

Cea de-a doua parte a interviului este despre perspectiva tulbure a modificării legilor justiției si a celor penale și despre aberațiile care pot ieși de aici.

Interviul se incheie cu aceste cuvinte: ”După părerea mea, încă avem o problemă aici cu sancționarea corupților, ați văzut că mulți sunt cu dosare penale și condamnați definitiv și conduc țara. Să eliminăm conflictul de interese din legislație. Mi se pare ciudat să modifici codurile. Pentru mine ca magistrat este clar că modificarea acestor coduri nu vizează nicidecum interesul general al populației, ci strict interesele private, personale ale anumitor indivizi din Romania.”

Puteti cumpara aceasta carte cu autograful autorului de pe GiftBooks.ro

Cartea aceasta face parte dintr-un proiect mai mare …..

Da, dintr-un proiect de educatie educație juridică. Am început când eram în CSM, și-l continui. Acum îl continui cu organizația din care fac eu parte, “Voci pentru democrație și justiție”. Am înființat–o acum doi ani să facem educație juridică în școli. Membrii organizației sunt judecători, procurori și avocați, merg voluntar prin școli și licee. De asemenea, în spațiul online, dezvoltăm o adevărată comunitate. Avem un cont de educație juridică pe Facebook, un cont pe Instagram, un cont pe Twitter, de aseemenea o pagina web, www.educatiejuridica.ro, în care am pus o grămadă de resurse, poze, documente, manuale și înregistrări chiar cu lecții ținute de noi. Modelul nostru a fost răspândit pentru mulți judecători din țară și pentru mulți avocați. Acest lucru a fost facilitat de faptul că Ministerul Justiției și Ministerul Educației au încheiat un protocol de colaborare prin care să permită accesul magistraților în școli și accesul elevilor în tribunale. In felul asta, copii vin în contact mai des cu profesioniștii dreptului și discută despre teme legate de legi, de drepturi, de obligații, de îndatoriri, de justiție chiar.

De cel putin cinci ani mergeți în școli și-n licee…

De cinci ani merg mai des, prima dată am mers cândva prin 2002, la Cluj, într-un mic proiect, invitat la un liceu cu probleme, să le explic copiilor ce-i așteaptă dacă încalcă legea. Și-n cursul timpului mi-am dat seama că putem face asta în mod frecvent, regulat, cu scopul de a preveni încălcarea legii. De asta mergem în școli, să-i învățăm pe copii că legea există ca să fie respectată și că orice abatere poate fi grav sancționată. Uneori sancțiunile aplicate copiilor produc repercusiuni pentru tot restul vieții. De exemplu, un copil care are cazier, chiar dacă e minor, nu va putea nicicând să ocupe o funcție importantă precum judecător, procuror, polițist, militar sau agent în serviciile speciale. De asemenea, dacă un copil are nota scăzută la purtare nu va putea să se ducă la seminarul teologic sau nu va putea să fie profesor. Sunt niște discuții cu copiii pe care trebuie să le purtăm tocmai ca să-i protejăm.

De ce lucruri sunt cel mai tare interesați copiii? Care sunt întrebările care vi se pun cel mai des în aceste discuții?

Ce-i fain la lecțiile astea e că noi le ținem într-un mod interactiv. Nu mergem acolo ca profesori să le predăm o materie, ci, ad-hoc, vedem care sunt nevoile lor. Începem, sigur, cu 2-3 teme pe care le stabilim de acasă, dar copiii vin apoi cu întrebări. Chiar am avut o lecție aici la București, la copii de clasa a cincea, în care toată lecția, 50 de minute, am ținut-o doar pe baza întrebărilor lor. Sunt vreo patru sau cinci teme pe care aproape la fiecare oră de educație juridică le atingem. Una este cea a Facebook-ului. Pentru că tehnologia este foarte des întâlnită în viața noastră, mulți au impresia că libertatea de exprimare înseamnă că ai și un fel de drept de a înjura pe oricine, oricând, motiv pentru care și avem primele dosare în România cu profesori care au dat în judecată elevi să obțină despăgubiri materiale de la elevi și părinții lor. Apoi, avem o temă extrem de interesantă referitor la viața sexuală, pentru că în România, din păcate, nu se face educație sexuală cu copiii, este greu să știe copiii la vârsta asta ce este permis și ce nu este permis în materie de atingeri, mângâieri, întâlniri șamd. În România este o gravă confuzie cu privire la termenul pedofil. Nimeni nu știe ce înseamnă pedofil. Infracțiunea de pedofilie nu există în Codul penal. Pedofilia este o boală psihică și se manfiestă doar cu privire la copiii sub 13 ani. Noi încă nu știm să utilizăm termenii aceștia corect.

Apoi mai este chestiunea respectării regulilor la școală, cât de obligatorii sunt. Ați văzut că a fost un scandal chiar la Cluj, cu un băiat care purta părul mai lung și profesorul i-a atras atenția. Alții sunt copii în clasa a XII-a și împlinesc deja 18 ani și pleacă din timpul orelor spunând “dom’ne, sunt major. Regulile se aplică doar pentru minori, eu sunt major, prin urmare sunt responsabil, pot să plec de la școală când vreau.” Și chestiunea regulamentului școlar o dezbatem.

Mai este o chestiune, dar ține oarecum tot de mediul online, folosirea sau spargerea conturilor pentru prietenă/prieten, șamd. Și asta e destul de frecventă. Și, în fine, un al patrulea sau al cincilea subiect, este violența școlară, și fizică, în sensul de lovituri – cea mai gravă a fost acum vreo doi ani când un băiețel a fost luat în batjocură de colegi de-ai lui la școală, au aruncat cu pietre după el și l-au omorât, dar sub 14 ani în România nu răspunzi penal – până la violența de tip bullying, adică un fel de hărțuire, miștocăreală continuă și de umilire a colegilor de școală sau de liceu.

Cam astea sunt patru sau cinci teme pe care le atingem. In rest, depinde de școala vizitată, de orașul vizitat. Într-un fel vorbești în centrul orașului, unde atingem probleme legate de droguri, consumul de etnobotanice, în alt fel discuți la o școală de la periferie unde vorbești de infracțiuni violente, chiar furturi sau viol în grup, că tot e la ”modă” acum, între ghilimele. Ne adaptăm. Dacă este o școală din mediul rural, acolo discutăm inclusiv legile de circulație, unul din patru copii nu știe regulile banale de circulație, sau reguli de creștere a animalelor. Asta cred că ne afectează pe toți. Vezi că se plimbă animalele pe strada, dar ba n-ai lesă, ba n-ai botnită, ba nu-i strângi răhățelul din spate, vine altul, calcă și merge apoi la serviciu. Lucrurile astea de zi cu zi trebuie explicate copiilor. Încercăm să le insuflăm însă sentimentul protecției lor cât timp respectă legea, pentru că, până la urmă, legea nu e făcută ca să sancționăm pe cineva, legea e făcută ca să protejăm oamenii. Cât timp ești în cadrul legal ești protejat și există organe ale statului care trebuie să intervină dacă ți se încalcă drepturile.

Spuneați de Facebook, de elevi care își înjură profesorii. Au existat pănă acum hotărâri ale instanțelor în astfel de cauze?

Au existat mai multe cauze in România. A fost una celebră la Cluj, în urmă cu trei ani, la un liceu copiii și-au făcut un cont de Whatsapp si apoi de Facebook pe care luau în derâdere profesorii, postau imagini, făceau bule cu diverse ticuri verbale sau le modificau fața în poze. Profesorii au aflat, au intrat under cover pe acele grupuri, au făcut print screen-uri și apoi s-au deschis niște acțiuni disciplinare împotriva copiilor. Șaptezeci de copii din Cluj au fost sanționați atunci disciplinar. A fost atunci, nu neapărat un scandal, a fost o mare nedumerire în spațiul public: cum e posibil să fie făcuți responsabili copiii pentru ce scriu pe un cont privat? Lumea trebuie să știe că nu există grupuri private pe Internet. Cu alte cuvinte, tot ceea ce este văzut de mai mult de patru ochi este considerat public. De la două persoane în sus vorbim de public, n-are importanță că grupul acela este privat, indiferent ce setări faci tu pe FB sau pe Whatsapp. (Am văzut că și părinții și profesorii și elevii folosesc acum grupurile acestea de discuții școlare pe Whatsapp.) Si a mai existat un caz la Botoșani, acum doi ani, profesoara a fost înjurată că i-a dat 4 unui copil la școală, a fost înjurată pe Facebook, apărarea a fost că pot să scriu pe Facebook tot ceea ce doresc. Profesorul și-a făcut print screen și a venit la instanță și a obținut daune morale de la copil și părinții lui. Atacurile acestea verbale pe Facebook sunt din ce în ce mai des folosite și acțiunile sunt numeroase cu oameni vatămați pe Facebook. Unii au fost insultați, așa cum spuneam, alții au fost amenințați, avem un caz de judecători amenințați prin intermediul Facebook-ului. Un caz cunoscut este cu fiica unei judecătoare care a fost șantajată de fostul prieten că dacă nu continuă relația, el va da publicității poze intime cu ea. Din fericire i-a spus mamei, mama a depus plângere la parchet, s-a făcut flagrant. Puștiul este astăzi condamnat penal, are cazier, condamnarea este definitivă. Genul acesta de șantaj cu poze intime este foarte des întâlnit pentru că la vârsta adolescenței, sunt mai puțin prevăzători când schimbă între ei informații, poze, filmulețe de natură intimă.

Cartea asta ar putea să funcționeze ca un manual? Nu există ore propriu-zise de educație juridică, dar se face educație civică. Ar putea să funcționeze ca un îndrumar în cadrul orelor de educație civică? Ce-i învață?

Eu am intitulat cartea astea Legea pe înțelesul tinerilor în ideea că mă adresez mai ales adolescenților care, peste 14 ani, răspund penal. Dar informațiile din ea nu sunt doar de natură penală. Deseori copiii sunt implicați în procese civile, cum ar fi procesul părinților care divorțează. Și copiii trebuie să știe: bun, și cu mine ce se întâmplă, dacă mă duc la unul, ce relație mai mențin cu celălalt? Sigur că părinții care sunt în război explică puține lucruri copilului, dar din punct de vedere al legii, al drepturilor, copilul trebuie să știe dinainte ce-l așteaptă. Apoi sunt chestiuni legate de contactul cu organul judiciar sau cu poliția. Află de pildă faptul că un minor va avea întotdeauna drept la un avocat plătit din banii statului. Regulile astea nu le explică nimeni copiilor nici la școală, nici acasă. La școală, unde avem educație civică, nu se explică decât chestiuni generale: suntem cetățeni, statul se cheamă într-un fel, avem imnul nostru și avem anumite drepturi. Dar nu se spun și chestiuni concrete, pe care eu le-am numit așa, de zi cu zi. De exemplu, dacă un copil este bătut de o persoană, în cât timp se poate adresa poliției? Legea spune clar: în trei luni de când a cunoscut făptuitorul. Prin urmare dacă depășești și cu o zi acest termen, poliția îți va clasa dosarul. Copilul trebuie să știe și chestiunile acestea procedurale. De aceea cred că o materie de genul educație juridică ar trebui introdusă la liceu în mod obligatoriu. Și eu aș spune chiar și la nivelul gimnaziului, dacă nu ca obiect de studiu, măcar ca modul în cadrul unui obiect deja existent, cum ar fi educație socială, la clasa a V-a, educație pentru cetățenie în clasa a VII-a. La liceu însă nu avem nici educație civică, nu se studiază nici educație legală sau socială. Din păcate se insistă foarte mult pe niște materii care nu au aplicabilitate practică. Iar astfel de cunoștințe influențează direct viața omului de zi cu zi, dar și viața ta ca cetățean. Până la urmă, vezi că la vot nu se duc foarte mulți tineri, asta înseamnă o responsabilitate scăzută a individului.

Puteti cumpara aceasta carte cu autograful autorului de pe GiftBooks.ro

Acum schimbăm total peisajul și vorbim despre actualitatea tulburătoare a legilorjustiției și a codului penal. Care ar fi o definiție a ta a statului de drept?

Statul de drept este acea societate care este organizată strict potrivit legii, lege care nu se modifică după bunul plac sau după interesele unor grupuri restrânse, ci lege care este menită să aducă bunăstarea tuturor cetățenilor. Este statul în care separația puterilor este asigurată, așadar puterea legislativă nu intervine în puterea executivă și amândouă nu intervin în puterea judecătorească și este statul în care hotărârile judecătorești sunt previzibile și unitare. Cam asta ar fi o definitie a statului de drept pe înțelesul tuturor. Cu alte cuvinte este acea societate care este guvernată de către lege, care se aplică în mod obiectiv, nediscriminatoriu tuturor.

Și declarațiile Comisiei Europene, ale comisarului european pentru justiție, ale lui președintelui Juncker, și comunicatul de la Departamentul de Stat avertizau asupra pericolului ca statul de drept să fie amenințat în România. Care e acum amenințarea?

Cred că se refereau la faptul că justiția își poate pierde independența. Așa cum spuneam mai devreme, statul de drept presupune trei puteri separate. Ele sunt independente în sensul că una nu comite imixtiuni în atribuțiile celeilalte. În momentul când justiția este dată peste cap, fie pentru că se modifică legile de organizare, și atunci ea nu mai poate funcționa cum trebuie, pentru că judecătorii sau procurorii trebuie să răspundă unor comenzi politice, fie că judecătorilor și procurorilor li se iau instrumentele prin modificarea codurilor, de exemplu, prin codul penal se elimină anumite probe cu ajutorul cărora se dovedesc infracțiunile, atunci, logic, deși justiția există ca structură în lege, ea nu este eficientă. O justiție ineficientă, o justiție subordonată politicului nu înseamnă că e o justiție independentă, prin urmare ar fi doar o singură putere, cea politică și atunci vorbim de un stat tiranic, despotic, dictatorial, dar nu un stat de drept.

Ministrul justiției a insistat la Bruxelles că trebuie făcută o distincție clară între legile justiției și modificările codului penal și de procedură. Și chiar a spus, nu este nicio legătură între cele două aspecte. Chiar așa, nu e nicio legătură între cele două?

In momentul în care legile justiției au fost modificate, au apărut totodată modificări la codul penal. Iar eu mi-aduc aminte cu exactitate că magistrații au ieșit la protest în decembrie împotriva ambelor seturi de modificări. Și pentru legile justiției, care se dorea să cuprindă modificări care puneau procurorii și inspecția judiciară sub control politic și împotriva modificărilor de la codul penal și de procedură penală care, pe de-o parte, eliminau niște infracțiuni sau diminuau răspunderea penală pentru anumite infracțiuni, pe de altă parte, eliminau dintr-un set de probe acele înregistrări. Părerea mea personală este că cei care sunt la putere, care au inițiat aceste modificări, au încercat să atace justiția pe ambele planuri, atât în organizarea cât și în funcționarea ei. Pe de-o parte, legile justiției și-au propus inițial, în august, să pună justiția sub control politic, pe de altă parte, modificările la coduri și-au propus să reducă puterile de investigare ale procurorilor și astfel să fie afectate dosarele prezente și viitoare. Cu alte cuvinte, dacă nu le reușește un plan, reușește celălalt. Din fericire, datorită presiunilor străzii, ale magistraților și ale structurilor internaționale, s-a revenit asupra modificărilor intenționate la legile justiției. În momentul de față sunt prevederi bune în legile justiției, altele sunt discutabile și, iată, Curtea Constituțională a returnat legile la Parlament. Pe de altă parte ramân în dezbatere modificările la codul penal și la Codul de procedură penală care încă trebuie ținute sub atenta veghere a societății civile.

În ce stadiu se află acum legile justiției și ce ar putea urma?

Sunt trei proiecte de lege care au trecut deja de Parlament și au fost trimise la președintele țării pentru promulgare. Dar au fost atacate și de Curtea Supremă, și de partidele de opoziție pentru chestiuni de neconstituționalitate. Curtea a declarat că, într-adevăr, unele formulări din toate cele trei legi, sunt neconforme cu legea fundamentală a statului și a cerut Pralamentului să le îndrepte – dar doar acele articole. Prin urmare după ce parlamentul corectează articolele indicate de Curtea Constituțională ele se întorc înapoi la Președinte care va decide promulgarea lor sau le întoarce la Cameră pentru a se îndrepta alte chestiuni nediscutate, nevăzute. Și sunt niște chestiuni care vor putea perturba mersul normal al sistemului judiciar.

Care ar fi acestea?

Chestiunea cea mai acută pe care noi am observat-o citind legea este o chestiune care privește resursa umană. Legile acestea ale justiției aduc mai multe seturi de modificări cu privire la evoluția în carieră a magistraților. Vă spun concret mecanismul. Astăzi trebuie să urmezi la Institutul Național al Magistraturii doi ani, după care să devii judecător și procuror stagiar. Legile prevăd că durata cursurilor la INM va fi de 4 ani. Așadar doi ani noi nu vom primi absolvenți asa cum eram obișnuiți până acum, câte 200 de oameni. Mai departe. Pentru a promova de la o instanță la cealaltă, până acum era necesară o anume vehime, acum ea e considerată prea mică. Noile legi propun o vechime mai mare, o experiență mai mare la instanța sau parchet pentru a putea promova la instanțele superioare. Nu e o problemă asta, că, în general, s-a spus că sunt prea tineri judecătorii și procurorii, hai să fie cu mai multă experiență. Ceea ce e și firesc, la instanțele mai mari să fie judecători și procurori cu experiență mai mare. Dar noile legi au prevăzut posibilitatea de a te pensiona chiar la 20 de ani vechime. Până acum puteai să pleci din sistem la 25 de ani vechime, asta înseamnă că de la 49 de ani ca vârstă puteai să te pensionezi. Acum s-a introdus posibilitatea asta de la 20 de ani [vechime]. Ceea ce în opinia unora dintre noi, care suntem deja la vârsta necesară pensionării, noi credem că asta va produce un val de pensionare. Toți magistrații care au 25 de ani vechime vor pleca cu siguranță, cei care au între 20 și 25 de ani, cei mai mulți dintre ei vor pleca pentru că vor pierde foarte puțin la pensie și, în al treilea rând, pensiile noastre sunt mari, știți că avem acele pensii speciale, ceea ce înseamnă ca în sumă netă prima noastră pensie este egală cu ultimul nostru salariu. Prin urmare credem că la instanțele mai înalte vor pleca judecătorii și procurorii cu experiență, nu vor putea să fie promovați judecătorii mai tineri pentru că încă nu au vechimea necesară. Aceasta, cum v-am spus, s-a mărit și vreo doi ani nu intră judecători și procurori, cel puțin nu prin Institutul Național al Magistraturii pentru că s-a făcut acel mandat de patru ani. Ceea ce înseamnă că eu, de exemplu, la Tribunalul Cluj, lucrez la secția penală, dacă decid să rămân în continuare, deși am 20 de ani vechime, colegii mei cu 25 de ani vechime vor pleca. Înseamnă că vom rămâne doi-trei judecători în secție, vom lucra cât șapte sau opt, pentru că cei care îndeplinesc vârsta de pensionare pleacă, cei mai tineri nu pot urca, deci noi trei vom lucra cât șapte, pe un singur salariu, evident.

Vom avea mai multe dosare, posibilitatea de eroare crește, iar noile legi prevăd și o dispoziție că motivarea dosarelor va fi obligatorie în 30 de zile. Sunt dosare atât de grele, cu atât de multe părți, încât 30 de zile pentru a motiva un dosar nu-mi ajung. Zilele trecute a trebuit să motivez un dosar foarte complicat, din Cluj, trei luni și jumătate mi-a luat ca să termin motivarea. Închipuiți-vă că ai presiunea numărului mare de dosare, termenele pe care trebuie să le administrezi relativ repede ca să nu întârzii dosare, să n-ajungi la prescripție, că tot e la modă discuția. Inspecția care te poate ancheta dacă tu motivezi prea lent un dosar, surmenajul, oboseala – și așa sâmbetele și duminicile noi suntem la lucru, cel puțin penaliștii. Cam în toată țara ei lucrează sâmbăta și duminica, sunt aduși la soluționarea propunerilor de arestare inclusiv noaptea. Nu știu în ce direcție ne ducem. Ce vreau să spun este că aceste legi au apărut extrem de rapid, practic într-o lună au fost sute de amendamente discutate, băgate, eliminate din legi șamd și nimeni n-a făcut un studiu de impact. Să spună, dacă băgăm modificările astea in vigoare, astea sunt efectele care se vor produce. Noi acum citim legile in forma lor finala, ne-am dat seama de pericolul în care am ajuns, nu știm ce se va face, până la urmă nu e o decizie administrativă a noastră, e o decizie strict politică, legile vor intra în vigoare până la urmă, dar vor fi dificultăți.

Ce vreau să spun este că fără presiunea publicului, fără cetățenii care au ieșit în stradă, fără magistrații care au protestat, fără presiunea din afară, legile ar fi fost finalizate într-o formă extrem de dăunătoare. Vă aduceți aminte că în august ministrul justiției voia să pună inspecția judiciară sub controlul său, al ministrului și numirea procurorului general, a procurorului șef și al DIICOT să fie luate de la președintele țării și trecute tot în panoplia ministrului. Ceea ce – și am atenționat la vremea aceea – crea posibilitatea unui control strict politic asupra justiției penale și asupra disciplinarului. Ceea ce inseamnă că practic ai fi controlat tot sistemul de justiție. Din fericire, ca urmare a revoltei sociale, s-a renunțat la aceste grave modificări. Ramân celelalte chestiuni de natura celor menționate mai sus.

Și rămân în discuție modificări la coduri. Dincolo de legi, am rezolvat problema arhitecturii sistemului, cât de cât, ea este așezată, dar rămân legile: nu te mai legi de justiție, în sensul că n-o mai controlezi politic, dar elimini modalitatea prin care ea poate funcționa. Elimini posibilitatea de a administra probe, elimini infracțiuni, în special alea de corupție, reduci pedepsele pentru infracțiunile de corupție și totul apare la trei ani de la intrarea în vigoare a codurilor. S-au băgat atâția bani în redactarea acestor coduri, au trecut de toate aprobările posibile, inclusiv ale UE, au fost în vigoare trei ani, după trei ani găsești că ele au niște defecte pe care, atenție, magistrații nu le-au reclamat, că dezavantajează anumiți infractori din România și ar trebui să le facem mai facile. Să nu putem aresta evazioniștii, să nu putem aresta corupții, să sancționăm mai ușor corupții.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro