Culisele procesului Romania-Ucraina, vazute din catedrala justitiei

Marea sala de justitie din Palatul Pacii este ca o catedrala, cu vitralii imense si reguli care te fac sa simti ca te-ai intors in timp. Imbinarea dintre vechi si nou pare un atribut al acestui loc, in care echipa Romaniei si-a inceput pledoaria. Un moment in ale carui culise am patruns.

Marti dimineata, la ora 9 Palatul Pacii de la Haga era animat de jurnalistii romani. Cei de la televiziuni transmisesera sau se pregateau sa transmita primele informatii, de context, despre procesul impotriva Ucrainei. Cei de la paza sunt foarte relaxati si ignora neincetatul du-te vino pe usi. In afara unei identificari la poarta, nimeni nu te intreaba unde mergi sau nu-ti interzice anumite zone. De altfel, nici nu prea te intereseaza multe incaperi: doar sala mare de sedinte, centrul de presa – o incapere destul de mica, probabil daca ar fi fost si confratii ucraineni ne-am cam fi calcat in picioare – si, eventual, cele doua sali fata in fata unde sunt echipele combatante, reprezentantii Romaniei si Ucrainei.

La ora 9.30, incaperea Romaniei – sala 25 – era plina, se auzeau zumzete, iar cate unul dintre membrii echipei mai iesea in hol. „Ce faceti, cum sunteti?”, il intreb pe Cosmin Dinescu, directorul general al afacerilor juridice din MAE. „Bine, suntem pregatiti. Dar, va dati seama, nu poti sa nu ai emotii”, raspunde el zambind. „Este, de fapt, prima oara cand facem asta”, spune el. Ii urez succes si chiar iti doresti, ca jurnalist si ca roman, sa iasa foarte bine lucrurile.

Sala 1 este a Ucrainei si este situata fata in fata cu sala Romaniei, de o parte si de alta a scarilor principale de la intrarea Palatului Pacii. Este ora 9.25 si sala e goala. Pe masa sunt patru dosare, dar nici urma de vreun membru al echipei ucrainene.

Echipa Romaniei pregateste pledoaria Foto: Hotnews

Bogdan Aurescu intra in sala mare urmat de echipa si discuta cu adjuncta purtatorului de cuvant al Curtii. Intre timp, oamenii sai s-au asezat unii la computer, altii la masa la care vor sta, altii pe scaunele din spatele echipei pledante la Haga. Mai sunt 20 de minute pana la inceperea sedintei si toti sunt in priza: unii verifica proiectiile, Bogdan Aurescu si Cosmin Dinescu s-au asezat la pupitrul de unde isi vor sustine pledoariile. Incerc sa il prind intr-o fotografie pe agentul Romaniei si vreau sa fiu cat mai discreta.

„Vreti sa faceti o poza”, imi sesizeaza el intentiile si ia postura la pupitru. In ciuda preocuparii firesti – pe care, probabil, n-ar recunoaste-o – atitudinea sa tradeaza siguranta, dar si nerabdare. Pledoaria sa are 60 de pagini, este in limba franceza si a repetat-o intens cu o zi inainte, cu atat mai mult cu cat argumentele sale trebuie ilustrate si cu imagini, iar ecranul pe care sunt ele proiectate este in spatele lui. Computerul este manevrat de o alta persoana. „Este important ca ei sa se sincronizeze, iar Bogdan nu vede imaginile in momentul in care vorbeste despre ele”, mi s-a spus. Nimic nu este lasat la voia intamplarii, totul este pregatit in amanunt.

De partea cealalta, in stanga salii, este masa Ucrainei. Cele opt scaune sunt inca goale. Pe la 10 fara 10 minute apare un prim membru, se saluta cu profesorul Allain Pellet – din echipa Romaniei – si apoi dispare. Cu cinci minute inainte de inceperea sedintei jumatatea de sala a Romaniei era plina, toti cei opt membri ai echipei erau asezati la locurile lor, in timp ce „ucrainenii” – adica reprezentantii statului vecin si consultantii straini din echipa lor – nu erau inca in sala. Au venit impreuna, cu doar cateva minute inainte de ora 10:00.

Imbinare de vechi si nou: vitralii si calimari vechi, microfoane si markere noi

Sala mare de justitie tocmai a fost renovata in aceasta vara, renovare care s-a terminat la 1 septembrie. Unul dintre cei care lucreaza acolo mi-a dat aceasta informatie cu mandrie, spunand ca au fost curatati peretii printr-o tehnica speciala. Din politete, admiri peretii albi, dar ochiul iti este atras de cele patru mari vitralii situate in spatele mesei lungi la care stau cei 15 judecatori.

Incaperea este impozanta, iar vitraliile te duc cu gandul la o catedrala veche europeana. Asta a si fost ideea: sa fie impozanta si sa-ti dea sentimentul ca te afli intr-o catedrala. A justitiei, insa.

Masa celor 15 judecatori inainte de sedinta Foto: Hotnews

Curiozitatea te impinge sa te uiti pe masa judecatorilor, sa vezi ce se afla in fata lor. Obisnuitele pahare cu apa – noroc ca nu e cald afara, intrucat au fost umplute cu o jumatate de ora inainte de inceperea sedintei -, mape cu coli de hartie si niste calimari din sticla mari, dar goale. „Sunt un simbol al vremurilor de demult”, imi confirma usierul, „sunt de design”. Au microfoanele la care sa intervina, dar si o multime de pixuri, creioane, markere si carioci. Te surprinde ca sunt foarte multe, incat te-ai astepta ca si notitele lor sa umple tot peste 1.000 de pagini, cat este documentatia scrisa a fiecareia dintre cele doua tari.

Locul central si ciocanelul de sedinta iti indica in mod clar unde se va aseza presedinta Rosalyn Higgins.

La Cour!

Se face ora 10:00, iar usierul – dupa ce arunca o ultima privire in sala – striga: La Cour! Toti se ridica in picioare si se face o liniste mormantala. Cu pas molcom, incep sa intre pe usa cei 15 judecatori. Primul este judecatorul ad-hoc ales de Romania, Jean-Pierre Cot. In ordinea in care intra se vor aseza si la masa, asa ca merg in stil indian. Un sir care se misca lent, moment in care ai timp sa te gandesti ca acesti 15 oameni vor decide o chestiune atat de importanta pentru doua state ale lumii. Si nu o fac doar azi.

Multi dintre ei au peste 70 de ani, dar stii ca sunt cei mai buni specialisti in drept

Curtea Internationala de Justitie Foto: CIJ

international. Uneori stau nemiscati si te temi ca poate au atipit si nu sunt atenti la pledoaria lui Bogdan Aurescu, dar apoi ii vezi cautand harti sau uitandu-se prin dosare. De fapt, reprezentantul Romaniei le-a captat atentia, lucru remarcat si de acesta. „Probabil pentru ca aveau in fata un om atat de tanar si o figura noua. Pe profesorul Pellet il stiu, ca a pledat de atatea ori in fata Curtii”, imi spune Aurescu in pauza de cafea, facuta la o ora si jumatate de la inceperea pledoariilor.

Am remarcat imbinarea de vechi si nou in toata atmosfera primei zile la Curtea Internationala de Justitie: sala veche, cu vitralii si calimari, in care sunt microfoane, cabine cu traducatori si markere. Dar aceasta imbinare a avut loc si la nivelul oamenilor: o echipa foarte tanara de romani trebuie sa convinga o echipa matura de judecatori ca au dreptate. O va face? Dupa cum a aratat prima zi, ai putea fi cuprins de euforie si sa zici: in mod sigur.

Chipurile celor 15 judecatori nu te ajuta prea mult: sunt oameni experimentati, care nu arata nicio expresie. Asculta cu atentie si atat. Dar parca, intr-un anumit moment, sesizezi o incuviintare din cap. O fi reala sau o fi rodul dorintei de a-i vedea convinsi de argumentele echipei Romaniei? Nu trebuie sa asteptam decat pana la inceputul anului viitor pentru a afla raspunsul.