Cum arată o experiență personală cu azilele de bătrâni din București și de pe lângă

Teama de bătrânețe este una dintre temerile omenești universal valabile, gerontofobia se poate naște în orice ființă umană.

Apoi, vin particularitățile acestor temeri în societatea românească, unde calitatea vieții vârstnicilor arată, nu doar statistic, teribil: cu venituri mici și foarte mici, însingurați, bolnavi.

Studiile arată, constant, că marea temere a seniorilor de peste 60 de ani, după marile griji financiare, este teama de singurătate. Acestora li se mai adaugă o realitate complicată: declinul demografic și îmbătrânirea populației. Scenariile pentru 2050 ne zugrăvesc un an 2050 cu o treime din populație alcătuită din vârstnici.

În acest context al temerilor și neputințelor vine teribilul scandal al abuzurilor din centrele pentru bătrâni din Ilfov, e o realitate de o cruzime de neimaginat, ale cărei dimensiuni sunt, încă, aproape imposibil de cuprins.

Iar impactul dosarului „Azilele Groazei” este de înțeles: toți îmbătrânim, tuturor ne îmbătrânesc oameni pe care-i iubim, oricare poate ajunge în situația de a avea nevoie de un centru de sprijin.

Jurnalist și psihoterapeut, Maria Coman povestește experiența personală cu aceste centre de București și împrejurimi:

„În urmă cu câțiva ani, pentru că aveam nevoie de ajutor pentru bunica mea, care spre 90 de ani avea demență senilă și era foarte greu de gestionat acasă, am făcut un fel de tur de forță prin București și pe lângă, să găsesc un loc cât de cât acceptabil unde să poată sta măcar o perioadă. (…) Niciuna dintre persoanele cu care am stat de vorbă nu mi-a plăcut. Nici la centrele mai scumpe, nici la cele mai ieftine. Unele mi s-au părut niște jepcare, altele niște țepare, unele niște prefăcute care ziceau că le interesează ca oamenii să se simtă bine acolo, dar se răsteau la beneficiari”.

Citește pe B365.ro întreaga confesiune.