Cum s-a ridicat valul antieuropean

Unii cred, poate, ca anti-occidentalismul si anti-europenismul s-au nascut vara trecuta. Fals. Era prin 2006 cand cei mai bogati oameni din Romania sustineau public nevoia amanarii aderarii la Uniunea Europeana. Suntem nepregatiti, ziceau, pentru competitia europeana, inapoiati tehnologic si fara forta financiara necesara pentru a tine pasul cu cei din UE. In spatele acestor argumente, unele corecte, se ascundea dorinta ca regulile occidentului sa inlocuiasca putin mai tarziu atotputernicia lor. Tocmai absenta regulii i-a facut bogati intr-un timp atat de scurt dupa 89. De ce si-ar fi dorit competitie pe bune unii ca Dan Voiculescu sau Dinu Patriciu?

De ce sa invite niste straini, mai bogati decat ei, la o masa cam mica si saracacioasa? Teoria amanarii era in asentimentul unor politicieni locali, evident, dar nu avea cum sa prinda atunci la mase. Masele tocmai asta visau: sa se aseze cat mai repede la mesele tarilor bogate sau macar sa castige bani lucrand pentru ele. Iata de ce Romania se numara, acum sase ani, printre cele mai euro-optimiste tari. Poporul credea masiv in UE si in institutiile ei. Ce spunea Eurobarometrul din 2007:

• „In primavara si toamna anului 2007, increderea romanilor in UE are o usoara crestere (nesemnificativa, insa, sub aspect statistic) de la 65% la 68%. Practic, la momentul sondajului din toamna anului 2007 se revine la nivelul de incredere inregistrat cu un an in urma. Aceeasi imagine de valorizare pozitiva si stabila rezulta si din considerarea ponderii romanilor care apreciaza ca tara beneficiaza de faptul ca este stat membru al UE (69% in primavara si 67% in toamna 2007)” (Eurobarometrul din 2007).

Aceasta fiind starea de spirit in randul opiniei publice, politicienii spuneau si ei ce voia poporul sa auda. Cat mai repede in Europa! Elita romaneasca vedea integrarea in mod practic: voi ne oferiti acces la mai multi bani, noi jucam mai departe dupa regulile noastre prefacandu-ne ca le respectam pe ale voastre. Acest mod de gandire – instalat inclusiv la nivelul noii elite politice care inlocuise regimul Nastase – rezulta si din mici intamplari cu valoare de exemplu. Fostul sef DNA, Daniel Morar, evoca atitudinea unor oficiali de la Bucuresti in preajma lui 2007.

Morar povesteste cum un ministru care reprezenta Romania in procesul de aderare ii ceruse „un dosar si consideram rezolvata aderarea”. Ulterior, cand rapoartele comisiei inregistrau o activitate extinsa a procurorilor, acelasi membru marcant i-a spus „Domnule Morar, e-n regula, ajunge. Nu trebuie sa facem mare galagie si disconfort, ca rezolvam problema de integrare in UE”.

Altfel spus, Romania dorea sa mimeze, nu sa asimileze valorile europene. Romania nu dorea sa se schimbe cu adevarat. Juca modernizarea dupa vechile tipare, importand iarasi formele occidentale fara a le asigura un continut. Cam asa interpreteaza si Morar intamplarea de mai sus: „Noi eram de buna credinta, voiam sa facem justitie de dragul justitiei, iar omul politic punea accent pe diplomatie, pe negociere. Eu unul am stiut intotdeauna ca nu asa se pune problema. Ca nu poate fi decat o minciuna daca le prezentam celor de la Comisia Europeana trei cazuri, intram in UE dupa care ne vedem de treaba”. (Pretul adevarului. Un procuror in lupta cu sistemul, pag 162 – 163).

Politicienii actionau, dupa cum vedem, mai prudenti decat mogulii. Cat timp UE statea bine in sondaje, nu ziceau deschis ce gandesc. Insa cu totii si-au facut socoteala ca, odata intrati in clubul select al Europei, parghiile de presiune si control ale Bruxelles-ului vor slabi a doua zi dupa 1 ianuarie 2007. Vom zice ca ei, vom face ca noi si le luam banii. In mare, asta era planul.

Dept dovada, la patru luni de la integrarea in UE, in Romania au avut loc cateva miscari politice care au lasat Occidentul cu gura cascata intrucat nimic nu prevestise declansarea unor crize politice de asemenea magnitudine. In aprilie 2007, premierul Calin Popescu Taricean a scos PDL de la guvernare, inclusiv pe ministrul justitiei, Monica Macovei, pe atunci independenta. O luna mai tarziu, in mai 2007, Dan Voiculescu a initiat prima actiune de suspendare a presedintelui Traian Basescu. PSD si PNL l-au suspendat, la fel ca in 2012, in Parlament, dar n-au reusit sa-l demita la referendum.

Tot sub guvernul Tariceanu s-a incercat, in august 2008, schimbarea lui Daniel Morar de la sefia DNA. Lupta era tot pentru recuperarea integrala a tarii asa cum era in anii 90, adica revenirea la statul captiv, aflat la cheremul gruparilor politico-financiare de tip mafiot.

Sub guvernarea Tariceanu, liberalii au inceput sa foloseasca sintagma „Inalta Poarta” cand vorbeau despre Comisia Europeana, sintagma preluata de la Vadim Tudor. Tot atunci s-a desteptat „demnitatea nationala” in raport cu Bruxelles-ul, oficialii europeni fiind somati de liberali „sa nu mai trateze Romania ca o tara de mana a doua”, ci ca pe un „stat UE cu drepturi depline”. Insa Romania nu trecea, atunci, de la vorbe la fapte, nu devenise inca „copilul problema” al Europei.

Guvernarea Tariceanu s-a raportat destul de incoerent la lumea occidentala. Ne amintim un moment semnificativ petrecut in iunie 2008, cand premierul Tariceanu a anuntat intempestiv ca PNL sprijina retragerea trupelor romanesti din Irak. Gestul i-a luat prin suprindere pe americani si a pus in discutie predictibilitatea Romaniei in plan extern. In plan economic, premierul Tariceanu s-a remarcat printr-o critica dura a politicilor economice de la Bruxelles, cum ar fi limitarea deficitului la 3%, acuzand „statele bogate” ca blocheaza dreptul la dezvoltare al „statelor sarace”. Insa economia „duduia”, criza inca nu lovise, asa ca vorbele politicienilor se pierdeau in vant.

Dupa ce s-au vazut in UE, liberalii s-au aliat cu PSD in Parlament. Ce ne impiedica sa conducem tara la fel ca inainte, si-au zis noii aliati. Aparent, nimic. Insa ceva esential se schimbase in arhitectura institutionala a Romaniei. S-au consolidat cateva institutii cheie (Parchetul General, DNA, ANI). Serviciile secrete s-au reformat sub conducerea unor figuri pro-occidentale instalate din 2005. Anchetele procurorilor anticoruptie au inceput sa loveasca tot mai multi politicieni de rang inalt. Asadar, tara nu mai putea fi condusa chiar ca in anii 90, cand Patriciu si Voiculescu faceau bani intr-o buna tovarasie cu statul fara sa-i intrebe nimeni de sanatate.

Un exemplu. Ministrul justitiei, Monica Macovei, avea sa povesteasca, dupa eliminarea sa din guvern, cum premierul Tariceanu a convocat-o, prin iunie 2005, in biroul sau la Palatul Victoria, unde o astepta impreuna cu Dinu Patriciu, anchetat in dosarul Rompetrol. Tariceanu i s-a plans ca amicul Patriciu e nedreptatit. Macovei a iesit mormaind niste cuvinte urate (intr-un interviu zice ca a injurat). Fratiile politice din anii 90 nu mai functionau. A fost primul semnal de alarma major pentru toata mogulimea. Cum, in tara noastra conduc altii?

Fostul premier, Adrian Nastase, are de ce sa regrete astazi ca nu i-a ascultat pe adeptii temporizarii integrarii in UE. Daca amanarea visata de Patriciu, Voiculescu si Tiriac s-ar fi produs, ar mai fi ajuns la inchisoare? Mai erau astazi averile, libertatea, afacerile, linistea atator politicieni puse in pericol? Mai ajungea Romania, cum scrie azi fostul premier pe blog, „colonia Occidentului”?

Hartiile oficiale fusesera parafate insa in 2005. Pe 25 aprilie, la Abatia Neumunster din Luxemburg, presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu au semnat tratatul de aderare, insa data fusese stabilita si reconfirmata cu un an inainte, sub guvernarea Nastase. El stabilise de buna voie data si ora la care Romania avea sa devina „colonie”.

Euroscepticismul s-a adancit dupa integrare, cand pana si ultimul baron local s-a prins ca banii Europei sunt foarte greu de furat. Nu imposibil, dovada zecile de doare penale cu fonduri europene, dar acesti bani sunt supravegheati mai strict decat leii, mai lesne de jumulit din bugetul national.

Peste toate acestea s-a suprapus izbucnirea crizei economice. Intai de toate, Guvernul Boc (anuntate de Traian Basescu) a luat cele mai dure masuri de austeritate din Europa. Imaginile cu o Grecie, stat membru UE, cuprinsa de haos si anarhie, muncitorii (capsunarii) care au inceput sa ramana someri in El Dorado-ul din Spania sau Italia, proliferarea discursului nationalist in plan intern, incapacitatea Bruxelles-ului de de a raspunde crizei, toate acestea au diminuat abrupt increderea romanilor in institutiile europene. Iata cum arata cifrele la patru ani dupa integrare:

• Increderea romanilor in directia urmata de Uniunea Europeana a scazut cu 14 procente, la 46%, in anul 2011, arata un Eurobarometru prezentat marti la Reprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti. Ritmul de scadere a increderii a fost accelerat – in timp ce la nivelul Uniunii scaderea increderii in faptul ca directia urmata de UE este cea corecta a fost de doar 8%, in cazul Romaniei erodarea a fost mai mare, respectiv de 14%. Nivelul de incredere a scazut de la 60% in toamna lui 2010, la 46% in toamna lui 2011.

Cu Europa, hai, treaca-mearga, se rezolva cumva. Tarile europene au inceput sa aiba destule probleme interne din cauza crizei prelungite pentru a mai gasi timp sa se ocupe de domesticirea/ europenizarea barbarilor din Estul Europei. Dar, ce te faci cand iti mai vin pe cap si Statele Unite? In septembrie 2011, Romania si SUA au semnat la Washington acordul privind instalarea unor elemente ale scutului american anti-racheta la Deveselu. Inca inainte de oficializarea deciziei, cand devenise limpede pentru administratia de la Washington ca Romania va juca un rol important in regiune, Statele Unite au devenit mai atente la evolutiile democratice din Romania.

Cea mai iritata de consolidarea legaturilor Romaniei cu lumea occidentala a fost Rusia, care vede si astazi in scutul de la Deveselu si in prezenta bazelor militare americane pe teritoriul Romaniei o amenintare directa la adresa securitatii ei.

In siajul scutului au sosit in Romania gigantii petrolieri ExxonMobil si Chevron, care intentioneaza sa demareze explorarile in privinta exploatarii gazelor de sist pe teritoriul Romania. Cum sa nu-si vada Rusia amenintate din nou interesele (de data asta energetice) in regiune, cand o tarisoara mica precum Romania incepe sa joace tot mai agresiv? Cum sa stea mai departe cu bratele incrucisate cand, intr-o tara de la periferia UE, s-au concentrat atatea motive majore de ingrijorare pentru Moscova? Cum sa nu se trezeasca subit la Barlad inalta constiinta civica in randul a mii de cetatenti, care protesteaza in strada impotriva gazelor de sist?

Scurta recapitulare a atmosferei generale: oameni de afaceri si politicieni importanti intra pe mana justitiei, mitul intangibilitatii moare odata cu condamnarea fostului premier Adrian Nastase si cu trimiterea la inchisoare, aproape in paralel, a temutului Sorin Ovidiu Vantu, companiile occidentale fac o concurenta acerba „capitalistilor de stat” autohtoni, institutii cheie de supraveghere si control incep sa functioneze amenintand libertatea si averea mai marilor zilei, Romania intra pe harta intereselor geostrategice a Statelor Unite, Rusia devine tot mai activa in tentativa de a-si recupera influenta in regiune, nu doar in Romania.

De aici si pana la ridicarea valului nationalist n-a mai fost decat un pas. Agenda publica a fost, din 2007 incoace, setata mereu dupa interesele mogulilor (Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vintu, Dinu Patriciu) in cardasie cu politicienii. A doua tentativa de eliminarea a presedintelui Traian Basescu din pozitia de presedinte jucator (prezentat in special de adversarii sai drept unealta occidentului), tentativa consumata prin lovituri aplicate statului de drept care au ingrozit partenerii occidentali, a coincis cu radicalizarea discursului anti-occidental si anti-european in special in randul liberalilor, cu varf de lance Crin Antonescu. In plan ideologic, acest tip de discurs este sustinut la televiziunea lui Dan Voiculescu prin promovarea agresiva a „valorilor nationale”, o intoarcere la cele mai primitive forme de nationalism si etnocentrism. Aceasta noua ideologie este sustinuta in plan cultural de ICR-ul lui Andrei Marga, dar si de o seama de programe ale TVR.

Valul occidental a atins un varf in 2012, insa el s-a ridicat incetul cu incetul chiar inainte de integrarea Romaniei in UE. Ce e val, ca valul trece, veti spune, dar aceasta vaga consolare poetica nu are prea multa valoare cand valul antioccidental ameninta sa ne tarasca inapoi in timp. Tot visand sa fugim in Vest inca de pe vremea lui Ceausescu, sfarsim cam prost, prin a fi invitati de arhitectii noii democratii schioape sa fugim, de aceasta data, din Vestul in care n-am ajuns niciodata cu adevarat.