Sari direct la conținut

Cum va fi reorganizata Politia Locala in orasele cu peste si sub 20.000 de locuitori. Un sindicat a prezentat in premiera o varianta a proiectului de lege: cine castiga si cine pierde

HotNews.ro

Politia Locala ar urma sa fie reorganizata si va deveni o structura obligatorie in localitatile cu peste 20.000 de locuitori. In cazul celorlalte localitati, precum si in cazul celor 6 Sectoare din Capitala, Politia Locala va fi infiintata doar daca autoritatile locale considera necesar si doar daca au bani, se arata intr-un proiect de lege prezentat de Sindicatul Politistilor Locali din Romania – Columna si atribuit Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). Potrivit documentului publicat de catre Sindicat, in interiorul Politiei Locale vor fi integrate structurile de Ordine Publica si Politie Rutiera din cadrul Politiei Nationale.

  • Sindicalistii critica proiectul de lege si sustin ca el „ar lasa pe drumuri 15.000 de politisti locali si ar avantaja doar 5.000 de politisti nationali”.

Sursa foto: Politia6.ro

Sindicatul Politistilor Locali din Romania – Columna a prezentat un proiect de lege despre care se sustine ca apartine MAI si ca are in vedere o reorganizare substantiala a Politiei Locale. Proiectul prezentat de catre sindicalisti pe internet apare dupa ce, la finele lunii septembrie, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) a aprobat conceptia de reconfigurare a sistemului de ordine publica, anunta Administratia Prezidentiala, mentionand ca Executivul urmeaza sa adopte actele legislative care reglementeaza transferul de responsabilitati in domeniile circulatiei rutiere si ordinii publice de la Politia Nationala catre Politia Locala.

„Exista un proiect in interiorul MAI privind reorganizarea Politiei Locale, proiect care se afla acum la nivel de consultari intra-institutionale. Dupa ce acest proces se va incheia, proiectul de lege va ajunge in dezbatere publica si va fi dezbatut inter-institutional”, au precizat pentru HotNews.ro reprezentanti ai Ministerului de Interne, fara a putea confirma daca varianta de lege prezentata de SPLR „Columna” este si varianta discutata in interiorul ministerului.

Totusi, in luna septembrie, Secretarul de stat in MAI, Mihai Capra, declara pentru Agerpres ca transferul de responsabilitati in domeniile ordinii publice si circulatiei rutiere de la Politia Nationala catre politiile locale se va face in orasele cu peste 20.000 de locuitori si numai daca administratiile locale respective doresc acest lucru. Potrivit Sindicatului mai sus mentionat, Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) pregateste un proiect de lege care are in vedere reorganizarea Politiei Locale si in care se stabileste existenta ei obligatorie in orase cu populatia peste 20.000 de locuitori, in timp ce in localitatile sub 20.000 de locuitori, existenta Politiei Locale este optionala.

Potrivit proiectului de lege publicat pe internet, „Politia locala functioneaza in orase cu o populatie de peste 20.000 de locuitori si municipii, in scopul exercitarii atributiilor privind apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei, a proprietatii private si publice, prevenirea si descoperirea infractiunilor, in urmatoarele domenii: a) ordinea si linistea publica, precum si paza bunurilor; b) circulatia pe drumurile publice; c) disciplina in constructii si afisajul stradal; d) protectia mediului; e) activitatea comerciala; f) evidenta persoanelor; g) alte domenii stabilite prin lege”.

Politie Locala in Sectoarele Capitalei, doar daca autoritatile locale considera necesar si au bani

In ceea ce priveste localitatile cu populatia sub 20.000 de locuitori si Sectoarele Capitalei se precizeaza ca „Politia locala poate functiona (…) daca autoritatile deliberative ale administratiei publice locale ale acestora hotarasc in acest sens”. Cu alte cuvinte, daca autoritatea locala vrea, sau daca exista fonduri suficiente, abia atunci se vor angaja agenti care sa formeze Politia Locala.

Daca nu se decide infiintarea Politiei Locale, „in orasele mici, cu o populatie de sub 20.000 de locuitori, precum si in comune si in sectoarele municipiului Bucuresti, principalele misiuni de mentinere a ordinii si linistii publice, precum si cele din domeniul circulatiei rutiere, vor fi asigurate in continuare prin structurile teritoriale ale Politiei Romane”, se arata intr-o motivare atribuita MAI si atasata proiectului de lege.

Sursa foto: Politia6.ro

Ordinea Publica si Politia Rutiera, integrate in interiorul Politiei Locale

In orasele cu peste 20.000 de locuitori, unde exista sau nu in prezent Politie Locala, „aceasta se infiinteaza prin preluarea si reorganizarea structurilor de siguranta publica si patrulare si, partial, a celor de politia rutiera din cadrul Politiei Romane”, la localitatile sub 20.00 de locuitori sau in Sectoarele Capitalei, „infiintarea structurilor de politie locala (…) se face fara preluarea vreunor structuri din cadrul Politiei Romane.”

In plus, „politia locala se organizeaza si functioneaza ca un compartiment functional in cadrul aparatului de specialitate al primarului/primarului general sau ca institutie publica de interes local, cu personalitate juridica”, se arata in proiectul de lege.

Politistii locali, impartiti in doua categorii / Politisti locali speciali, doar din structurile MAI

Mai mult, politistii locali ar putea fi impartiti in doua categorii, in functie de unde provin: politisti locali cu statut special (carora se aplica prevederile Legii privind Statutul Politistului) si politisti locali cu atributii specifice (functionarii publici care ocupa alte functii publice specifice de politist local si carora se aplica Legea privind statutul functionarului public).

Politistii locali cu statut special provin numai din structurile Ministerului Administratiei si Internelor, precum si din unitatile de invatamant ale Ministerului Administratiei si Internelor.

Potrivit vicepresedintelui Sindicatului Politistilor Locali din Romania „Columna”, Mihail Campeanu, transferarea personalului cu statut special ar naste o uriasa discriminare fata de ceilalti functionari publici deja existenti in cadrul autoritatii publice.

Sindicat: „Ce se intampla cu personalul deja angajat. Vor fi dati afara?”

In plus, „nu este clarificat ce se va intampla cu personalul deja angajat si care a fost angrenat in majoritatea actiunilor de pastrare a ordinii publice si paza bunuri, pe salarii modeste, fara sporuri. Nu este clarificata situatia cand numarul de posturi existente este dimensionat deja la un angajat in politia locala la 1 000 locuitori. Ce se intampla cu angajatii actuali? Le inceteaza relatiile de serviciu?”, a precizat pentru HotNews.ro Mihail Campeanu.

In cadrul Politie Locale vor mai activa functionari publici care ocupa functii publice generale si un corp de personal contractual care va fi responsabil doar de asigurarea pazei „bunurilor si obiectivelor aflate in proprietatea unitatii administrativ-teritoriale si/sau in administrarea autoritatilor administratiei publice locale sau a altor servicii/institutii publice de interes local, stabilite de consiliul local”.

O alta nemultumire a sindicalistilor fata de reorganizarea Politiei Locale este punerea Sectoarelor Capitalei in aceeasi categorie cu localitatile sub 20.000 de locuitori.

„Sectoarele Municipiului Bucuresti sunt asimilate unitatilor administrativ-teritoriale cu o populatie mai mica de 20.000 locuitori si nu li se impune aplicarea acestui proiect, consideram ca este totusi o discriminare”, este de parere vicepresedintelui Sindicatului Politistilor Locali din Romania”Columna”, Mihail Campeanu.

„Drepturile salariale ale personalului politiei locale se stabileste, in functie de statutul profesional, astfel: a) in cazul politistului local cu statut special, potrivit prevederilor legale aplicabile functionarilor publici cu statut special din cadrul Politiei Romane. b) in cazul politistilor locali cu atributii specifice si al celor care ocupa functii publice generale, precum si in cazul personalului contractual, potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al primarului general al municipiului Bucuresti.”

Sursa foto: Politia6.ro

Proiectul de lege prevede si alte aspecte ce tin de modul de evaluarea a activitatii Politie Locale (se precizeaza ca orice control este dispus si efectuat de catre MAI sau Politia Romana) sau de modul de numire in fruntea unitatilor de Politie Locala.

„Atributiile sefului politiei locale nu sunt definite, subordonare, la fel numirea. Primarul propune, Politia Romana organizeaza concursul si propune primarului numirea acestuia, prin intermediul autoritatii deliberative, primarul pierzand rolul de angajator”, sustine Mihail Campeanu.

„Poiectul de lege este inadmisibil pentru ca se nasc noi subordonari ale autoritatilor publice locale si in special a primarului fata de Politia Romana, Institutia Prefectului si alte institutii sau servicii deconcentrate la nivelul teritoriului”, mai sustine Campeanu.

Sindicat: „Proiectul de lege in forma propusa de guvern ar lasa pe drumuri 15.000 de politisti locali si ar avantaja doar 5.000 de politisti nationali”

In ceea ce priveste eventualele disponibilizari ce vor avea loc odata cu reorganizarea Politiei Locale, proiectul de lege spune ca „Politistilor locali din orase cu o populatie de peste 20.000 de locuitori si din municipii, ale caror posturi, in urma reorganizarii politiei locale, vor fi prevazute cu atributii care pot fi indeplinite exclusiv de catre functionarii publici cu statut special (n.r. agentii proveniti din MAI), urmeaza sa li se aplice in mod corespunzator prevederile Legii nr. 188/1999, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la situatia reducerii posturilor ca urmare a reorganizarii institutiei publice”.

„Proiectul de lege in forma propusa de guvern ar lasa pe drumuri 15.000 de politisti locali si ar avantaja doar 5.000 de politisti nationali transferati in interesul serviciului la Politiile Locale. Daca guvernul si-ar face calculele corect, ar observa ca salariile la 15.000 de politisti locali este aproape egal cu al celor 5.000 de politisti nationali. Nu cred ca e cea mai inspirata idee de a da 15.000 de oameni afara, mai ales ca erau platiti din bugetele locale”, este de parere Mihail Campeanu, vicepresedintele Sindicatului Politistilor Locali din Romania – Columna.

„S-a constatat ca este justificat transferul integral al activitatii de mentinere a ordinii si linistii publice, precum si a unei parti din cea de asigurare a respectarii regimului circulatiei pe drumurile publice, de la Politia Romana spre autoritatile administratiei publice locale din orase mari (cu o populatie de peste 20.000 locuitori) si municipii, urmand ca Politia Romana sa-si asume doar un rol de coordonare, indrumare si control pe aceste segmente de competenta”, se precizeaza in motivarea atribuita MAI si atasata proiectului de lege.

Politia Locala a luat nastere recent, la inceputul anului, dupa o alta reorganizare, cea a Politiei Comunitare. Printre noutatile agentilor noii structuri de ordine, se numara responsabilitatile din domeniul circulatiei. Astfel, ei au dreptul sa sanctioneze anumite incalcari ale Codului Rutier, dar si sa asigure fluenta circulatiei in aria teritoriala de competenta. De asemnea, politistii locali au dreptul sa dispuna masuri de ridicare a autovehiculelor stationate neregulamentar.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro