Sari direct la conținut

​​Cum vor prezenta inspectorii ANAF legitimațiile în cadrul inspecțiilor / Ce se întâmplă dacă refuzi înregistrarea Video / Ordinul, în Monitorul oficial

HotNews.ro
ANAF - Fisc, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
ANAF - Fisc, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

La începutul inspecției fiscale, inspectorii ANAF trebuie să prezinte legitimația de inspecție, precum și ordinul de serviciu.

Reamintim faptul că inspecția fiscală se desfășoară, de regulă, la sediul ANAF, dar la solicitarea motivată a celui verificat (contribuabil) se poate realiza la sediul său.

Un ordin în acest sens a fost publicat în Monitorul oficial.

Dacă se face la sediul ANAF, prezentarea legitimațiilor și a ordinului de serviciu se face direct, iar faptul că au fost arătate documentele va fi scris într-o minută care va conține, printre altele, și data, ora, semnăturile etc.

Mai există și situația în care prezentarea se va face prin comunicare la distanță (VIDEO). Se consideră a fi tot de la sediul ANAF.

Contribuabilul va fi anunțat prin Spațiul Privat Virtual cu cel puțin 48 de ore înainte că trebuie să se conecteze online. Echipa de inspecție va solicita acordul contribuabilului pentru înregistrarea întâlnirii.

Dacă îți vei da acordul, în fața camerei web vor fi prezentate legitimațiile de inspecție și ordinul. Cel puțin 10 secunde va fi în fața camerei fiecare document.

Înregistrarea întâlnirii va fi salvată și stocată de echipa de inspecție.

Dacă nu ești de acord să fii înregistrat, atunci inspectorii vor întocmi o minută. Aceasta va fi semnată electronic și se va transmite în format PDF.

În situația în care inspecția se face la sediul tău, atunci îți vor fi prezentate direct legitimațiile și ordinul de serviciu.

Pentru asta trebuie să pui la dispoziție un spațiu adecvat, precum și logistica necesară desfășurării inspecției fiscale.

Dacă nu există sau nu poate fi pus la dispoziție un spațiu de lucru adecvat pentru derularea inspecției fiscale, atunci activitatea se desfășoară la sediul organului fiscal.

Cum ajungi să fii “vizitat” de inspectori ANAF

Reamintim că selectarea contribuabililor supuși inspecțiilor se realizează pe baza unei analize de risc pe care o face ANAF. În urma acesteia, Fiscul trimite notificări de conformare în care sunt prezentate riscurile identificate.

Dacă ai primit așa ceva, poți alege să te conformezi, să depui declarații rectificative. Dacă totul este în regulă după asta, atunci nu vei mai fi supus controalelor.

Dacă nu te conformezi, atunci urmează inspecția fiscală.

În acest sens vezi și: Ce se schimbă în controalele și inspecțiile ANAF de la 1 ianuarie 2023: 10 lucruri de reținut

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro