Sari direct la conținut

Curtea Constituțională a dat undă verde pentru creșterea ajutoarelor sociale

HotNews.ro
plen Camera Deputaților, Foto: AGERPRES
plen Camera Deputaților, Foto: AGERPRES

Judecătorii CCR au respins, miercuri, cu majoritate de voturi sesizarea PNL depusă împotriva legii care majorează Indicatorul Social de Referință (ISR) de la 500 de lei la 1.200 de lei, în baza căruia se calculează ajutoarele sociale. Liberalii susțin că legea este impredictibilă și contradictorie și că nu indică sursa de finanțare.

„Cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă este constituțională în raport cu criticile formulate”, transmite CCR.

Modificările făcute de Parlament majorează Indicele Social de Referință în etape pe următorii trei ani:

  • de la 1 ianuarie 2021 ISR crește la 780 de lei,
  • de la 1 ianuarie 2022 la 990 de lei,
  • de la 1 ianuarie 2023 la 1.200 de lei

Liberalii acuzau în sesizarea de la CCR că Legea nu indică sursa de finanțare. „Dispozițiile Legii pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă nu respectă reglementările de tehnică normativă în sensul în care reglementarea este impredictibilă și contradictorie. Este încălcat art.1 alin.(3) din Constituția României referitor la principiul securității juridice”, potrivit sesizării PNL.

Legea pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, care prevede majorarea valorii ISR, a fost adoptată pe 13 octombrie de Camera Deputaților cu 167 voturi „pentru”, 91 voturi „contra” și 5 abțineri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro