De ce atât de multe statui egiptene au nasul rupt?

Cea mai frecventă întrebare pe care curatorul Edward Bleiberg a primit-o de la vizitatorii galeriilor de artă egipteană ale Muzeului Brooklyn este una simplă, dar importantă: De nasurile statuilor sunt rupte?

La început, Bleiberg a fost surprins pentru că el considera că sculpturile s-au deteriorat din cauza vremii, însă studiile aprofundate în egiptologie i-au schimbat părerea. El a descoperit un model de distrugere deliberată a statuilor din motive politice și religioase.

După un studiu complex al artefactelor egiptene din secolele 25 î. Ch. și secolul 1 d.Ch. el a constatat că, din coerența modelelor în care apar deteriorări ale sculpturilor, se poate trage concluzia că multe din distrugeri au fost intenționate.

Egiptenii atribuiau puteri importante reprezentărilor formelor umane. Ei credeau că spiritul unei divinități se putea manifesta prin imaginea acelei divinități, iar în cazul simplilor muritori, sufletul acestuia supraviețuia într-o statuie a acelei persoane după moarte. Astfel, actele de vandalism aveau ca scop „dezactivarea puterii unei imagini”, a explicat Bleiberg, citat de CNN.

„Statuile și sculpturile au fost un punct de întâlnire între lumea aceasta și cealaltă”, a adăugat el.

Dacă o parte a statuii era distrusă, egiptenii credeau că aceasta nu mai putea să-și îndeplinească scopul. Astfel, fără nas, spiritul nu mai putea să respire, crezându-se că acesta murea efectiv. Dacă urechile statuii unui zeu erau distruse, vechii egipteni credeau că zeul respectiv nu mai poate auzi rugăciunile. În cazul statuilor reprezentând oameni care aduc ofrande, frecvent a fost constat că a fost tăiată mâna stângă, cel mai frecvent folosită pentru a oferi daruri zeilor. Astfel funcția nu mai putea fi îndeplinită.

„În perioada faraonică, era foarte clar care era menirea unei statui”, a spus Bleiberg.

De exemplu, dacă un hoț jefuia un mormânt el distrugea și statuia decedatului, temându-se că acesta s-ar putea răzbuna ulterior.

Practica distrugerii obiectelor reprezentând corpul uman a fost una cu adânci rădăcini în istoria egipteană. Mumiile deteriorate în mod intenționat, în perioada preistorică, relevă „foarte puternica credință că deteriorarea imaginii dăunează persoanei reprezentate”.

Faraonii dădeau periodic decrete prin care introduceau pedepse groaznice pentru oricine ar îndrăzni să le distrugă statuile.